Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a declarat, marţi, că vor fi medicamente în farmacii şi de la 1 octombrie, când se va aplica taxa de clawback, precizând că nu crede în afirmaţiile că producătorii nu vor mai aduce medicamente, potrivit Mediafax.
Întrebat ce se va întâmpla dacă nu vor mai fi aduse medicamente în farmacii odată cu aplicarea taxei de clawback, Ritli a răspuns: „Vor fi aduse medicamente”.
EL a spus că nu crede că producătorii de medicamente nu vor duce medicamente în farmacii.
Ritli Ladislau a fost audiat de Comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor privind proiectele pe care le are în mandatul său de ministru al Sănătăţii.
El a fost întrebat de deputaţi în privinţa taxei de clawback.
„Iniţiatorii acestei taxe au fost Ministerul Sănătăţii, Ministerul Finanţelor şi Casa Naţională de Sănătate şi au fost consultaţi şi producătorii şi, din toate relele, asta a fost cea mai puţin comentată”, a precizat Ritli.
Potrivit lui Ritli, sunt cel puţin 40 de tipuri de clawback şi a fost ales tipul cel mai „adecvat”.
El a mai spus că această taxă se poate „nuanţa” şi că ea are „efect de reglare”. „Veniturile care vor veni din această taxă nu sunt importante, ci efectul reglator este important”, a explicat ministrul Sănătăţii, adăugând că „prin această reglementare sumele datorate înainte de ordonanţă pot fi recuperate de ANAF”.
Întrebat în legătură cu relaţia dintre Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Sănătate, Ritli a precizat că cele două instituţii nu sunt în situaţie conflictuală şi că amândouă se confruntă cu o lipsă de bani.
Ritli s-a referit şi la reducerea paturilor de spital, arătând că acest lucru se aplică peste tot în lume şi că au fost închise spitale deoarece nu corespundeau standardelor. „A fost o iluzie că erau spitale. Faptul că este o clădire nu înseamnă că este un spital”, a mai spus ministrul Sănătăţii.