5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăGDPRVeşti bune pentru bolnavii de inimă

Veşti bune pentru bolnavii de inimă

Secţia Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) va fi inaugurată luna aceasta. Pentru că Ministerul Sănătăţii nu a alocat fonduri suficiente pentru terminarea lucrărilor, acestea au fost finalizate cu bani de la autorităţile locale, respectiv Consiliul Judeţean Constanţa, care a investit sume importante de bani, atât pentru modernizarea, cât şi dotarea secţiei Cardiologie şi nu numai.

Spre exemplu, în 2013, CJC a contribuit cu circa 13,8 milioane de lei, din care opt milioane de lei au avut ca destinaţie principală reparaţiile capitale de pe secţiile Chirurgie II (inclusiv blocul operatoriu) şi Cardiologie. Mai departe, alte 2,5 milioane de lei au mers pe servicii medicale în cadrul Programului de infarct miocardic acut. În acest fel, a precizat directorul SCJU, dr. Dan Căpăţână, judeţul Constanţa a devenit singurul centru din ţară, unde autorităţile locale decontează intervenţiile în cazul pacienţilor care ajung la spital cu infarct. Drept urmare, mortalitatea prin infarct a scăzut în 2013 cu 90%.

Trebuie menţionat aici faptul că deşi la nivel naţional există un program de infarct miocardic decontat de Ministerul Sănătăţii, Constanţa a fost ştearsă anul trecut de pe listă. Din acest motiv, Spitalul de Urgenţă primeşte bani doar de la CJC.Reamintim că Secţia de Cardiologie necesita aceste intervenţii, întrucât aceasta nu a mai fost renovată de la construirea unităţii sanitare. În plus, echipamentele din dotare sunt în mare parte depăşite, fiind necesară înlocuirea unora, precum şi achiziţia altora noi. De ce era nevoie de aceste lucrări? An de an, Cardiologia îngrijeşte mii de bolnavi. Numai în 2013, spre exemplu, medicii au avut pe secţie 3.868 de pacienţi.

Investiţiile CJC nu se opresc aici. În 2014, oficialii constănţeni şi-au propus să modernizeze mai multe secţii, precum Chirurgie I, Neurologie şi Pediatrie.

Noua secţie de Cardiologie va avea 80 de paturi, din care 16 numai pentru Unitatea de Terapie Intensivă, care este de fapt o unitate de coronarieni şi care este construită după ultimele normative.

NUMIRE

Director medical de la Floreasca

Pentru a avea un act medical cât mai bun, conducerea unităţii sanitare l-a adus de la Spitalul Floreasca din Bucureşti pe medicul Mihnea Avram, căruia i-a oferit postul de director medical al SCJU. În ceea ce-l priveşte pe dr. Cătălin Grasa, cel care a ocupat până acum funcţia amintită, el a fost numit director de cercetare. „Pentru că spitalul nostru pregăteşte tot timpul  rezidenţi, nu numai studenţi, atunci şi facilităţile, interfaţa aceasta între universitate şi spital trebuie să o armonizăm, lucru care va duce implicit şi la creşterea calităţii în rândul profesorilor“, a afirmat dr. Grasa.

Cele mai citite

Inspector RAR, trimis în judecată pentru multiple infracțiuni de corupție

Rețeaua facilita, contra cost, atestarea falsă a efectuării inspecțiilor tehnice periodice (ITP) pentru vehicule care nu erau prezente în stațiile de inspecție Procurorii Direcției Naționale...
00:02:43

VIDEO. Familia regală britanică se întâlnește cu publicul, după slujba religioasă de Crăciun

Regele Charles al III-lea, regina Camilla și alți membri ai familiei regale britanice s-au întâlnit cu publicul după ce au participat la slujba religioasă...

Bursele europene au închis în creștere înainte de Crăciun: Acțiunile tehnologice și Novo Nordisk, în prim-plan

Piețele europene au încheiat ședința de marți în creștere, într-o zi de tranzacționare mai scurtă cu ocazia ajunului Crăciunului, relatează CNBC. Indicele paneuropean Stoxx...
Ultima oră
Pe aceeași temă