-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăGDPRSpitalele vor fi clasificate în funcţie de competenţă

Spitalele vor fi clasificate în funcţie de competenţă

Ministerul Sănătăţii (MS) propune ca spitalele să fie clasificate în funcţie de competenţă, pe cinci nivele de categorii, în funcţie de resursele materiale, umane şi a capacităţii de a asigura asistenţă medicală de urgenţă şi pacienţilor în stare gravă. Potrivit Mediafax, ministrul Attila Cseke a aprobat punerea în dezbatere publică, pe site-ul ministerului, a proiectului de Ordin privind aprobarea criteriilor de clasificare a spitalelor în funcţie de competenţă, potrivit unui comunicat de luni al MS.

„Avem nevoie în Sănătate de un sistem de clasificare mult mai simplu a spitalelor, care să delimiteze clar atribuţiile şi competenţele acestora. Astăzi, avem mai multe criterii după care clasificăm un spital, iar competenţele în cele mai multe cazuri se întrepătrund. Noul sistem de clasificare ajută la stabilirea unor proceduri clare de direcţionare a pacienţilor în sistem, posibilitatea realizării unei strategii de dezvolare a spitalelor în ceea ce priveşte dotările cu echipamente, dar şi de finanţare a acestor unităţi”, a declarat ministrul Sănătăţii, Atilla Cseke.

Conform proiectului de act normativ, spitalele se vor clasifica pe cinci categorii, în funcţie de competenţe, categoria I – nivel de competenţă foarte înalt, categoria II – nivel de competenţă înalt, categoria III – nivel de competenţă mediu, categoria IV – nivel de competenţă bazal şi categoria V – nivel de competenţă limitat.

Clasificarea spitalelor de urgenţă va fi realizată din punctul de vedere al competenţelor, resurselor materiale şi umane şi a capacităţii de a asigura asistenţa medicală de urgenţă şi îngrijirile medicale definitive pacienţilor aflaţi în stare critică, conform prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii publice 1764 din 22 decembrie 2006.

Criteriile care vor sta la baza clasificării spitalelor, în funcţie de competenţe, vor fi legate de structura organizatorică a spitalului, tipul serviciilor medicale furnizate, personalul de specialitate medico-sanitar încadrat la nivelul spitalului, continuitatea asistenţei medicale şi dotarea cu echipamente şi aparatură medicală.

Astfel, spitalul cu nivel de competenţă foarte înalt trebuie să aibă 500 -1.500 de paturi, cel mai înalt nivel de dotare cu aparatură şi echipamente medicale, precum şi de încadrare cu resurse umane, furnizarea tuturor tipurilor de servicii medicale, inclusiv a celor cu grad de complexitate foarte înalt, structuri care funcţionează ca baze clinice pentru activitatea de învăţământ, cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie continuă, având relaţii contractuale cu o instituţie de învăţământ medical superior acreditată, precum şi să poată deservi populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi alte judeţe, adică 1.500.000 – 3.500.000 de locuitori.

Spitalul cu nivel de competenţă înalt are între 400 -1200 de paturi, structuri care funcţionează ca baze clinice pentru activitatea de învăţământ, cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie continuă, având relaţii contractuale cu o instituţie de învăţământ medical superior acreditată precum şi servicii medicale pentru populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi a judeţelor limitrofe, adică 350.000 – 1.500.000 de locuitori.

Nivelul competenţă mediu presupune între 300 -1.000 de paturi, deserveşte populaţia judeţului din aria administrativ-teritorială unde îşi are sediul şi, doar prin excepţie, din judeţele limitrofe, adică 200.000 – 600.000 de locuitori şi pentru afecţiuni cu grad mediu de complexitate. Spitalul cu nivel de competenţă bazal are între 100 – 400 de paturi şi deserveşte populaţia pe o rază administrativ-teritorială de maximum 70 de kilometri, pentru afecţiuni cu grad bazal de complexitate. Spitalul cu nivel de competenţă limitat va asigura serivii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronici, într-o singură specialitate (TBC, boli infecţioase, psihiatrie, de recuperare şi altele, după caz) precum şi servicii paleative.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă