11.9 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăGDPRUn nou tratament diminuează efectele atacului de cord

Un nou tratament diminuează efectele atacului de cord

Pacienţii care au suferit un atac de cord vor fi injectaţi cu celule stem pentru un nou tratament considerat ca fiind o mare descoperire medicală, relatează Daily Mail.

Tratamentul foloseşte celulele stem pentru a reconstrui şi fortifica muşchii inimii şi vasele de sânge, ceea ce ar duce la prevenirea altor atacuri de cord.

Nu există riscul ca organismul să respingă celulele stem, deoarece acel tip de celule nu necesită compatibilitatea cu donatorul.

Celulele stem sunt injectate în arteră pentru a preveni distrugerea ţesutului muscular al inimii. Tratamentul poate fi administrat chiar şi la 12 ore după ce a survenit atacul de cord.

Tratamentul va fi încercat pe un lot de 225 de pacienţi din şase ţări care vor fi monitorizaţi timp de 36 de luni. Dacă va avea succes, procedura va putea fi implementată în următorii cinci ani şi va salva mii de vieţi. Tratamentul a fost încercat anul trecut pe 60 de pacienţi americani şi a redus cu 75% riscurile de deces în următoarele 21 de luni.

Firma medicală australiană Mesoblast care a patentat tratamentul a afirmat că acesta este revoluţionar, deoarece orice persoană sănătoasă poate dona celule stem cu ajutorul unei proceduri care nu durează mai mult de o jumătate de oră. Tratamentele precedente cu celule stem presupuneau recoltarea acestora chiar de la pacienţi, ceea ce ducea la întârzierea începerii tratamentului.

Cele mai citite

Top 5 cocktailuri cu gin, de sezon

Dacă vă numărați printre persoanele pasionate de culinar, cu siguranță știți cât de importante sunt băuturile într-un meniu complet, nu-i așa? Ei bine, odată...

Opt copii din Fâșia Gaza vor fi tratați în România

Opt copii din Fâşia Gaza, împreună cu familiile lor, au ajuns în România, şi vor fi trataţi în unităţi medicale de specialitate, iar familiile...

Iconist: O bijuterie arhitecturală ce îmbină eleganța istorică cu designul modern în inima Bucureștiului

În inima Bucureștiului, pe o stradă plină de istorie și farmec, se află „Iconist”, o clădire remarcabilă ce reunește influențe arhitecturale neo-franțuzești din „Micul...
Ultima oră
Pe aceeași temă