1.360 de cazuri de cancer de sân au fost tratate în spitalele Grupului PremiQaMed din Viena, în 2021, dintre care 5% sunt pacienți români, ceea ce plasează România în primele cinci țări din care vin pacienții care apelează la serviciile spitalelor din rețea. În acest an, numărul pacienților români se așteaptă să crească, la fel ca și numărul total al pacienților, care ar putea depăși 1.400.
În prezent cancerul de sân este una dintre tipurile de tumori cu cele mai bune opțiuni de tratament și cele mai bune șanse de recuperare. Când acesta este depistat într-un stadiu incipient, șansele de recuperare sunt de aproape 100%. Este esențială însă o clasificare exactă a tumorii, pentru a elabora un tratament personalizat pentru fiecare pacient. Acest lucru se realizează în cadrul unui consiliu interdisciplinar de specialiști, care fac parte din diferite specializări.
„În spitalele PremiQaMed, medicii pot oferi opțiuni excelente printr-o colaborare strânsă între specialiști din diverse discipline, lucru de care pacienții români sunt foarte interesați. De exemplu, un specialist preia conducerea și gestionarea cazului, acționând astfel ca principal contact pentru pacient pe tot parcursul tratamentului, coordonându-i în același timp pe ceilalți specialiști. Această îngrijire continuă și personală este esențială pentru pacienții români și, de asemenea, permite specialiștilor să reacționeze în mod adecvat la problemele individuale care pot apărea în timpul tratamentului”, spune Prof. Dr. Christian Kainz, Director Medical al Spitalului Privat Döbling.
Diagnosticul precis și clasificarea exactă a tumorii sunt cruciale pentru planificarea terapiei. Opțiunile moderne de investigare și tratament pentru cancerul de sân includ tomosinteza, o tehnologie de mamografiere 3D extrem de eficientă pentru diagnosticare, deoarece rezultatele sunt mult mai exacte decât în cazul unei mamografii convenționale. Tomosinteza produce o serie de imagini care permit o reprezentare tridimensională (3D) a sânului. Prin urmare, se obțin rezultate mult mai precise, cu o expunere mai mică la radiații. Astfel pot fi detectate într-un stadiu incipient cu 50% mai multe cazuri de cancer de sân, iar constatările fals-pozitive pot fi excluse.
În plus, biomarkerii oferă informații importante despre proprietățile și agresivitatea tumorii. În acest scop sunt disponibile diverse teste de laborator, care oferă informații importante pentru determinarea riscului de metastază și pentru estimarea beneficiului chimioterapiei și a riscului de recidivă. Acest lucru permite crearea terapiilor individualizate, pentru a permite cel mai eficient tratament posibil, cu mai puține efecte secundare. Terapiile țintite, cum ar fi tratamentul cu anticorpi sau imunoterapia, sunt, de asemenea, din ce în ce mai utilizate.
În cazul depistarii precoce, atunci când tumora nu s-a răspândit la alte organe, iar celulele canceroase nu s-au extins sau se regăsesc în număr mic în ganglionii limfatici axilari, tratamentul constă de obicei în intervenția chirurgicală de conservare a sânilor. În plus, radioterapia țintită este adesea aplicată, pentru a reduce riscul de recidivă a tumorii la sân, iar tratamentul medicamentos sistemic reduce riscul de recidivă în alte zone ale corpului (oase, ficat, plămâni). Această terapie medicamentoasă sistemică poate consta în tratament anti-hormonal (pentru cancerul de sân dependent de hormoni), terapie cu anticorpi (tratament cu mesageri speciali, implicați în raspunsul imun, îndreptați împotriva celulelor tumorale) pentru așa-numitele tumori HER2-pozitive și/sau chimioterapie modernă.
Potrivit specialiștilor PremiQaMed, în Austria, aproximativ 90% dintre cazurile de cancer de sân sunt depistate într-un stadiu incipient. Cu toate acestea, procentul depinde în mod semnificativ de țară și de disponibilitatea unor programe de screening bine stabilite. Tratamentul modern al cancerului se bazează pe colaborarea interdisciplinară, în care chirurgii, radioterapeuții și medicii oncologi lucrează împreună, pentru a oferi cel mai bun plan de tratament posibil, personalizat pe fiecare pacient în parte.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!