Sportul practicat regulat şi o viaţă sexuală stabilă sunt benefice pentru sănătatea inimii. Dar, dacă ai răsuflat din greu după o tură de alergat sau după o partidă de sex şi ai îndoieli că efortul ţi-a făcut bine, s-ar putea să ai dreptate.
Oamenii de ştiinţă americani au relaţionat rata atacurilor de cord cu activitatea fizică ocazională şi au descoperit că, în în timp ce efectuezi exerciţii, şansele să faci un infarct se triplează, iar sexul ocazional măreşte riscurile unui atac de cord de 2,7 ori, în comparaţie cu non-activitatea, arată un studiu publicat în revista Journal of the American Medical Association, citat de Time Magazine.
Riscul să mori după o activitate fizică intensă ocazională este de 5 ori mai mare decât dacă n-ai face nimic toată ziua.
Studiul se bazează atât pe 14 studii anterioare, cât şi pe noile cercetări făcute de specialiştii de la Tufts Medical Center.
Totuşi, riscul să mori din cauza unui infarct provocat doar de mişcare este scăzut, atrag atenţia specialiştii. „Nu vrem să fim înţeleşi greşit”, spune doctorul Issa Dahabreh, de la Institutul pentru Cercetări Clinice şi Politici de Sănătate de la Tufts Medical Center, citat de Time Magazine.
El spune că este important să facem diferenţa între mişcarea bruscă şi efectul total al exerciţiilor fizice. Efectul epuizării fizice este de scurtă durată, de aproximativ două ore. În timp, exerciţiile ocazionale nu influenţează starea generală de sănătate. Dacă facem mişcare constant, reducem cu 30% riscurile de a face un atac de cord.
„Există două forţe care acţionează când o persoană face mişcare În cazul unor exerciţii fizice ocazionale, riscul de a face un infarct scade pe măsură ce trec orele, iar după două ore, nu mai este nici un pericol”, explică Dahabreh.
Cu fiecare săptămână în care faci exerciţii constant, poţi ajunge să reduci la 45% riscul unui atac de cord.
„Oamenii nu trebuie să înţeleagă că sexul e periculos. Ideea este că, dacă eşti sănătos şi încerci să faci mişcare constant, îţi supui inima la mai puţine riscuri”, explică doctorul Paul Oh, director al unei clinici de cardiologie din Toronto, citat de CTV.ca.
Dacă te gândeşti să îţi schimbi ritmul de viaţă şi să faci mai multe exerciţii, ar trebui să faci asta progresiv, mai ales dacă, până acum, ai fost sedentar, susţine Jessica Paulus, de la Universitatea Tufts şi Şcoala de Sănătate Publică Harvard. Poţi face un atac de cord şi dacă urci scările sau faci o plimbare prea lungă, de aceea, medicii ne sfătuiesc să ne construim un program de exerciţii consultând un specialist.