3.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăGDPRSUA susţin stocarea celulelor stem

SUA susţin stocarea celulelor stem

Autorităţile americane au făcut publice o serie de noi acte normative prin care serviciile aferente stocării de celule stem din cordonul ombilical vor fi recunoscute în SUA drept cheltuieli medicale deductibile.

Astfel, peste un milion de familii americane care au ales deja să recolteze celule stem la naşterea copiilor lor, precum şi cele care vor hotărî în viitor să apeleze la o bancă de celule stem vor plăti taxe mai mici la stat. “Noul act normativ din SUA, care presupune deducerea cheltuielilor aferente recoltării celulelor stem la naştere, este un model demn de urmat în toate ţările din lume”, a declarat dr. Bogdan Ivănescu, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor Acreditate de Celule Stem (ARBACS).

În ultimii 25 de ani, celulele stem din cordonul ombilical au fost folosite în peste 30.000 de transplanturi în întreaga lume, contribuind la tratarea a aproximativ 80 de boli, întâlnite atât în cazul adulţilor, cât şi în cel al copiilor.

“Pe lângă tratamentele pentru varii forme de anemie, leucemie şi anumite tipuri de cancer, în întreaga lume, la momentul actual, se efectuează studii clinice menite să analizeze eficienţa celulelor stem recoltate la naştere în tratarea autismului, paraliziei cerebrale, traumatismelor cerebrale/craniene şi a accidentelor vasculare cerebrale la copii”, explică preşedintele ARBACS.

Printre ţările europene unde cercetările în domeniul celulelor stem sunt încurajate de autorităţi se numără Marea Britanie, Suedia şi Belgia. Uniunea Europeană contribuie, de asemenea, la finanţarea cercetărilor în domeniul celulelor stem.

În 2012, Parlamentul European a aprobat, cu o majoritate covârşitoare, o rezoluţie care doreşte impulsionarea recoltării şi donării celulelor stem. Raportul prezentat la momentul respectiv în cadrul Comisiei Europene de la Bruxelles include şi afirmaţii încurajatoare privind armonizarea activităţilor dintre băncile familiale de celule stem şi cele publice.

 

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Referendum în București: Care sunt cele trei întrebări esențiale la care ar trebui să răspundă locuitorii Capitalei

Pe 24 noiembrie, bucureștenii votează nu doar pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, ci și la referendumul inițiat de primarul general Nicușor Dan. Cele trei...

David Popovici și Selly, apeluri către români în ziua alegerilor prezidențiale: „Hai la vot!”

Campionul olimpic la înot David Popovici a votat duminică, în primul tur al alegerilor prezidențiale, și a transmis un mesaj mobilizator către români. Și...

Mircea Geoană îndeamnă românii să voteze masiv: „Nu alegem doar un preşedinte, alegem o direcţie pentru ţară”

Candidatul independent Mircea Geoană și-a exercitat dreptul de vot duminică, 24 noiembrie 2024, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. După vot, Mircea Geoană subliniat...
Ultima oră
Pe aceeași temă