PARIS – De la Audrey Hepburn la Bob Geldof sau la Bono, munca umanitara a atras intotdeauna starurile care isi doreau sa dea ceva inapoi societatii. Cu toate acestea, oricat de multe celebritati ar fi implicate in caritate, cele din straturile rarefiate ale modei au preferat sa stea departe de luminile acestei rampe.
Cu cateva exceptii, cum ar fi munca depusa de Claudia Schiffer pentru Unicef, celebritatile din moda au fost destul de refractare cand venea vorba sa se puna pe treaba. Evenimente caritabile sic, da; discursuri tinute la marsuri de protest si vizite in sate indepartate, foarte sarace, nu.
In ciuda acestui fapt, in ultimii ani, pe masura ce ingrijorarile in privinta mediului au facut ca luxul ecologic si etic sa fie in voga, lumea modei s-a apropiat de latura mai practica a muncii caritabile. Aceasta noua abordare a luat amploare cu ajutorul supermodelelor care au decis sa se intoarca la radacini dar si datorita crizei financiare globale, care a clatinat multe branduri mari de lux, pe masura ce valorile publicului s-au mutat dinspre cheltuiala nemasurata spre gusturi mai limitate.
"Astazi, e aproape asteptat de la celebritati sa sustina o cauza sau alta", spune Marissa Buckanoff, sefa departamentului de relatii si parteneriate cu celebritatile de la Unicef, filiala din New York. Ea subliniaza ca munca umanitara este vazuta acum drept o datorie a celebritatilor, fie ca aceastea provin din muzica, filme sau moda.
In Africa, Tasha de Vasconcelos, fosta fotomodel, a deschis o maternitate in Kasese, Malawi, in aprilie 2009, cu sprijinul casei Louis Vuitton. "Poate ca inainte nu era la fel de «la moda» sa te gandesti la astfel de cauze", spune ea. "Dar acum suntem intr-o era diferita."
Vasconcelos, nascuta in Beira, Mozambic, este foarte familiara cu saracia si razboiul civil. Cu un tata portughez si o mama englezoaica, avea doar 8 ani cand Portugalia s-a retras din fosta sa colonie, fapt ce a declansat revolte civile. Familia a fugit in Zimbabwe si apoi (dupa ce bunicul ei a fost ucis de luptatorii de gherila) in Canada, ajungand acolo in 1980, pe cand fata avea doar 13 ani.
Descoperita la 19 ani de agentia de modelling Elite, in Canada, cariera ei a luat avant atunci cand a fost fotografiata de Steven Meisel, pentru "Vogue", si a inceput sa lucreze pentru Dior si Yves Saint Laurent. Pe masura ce devenea mai cunoscuta, spune ea, ii crestea si dorinta de a face ceva pentru continentul unde s-a nascut.
Vasconcelos nu este singurul fotomodel celebru care doreste sa se foloseasca de faima sa pentru
a-si ajuta tara de bastina. Munca depusa de Gisele Bundchen pentru a proteja padurile tropicale din Brazilia natala i-a adus in septembrie numirea in calitate de ambasador al Natiunilor Unite pentru programul de mediu. Alek Wek, supermodelul nascut in Sudan, face tot posibilul pentru a ridica standardele de sanatate din tara ei. Natalia Vodianova a strans bani prin fundatia ei, Naked Heart, care construieste parcuri de joaca pentru copiii din Rusia.
In 1990, Vasconcelos a inceput sa lucreze ca voluntar pentru Unicef, iar in 1996 si-a inceput colaborarea cu programul Children’s Fund, al lui Nelson Mandela. Apoi, in 2006, cu ajutorul contactelor pe care si le facuse in cariera sa, a infiintat AMOR, o fundatie caritabila care doreste sa reduca rata mortalitatii la nastere, atat pentru copii, cat si pentru mame, incepand cu Africa. Urmatoarea misiune a AMOR va fi sa deschida "Collegio Infantil", un orfelinat pe strada din Mozambic unde s-a nascut Vasconcelos.
Munca ei are rezultate. In aprilie, Vasconcelos a fost numita ambasador al Institutului Pasteur, o fundatie nonprofit franceza, iar in noiembrie a fost rugata de catre José Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, sa devina "fata" problemelor umanitare pentru Uniunea Europeana.
"Totul se aliniaza anul acesta", spune ea. "Acesta este anul in care calatoria frumusetii se va uni cu cea a credibilitatii."