3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăInternaționalAfghanistanS-a strâns un miliard de dolari pentru ajutoarele către Afganistan, aproape dublu...

S-a strâns un miliard de dolari pentru ajutoarele către Afganistan, aproape dublu față de suma cerută de ONU

Deciziile din cadru conferinței de la Geneva

În conferința de luni, susținută de ONU, țările donatoare au promis un miliard de dolari pentru ajutarele către Afganistan. Suma este aproape dublă față de cât a cerut Organizația pentru cetățenii afgani, rămași în țară. Conferința donatorilor avea ca scop să strângă 600 de milioane de dolari.

Afganistanul se confruntă de mai multe decenii cu sărăcia, iar venirea la putere a talibanilor a dat peste cap întreg sistemul. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a susținut la începutul discursului său că este poate „cel mai periculos moment” pentru afgani.

„Oamenii din Afganistan riscă colapsul unei ţări întregi – toată deodată”, a mai spus el.

Potrivit lui Guterres, proviziile cu alimente din Afganistan s-ar putea termina până la finalul lunii. Programul Alimentar Mondial a declarat că 14 milioane de oameni sunt în pragul foametei.

Donații de un miliard de dolari către Afganistan

După venirea talibanilor la putere, fluxurile de ajutoare străine s-au oprit odată cu instaurarea lor. Cu toate acestea, mai mulți participanți în conferință au adus vorba despre „datoria morală”.

Beijingul a anunţat săptămâna trecută că va trimite alimente şi provizii sanitare în valoare de 31 de milioane de dolari. De asemenea, autoritățile din Iran au susținut că au trimis un avion cargo cu ajutor umanitar. Pakistanul a trimis alimente și medicamente și a cerut deblocarea bunurilor afgane de peste hotare. Totodată, SUA a promis ajutoare umanitare de 64 de milioane de dolari, iar Norvegia de 11,5 milioane.

„Greşelile trecute nu trebuie repetate. Poporul afgan nu trebuie abandonat”, a spus ministrul pakistanez de externe, Shah Mehmood Qureshi, a cărui ţară are o relaţie apropiată cu talibanii şi care cel mai probabil va avea cel mai mult de suferit din cauza unui exod.

Peste 18 milioane de afgani depind de ajutoare

Înainte de cucerirea Kabulului, aproximativ 18 milioane de afgani erau dependenți de ajutoare sociale. Criza actuală poate crește acest număr. 40% din recolta de grâu a afganilor s-a pierdut, a susinut directorul Programului Alimentar Mondial David Beasley. Prin urmare, costul alimentelor s-a dublat aproape.

Băncile s-au redeschis, însă cozile sunt făcute pentru ca oamenii să își scoată banii. De asemenea, funcționarii publici nu au mai fost plătiți din luna iulie.

„14 milioane de oameni, unul din trei, se îndreaptă spre pragul înfometării. Nu ştiu când va fi următoarea lor masă. Dacă nu suntem foarte atenţi, am putea cu adevărat să intrăm într-un abis în condiţii catastrofice, mai grave decât sunt acum”, a spus el.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...

Intervenții intense pentru Salvamont: 42 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, 12 transportate la spital

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în județul Brașov, echipa de salvamontiști fiind solicitată de opt ori într-o zi Salvamontiștii au avut o zi...
Ultima oră
Pe aceeași temă