La prima vedere, invazia inițială a Ucrainei de către Rusia părea să sugereze o schimbare în abordarea forțelor armate ruse, notează Al Jazeera.
Moscova calcula probabil că loviturile cu rachete și o invazie în mai multe direcții a forțelor terestre ar duce la o capitulare rapidă a guvernului ucrainean. Putin a crezut că acest război va semăna cu momentul când a consficat Crimeea în 2014 sau când a invadat Georgia în 2008, dar ceea ce am văzut până acum este mai asemănător cu intervenția sa în Cecenia în decembrie 1994, când forțele armate ruse nu au putut inițial să-și convertească superioritatea militară în succes militar și strategic, iar mii de trupe ruse s-au dovedit incapabile să asigure republica Caucazului de Nord.
Rezistența ucraineană pare să fi surprins Moscova și în ultimele zile a avut loc o schimbare a strategiei ruse. Aceștia au utilizat artilerie mai multă, iar loviturile cu rachete s-au intesificat împotriva orașelor importante, precum Herson, Harkov și Mariupol.
Aici există ecouri ale intervenției ruse în Cecenia de la sfârșitul lui decembrie 1994, când conducerea rusă a planificat o ofensivă blindată masivă împotriva capitalei cecene, Groznîi, intenționând să înceapă o lovitură decisivă cu sprijin aerian, bazându-se pe viteză pentru a prelua conducerea cecenă prin surprinde. Dar forțele cecene au fost pregătite pentru o lovitură împotriva orașului și atacul a fost un eșec lamentabil.
Din Afganistan până în Cecenia și Ucraina: Subestimarea voinței poporului
Rușii au subestimat voința cecenilor de a-și apăra patria. În mod similar, Putin pare să fi subestimat voința ucrainenilor de a-și apăra țara.
Experiența din Cecenia a demonstrat, de asemenea, o aparentă desconsiderare în rândul celor de la comandă față de lecțiile învățate în Afganistan. Sovieticii au contat pe șocul surpriză al invaziei inițiale și al ocupației militare pe termen scurt pentru a-și submina adversarul, dar au subestimat hotărârea populației afgane și voința acesteia de a rezista.
Ministrul rus al Apărării, Pavel Grachev, a susținut că rezistența cecenă va fi zdrobită în câteva ore cu forțe minime, dar forțele cecene erau pregătite pentru o invazie.
Progresul forței ruse de intervenție a fost, de asemenea, lent, împiedicat de blocaje civile, defecțiuni și vreme nefavorabilă.
Războiul urban
Una dintre problemele cheie pentru forțele ruse a fost lipsa de pregătire în războiul urban: unitățile implicate în asaltarea din 1994 de la Grozny nu aveau pregătire de specialitate în războiul urban, ceea ce era rar în forțele armate ruse, în ciuda faptului experienței lor vaste în timpul Marelui Război Patriotic (Al Doilea Război Mondial), în special la Stalingrad.
Spre deosebire de trupele rusești, luptătorii ceceni erau înarmați ușor cu mitraliere, grenade și lansatoare de grenade și organizați în unități mici, foarte mobile.
După eșecurile sale timpurii, forțele ruse și-au schimbat abordarea și au căutat să evite luptele directe la Grozny. Au luptat de la distanță, folosind bombardamente aeriene și de artilerie masive pentru a distruge orașul, câștigând în cele din urmă controlul în februarie 1995.
Cea de-a doua operațiune a Rusiei împotriva Ceceniei, care a început în 1999, s-a bazat în mare măsură pe utilizarea unei puteri masive de foc și pe utilizarea forței. Asediul rusesc al Groznîi (1999-2000) a devastat orașul, determinând Națiunile Unite să-l eticheteze „cel mai distrus oraș de pe Pământ”.
Rolul presei
Una dintre cele mai importante lecții pe care Rusia le-a învățat în timpul conflictului din 1994-96 a fost rolul crucial al mass-media în războiul modern.
La începutul operațiunii militare din 1994, mass-media rusă și-a păstrat o cantitate substanțială de independență și a criticat adesea în mod deschis acțiunile conducerii federale.
Acesta a fost primul război televizat al Rusiei, iar credibilitatea forțelor armate ruse a fost în mod constant subminată de reportajele mass-media, care au contrazis frecvent poziția oficială și au demonstrat, de asemenea, brutalitatea conflictului populației ruse. Acest lucru a jucat un rol major în schimbarea opiniei publice împotriva invaziei.
