„Un critic de film spiritual şi perspicace”- aşa scrie Paul Bailey, de la publicaţia britanică The Guardian, despre criticul Alex. Leo Şerban, decedat de curând din cauza unui cancer limfatic, la 51 de ani.
„Îmi însorea viaţa când venea la Londra. Avea un talent extraordinar de a se autopersifla„, notează scriitorul în publicaţia britanică, în ediţia electronică.
„Un traducător cu meşteşug, fotograf, artist vizual şi profesor admirat. Leo- aşa cum îl numeau prietenii, avea un har pentru limbile străine: vorbea impecabil în engleză şi franceză, conversa în italiană, spaniolă şi germană”.
A tradus romanele lui Paul Bowles, „The Sheltering Sky” şi „Up Above the World”, precum şi piesa lui Martin Sherman, „Bent”, poeziile, povestirile şi eseurile lui WH Auden, Samuel Beckett, Don De Lilo, Vladimir Nabukov şi Susan Sontag.
„Însă critica de film l-a consacrat”. Articolele lui au apărut în Cahiers du Cinema, în Franţa, Carte di Cinema, în Italia şi au fost preluate în revistele americane. Avea rubrica lui săptămânală în Dilema Veche, unde scria despre cele mai prestigioase festivaluri de film din lume.
Entuziasmul lui pentru cinematografie i-a inspirat pe tinerii regizori, precum Cristi Puiu („Moartea domnului Lăzărescu”) şi Cristian Mungiu (4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile), care l-au privit ca pe un mentor. A fost mândru că a a putut face parte din renaşterea industriei de film din ţară.
„Leo a fost un bărbat curajos şi inteligent, care a supravieţuit unei culturi care a frânt aripile celor născuţi în anii ’40 şi ’50. A crescut în Bucureştiul lui Nicolae Ceauşescu şi şi-a permis să fie un „dandy”, într-o cultură în care decadenţa era un abuz. După revoluţia din 1989, a mărturisit, fără ostentaţie sau umilinţă, că este gay, iar pentru asta i-a trebuit mult curaj”, mai scrie autorul britanic.
Leo a predat la Academia de Teatru şi Film din Bucureşti şi a ţinut cursuri la Lincoln Center în New York şi la Humboldt University din Berlin. După ce a împlinit 50 de ani, a hotărât să renunţe la critică şi şi-a dedicat timpul călătoriilor. A vizitat Argentina şi Portugalia şi s-a stabilit în Lisabona.
„Era o bucurie să fii în prezenţa lui, pentru că era extrem de receptiv la filme”, spune directorul Societăţii Filmului, din cadrul Lincoln Center, Richard Pena.
Paul Baily evocă şi o anecdotă pe care i-a împărtăşit-o criticul de film, despre Emil Cioran:
„(Leo) Era la Paris, în urmă cu câţiva ani, şi se bucura de o zi însorită de primăvară, când l-a întâlnit pe filosoful Emil Cioran, pe celălalt trotuar. S-a grăbit spre el să se prezinte, în cea mai impecabilă franceză de care era capabil. Filosoful s-a uitat la el şi i-a răspuns în limba română. Abia mai târziu a aflat că Cioran nu voia să vorbească în franceză, de teamă să nu facă nici cea mai mică greşeală”.
