Cercetatorii americani au descoperit gena care transforma carbohidratii in grasimi, oferind astfel noi indicii despre modul in care organismul metabolizeaza carbohidratii si despre cum se ajunge la obezitate.
Aceasta gena, denumita DNA-PK, controleaza procesul de metabolizare, la nivelul ficatului, a carbohidratilor in grasimi, au explicat cercetatorii de la University of California, intr-un studiu publicat in revista Cell, consultata de Mediafax.
"Speram ca aceasta descoperire sa ii ajute pe oameni, intr-o buna zi, sa manance paine, paste si orez fara sa se teama ca se vor ingrasa", a declarat Roger Wong, coautor al studiului.
Soarecii testati in laborator, care prezentau o varianta cu o secventa incompleta a acestei gene, au ramas slabi chiar si atunci cand au fost supusi unui regim de ingrasare accelerata.
Soarecii cu gena DNA-PK dezactivata au ramas slabi si aveau cu 40% mai putina grasime decat soarecii din grupul de control si mai putin colesterol, contribuind astfel la scaderea semnificativa a riscului de aparitie a maladiilor cardiace.
Deoarece aceasta gena este prezenta si in genomul uman, cercetatorii considera ca aceasta descoperire poate fi folosita pentru producerea unor medicamente de prevenire a obezitatii.