În consecință, în timpul celui de-al doilea conflict (lansat în 1999), fluxul de informații a fost controlat riguros de surse oficiale, în timp ce guvernul a exercitat presiuni considerabile asupra jurnaliștilor și organizațiilor media pentru a nu critica sau contesta politica.
Războiul Rusiei cu Georgia
Spre deosebire de războiul din Cecenia, războiul de cinci zile al Rusiei cu Georgia din august 2008 a fost o operațiune militară convențională împotriva unui alt actor de stat, deși una care a încorporat elemente de acțiune non-cinetică, în special atacuri cibernetice și război informațional.
Similar cu abordarea sa în Ucraina, Rusia a susținut că invazia sa a fost menită să oprească presupusul genocid și să protejeze cetățenii ruși rezidenți în Osetia de Sud. Putin a încadrat invazia în curs a Ucrainei drept o „operațiune militară specială” pentru a proteja civilii de „genocid”.
Rusia a folosit elementul surpriză la maximum: georgienii nu erau pregătiți pentru o intervenție militară rusă pe scară largă. Forțele armate georgiene au fost pregătite pentru un război mobil, ofensiv, împotriva forțelor separatiste fie din Osetia de Sud, fie din Abhazia, nu pentru o luptă simultană la scară largă împotriva a zeci de mii de trupe rusești pe două fronturi în același timp.
Guvernul și armata georgiană au fost uluite de viteza invaziei ruse, neputând să ofere nicio rezistență semnificativă. Acțiunile rusești par să reflecte principiul generalului Alexander Suvorov „udivit – znachit pobedit” (a uimi înseamnă a învinge).
Crimeea, 2014: Surpriză și confuzie
La douăzeci de ani de la eșecurile sale timpurii în Cecenia, utilizarea ambiguă a forței de către Rusia în Ucraina în 2014 a condus la concentrarea în Occident pe războiul hibrid și „în zona gri”.
Surpriza și preluarea inițiativei au jucat un rol cheie în succesul Rusiei în Crimeea. Viteza de desfășurare a Rusiei în primăvara lui 2014 a luat prin surprindere guvernul ucrainean, subminându-i capacitatea de a lua decizii și de a oferi orice rezistență.
Rapiditatea intervenției a luat prin surprindere și comunitatea internațională, prevenind orice răspuns unitar: în timp ce atenția lumii s-a concentrat asupra Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, Moscova a acționat rapid pentru a prelua controlul decisiv asupra Peninsulei Crimeea, cu acțiuni ofensive.
Siria
Rușii au schimbat abordarea în Siria: Serghei Șoigu, ministrul rus al apărării, a susținut că trupele ruse trebuie să învețe să lupte într-un mod nou în Siria și că „învățaseră”.
Spre deosebire de campaniile anterioare, operațiunile Rusiei în Siria au fost conduse în principal de Forțele Aerospațiale (VKS), cu un număr limitat de forțe terestre desfășurate (predominant unități de elită), o schimbare semnificativă față de operațiunile anterioare.
Dar, în ciuda acestei convingeri că operațiunile rusești în Siria au constituit o nouă abordare, au existat o serie de ecouri ale Ceceniei, în special dependența de bombardamentele intense și de atacuri aeriene împotriva zonelor rezidențiale și a infrastructurii civile precum școli, spitale și piețe.
Atacurile nediscriminatorii asupra zonelor urbane
Exista o așteptare, înainte de invazia de săptămâna trecută, că procesul de modernizare militară început în 2008, combinat cu experiența operațională (în special în Siria), ar însemna că armata rusă este mult mai capabilă. Cu toate acestea, dovezile sugerează că problemele rămân în domenii precum logistica, moralul trupelor și eșecul de a câștiga superioritatea aeriană.
Acțiunile Rusiei în Ucraina nu sunt lipsite de precedent. Forțele ruse au trecut la o abordare la care au recurs de mai multe ori începând cu 1991 împotriva unor orașe precum Groznîi în Cecenia, Alep și Idlib în Siria: folosirea artileriei grele, fără discriminare și a bombardamentelor aeriene pentru a distruge zonele urbane.
Țintirea deliberată a civililor și distrugerea pe scară largă a orașelor are scopul de a slăbi moralul populației în încercarea de a le submina voința de a rezista.
În același timp, Kremlinul încearcă să se asigure că controlează fluxurile de informații în interiorul Rusiei. Și-a sporit controlul asupra presei interne pentru a se asigura că narațiunea statului este dominantă, încercând să prevină protestele împotriva războiului care amenință stabilitatea internă.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!
