Albul are spate. Arta din „Artă” e o ceapă care, decojită, te lasă să plonjezi în miezul conflictelor dintre trei prieteni. Arta are trapă.
Un tablou alb devine proiecţia unor percepţii intersectate. Tensiunile mocnite au ca fundal o dezbatere despre arta contemporană şi formulele ei de reprezentare, care tatonează întrebări obsesiv repetate. Ce poate fi considerat artă? Cum înţelegem experimentul? Ce e datat? Ce e în acord cu timpul pe care îl trăim şi cum marcăm estetic acest timp?
Piesa Yasminei Reza – „Artă” – a fost montată în premieră în 1995 la Paris (pentru acest text Reza a obţinut Premiul Molière) şi a fost tradusă şi jucată în peste 30 de limbi. Yasmina Reza creează un context-înveliş pentru fundamentele amiciţiei dintre 3 bărbaţi. Arta e căptuşeala care îmbracă raportarea la conţinutul unei prietenii apropiate. Costul unui tablou pune în discuţie preţul pe care onestitatea îl plăteşte pentru a păstra nealterată o legătură aparent strânsă. Sincopele acestei legături, spaţiile albe din prietenie ies încet, încet la iveală. Albul tabloului are avantajul că poate înghiţi şi şterge toate problemele personale ale celor trei personaje, tot nespusul care atunci când este articulat doare. Fiecare îşi varsă în artă neîmplinirile personale, fricile şi aşteptările frustrate. Cearta pe concepte estetice, cum ar fi deconstrucţia, ascunde frecuşuri care explodează şi distrug temporar cheful de a vedea un film sau de a mânca împreună.
O discuţie despre semnificaţia şi relevanţa artei contemporane în contextul teoretizărilor fumate devine pretextul scufundării în intimitatea relaţiei unor prieteni care s-au maturizat împreună. Care se simt trădaţi atunci când unul dintre ei are senzaţia că este înlocuit cu un tablou sau când plânsul devine irepresibil pentru că întreaga viaţă apare îndosariată şi ştampilată. Yasmina Reza se foloseşte de sistemele de percepţie din arta contemporană – cu toate contradicţiile de rigoare şi aria de interpretabil iminent -, pe care le extinde la nivelul percepţiei relaţionării cu un prieten vechi de 15 ani. Corelaţiile extensibile dramaturgic sunt miza textului Yasminei Reza, ale cărei piese pornesc de la dispute punctuale transformate în conflicte revelatorii pentru o problematică profund umană.
În „Artă”, conceptul de reprezentare jalonează legăturile de adâncime dintre personaje. Ce este reprezentat într-o anumită ordine de înţelegere pentru cineva devine subminat de altceva. Nu este niciodată vorba despre ceea ce pare că este vorba. Tabloul alb este văzut în culori doar pentru că merită păstrată o prietenie. Când cel care a perceput culorile este terfelit, albul redevine alb. Felul în care reprezentăm un obiect este felul în care avem nevoie să fie reprezentat pentru a ne păstra confortul de percepţie. Nu faptul că un prieten dă 35.000 de euro pe un tablou alb te scoate din sărite, ci faptul că prietenul e mai captivat de artă decât de tine. În artă şi-n prietenie egocentrismul aspiră tot. Vlad Zamfirescu, Şerban Pavlu şi Gheorghe Ifrim folosesc discuţia despre artă pentru a toca mărunt şi nuanţat spaţiul privat al existenţei lor. Pentru a-şi diseca stările şi a-şi confrunta neînţelegerile sub o umbrelă protectoare şi generoasă. Zamfirescu, Pavlu şi Ifrim reuşesc excelent să treacă de la disputa artistică la substratul uman al disensiunilor lor. De fapt, ceea ce contează e degradarea unei prietenii. Restul e joc de discurs.
Trei dintre cei mai reprezentativi actori ai unei generaţii insuficient distribuite în teatrele de stat au capacitatea de a te face să râzi în hohote, păstrând umorul cu stil şi ştaif la cota unui entertainment inteligent. Regizorul Cristi Juncu le creează cadrul în care fiecare să se poată vedea distinctiv şi în acelaşi timp să se impună prin consistenţa unui trio sudat. Scenograful Cosmin Ardeleanu construieşte un spaţiu „îmblănit'”, cu fotolii şi pereţi capitonaţi, gândit rustic şi, în acelaşi timp, flancat de un cordon ca la muzeu. Un simulacru de autenticitate integrat în dinamica unor relaţii care problematizează natura artificiilor publice şi private. „Artă” nu este doar un spectacol haios. E o mostră de caligrafie actoricească într-o formulă teatrală pregnantă prin simplitatea ei.
Teatrul Bulandra: „Artă” de Yasmina Reza; traducerea: Violeta Popa; adaptarea: Cristi Juncu; regia: Cristi Juncu; scenografia: Cosmin Ardeleanu; cu: Vlad Zamfirescu, Şerban Pavlu, Gheorghe Ifrim
