10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalAmericanii se pregătesc să trăiască cea mai tragică săptămână din cauza COVID-19

Americanii se pregătesc să trăiască cea mai tragică săptămână din cauza COVID-19

”Săptămâna viitoare va fi un moment ca Pearl Harbor, ca 11 septembrie, numai că nu va fi localizat, va fi în toată ţara”, a avertizat duminică, la postul NBC, administratorul federal al serviciilor de sănătate publică Jerome Adams, potrivit News.ro. ”Va fi o săptămână rea”, cu o ”escaladare” a bilanţurilor macabre, a subliniat epidemiologul Anthony Fauci, care consiliază Casa Albă în reacţia faţă de criză. ”Întâmpinăm dificultăţi în a controla” epidemia, a recunoscut el.

În pofida unor măsuri stricte de izolare, Statele Unite, care numără 337.000 de cazuri de covid-19 şi îşi actualizează bilanţul în aceeaşi zi, au înregistrat duminică 1.200 de morţi într-o singură zi, una dintre cele mai mari creşteri zilnice, la 10.000 de decese.

”Începem să vedem luminiţe” de speranţă, a apreciat însă duminică seara vicepreşedintele Mike Pence, care a evocat într-o conferinţă de presă o aparentă stabilizare a noilor infectări.

Donald Trump nu vede nicio contradicţie. ”Ştim că trebuie să atingem un anumit prag, care va fi oribil ca morţi, pentru ca lucrurile să înceapă să se schimbe”, a spus el.

Există un decalaj de ”două până la două săptămâni şi jumătate” între o încetinire a numărului cazurilor noi şi cel al deceselor, a adpugat dr. Fauci, îndemnând să nu se dominueze vigilenţa.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă