2.1 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăGDPRProf. Mureşanu: "În România, nu există neuro-psihologi"

Prof. Mureşanu: „În România, nu există neuro-psihologi”

 Numărul cazurilor de traumatism cranio-cerebral este în creştere, principala cauză fiind accidentele auto. Cu toate acestea, în România recuperarea neurologică este deficitară din cauza lipsei specialiştilor, a spus prof. dr. Dafin Mureşanu.

„Traumatismele cranio-cerebrale sunt în creştere din cauza mai multor factori. Dezvoltarea industriei auto, modul în care evoluează tehnologia în transport, până şi accidentele domestice s-au înmulţit. Din datele pe care le avem, putem spune că în Europa incidenţa oscilează între 1,4 milioane şi 1,6 milioane, majoritatea victimelor ajungând să fie tratate în regim de urgenţă”, a declarat profesorul Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii de Neurologie din România şi al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii, la cea de a XI-a conferinţă anuală a Academiei Mondiale Multidisciplinare de Neurotraumatologie, care a avut loc la Istanbul. Neurologul a susţinut că starea materială este un factor de risc pentru traumatismul cerebral. „Cei care au maşini ieftine, nu prea performante îşi asumă, din păcate, un risc mai mare când se urcă la volan”, a explicat acesta. „România se confruntă cu unele probleme în cazul traumatismelor cranio-cerebrale. În primul rând este vorba despre un deficit mare de neuro-psihologi. Nu avem specialişti în recuperarea memoriei, de pildă. Nu este suficient să te poţi mişca din nou, cât să poţi comunica şi să te poţi reintegra în societate. Apoi, în Romania există patru-cinci centre în care pacientul este tratat multidisciplinar, foarte puţine. Ar fi nevoie de câte un centru în fiecare judeţ. Ar fi nevoie şi de dezvoltarea unei reţele private, dar este o latură extrem de costisitoare”, a adăugat preşedintele Societăţii de Neurologie din România, secretarul general al conferinţei de la Istanbul.

Potrivit unui studiu european, România ocupă locul doi în Uniunea Europeană, după Lituania, la numărul de decese în accidente rutiere în 2012, figurând printre cele doar patru ţări în care numărul deceselor a crescut anul trecut, în contextul în care, la nivelul Uniunii Europene, mortalitatea pe şosele s-a redus. „Ce ştim clar este că sistemul nervos este într-o transformare permanentă, determinată atât de nevoia de învăţare şi adaptare, cât şi de vindecarea unor leziuni. Ba chiar mai mult, am înţeles că aceste procese nu duc întotdeauna la rezultate pozitive, ci pot avea uneori şi ecou negativ (plasticitate patologică). Capacitatea de regenerare există peste tot în sistemul nervos, dar la intensităţi diferite. Creierul, de exemplu, se regenerează mult mai activ decât măduva spinării. Cu cât vom înţelege mai corect mecanismele complexe endogene ce stau la baza acestor procese, cu atât vom putea genera un efect terapeutic mai bun”, a mai spus profesorul Dafin Mureşanu. În Germania, costul mediu pentru îngrijirea unui pacient cu traumatism cranio-cerebral era, la nivelul anului 2004, de 2.500 euro, în Spania, de 2.800 de euro, iar în Suedia, de 3.000 de euro, a precizat Mureşanu.

„Prevenţia e singura soluţie, altfel e un dezastru”

Prof. dr. Vlad Ciurea a prezentat la conferinţă un studiu privind traumatismele cranio-cerebrale la copiii cu vârste între zero şi trei ani. Studiul a durat zece ani şi a analizat 439 de cazuri. „Victime sunt copiii nesupravegheaţi. Principala cauză a trumatismului este căderea din pat, din copac, de la etaj, apoi accidentele rutiere. Prevenţia este singura soluţie, altfel este un dezastru. La vârsta aceasta, capul este mai greu decât corpul. Cel mai mic copil cu traumatism cranio-cerebral era un copil de două zile. Moaşa l-a scăpat şi a căzut în cap. Cu cât o ţară este mai civilizată, cu atât toate măsurile de prevenţie sunt mai crescute”, a precizat profesorul Vlad Ciurea. Medicul a mai spus că, din păcate, România are şi în cazul copiilor aceeaşi mare problemă la recuperarea neurologică posttraumatică.

Cele mai citite

Accizele la carburanți cresc de la 1 ianuarie: Prețurile la benzină și motorină vor fi mai mari

Șoferii vor plăti mai mult pentru carburanți începând cu prima zi a anului, iar scumpirile ar putea continua în 2025. De la 1 ianuarie 2025,...

Republica Moldova aprobă o strategie de apărare pe zece ani: Accent pe securitate și integrarea în UE

Parlamentul Republicii Moldova, dominat de aleşi pro-occidentali, a adoptat joi o strategie de apărare pentru următorii zece ani. Documentul prevede creșterea cheltuielilor pentru apărare,...

Accizele la carburanți cresc de la 1 ianuarie: Prețurile la benzină și motorină vor fi mai mari

Șoferii vor plăti mai mult pentru carburanți începând cu prima zi a anului, iar scumpirile ar putea continua în 2025. De la 1 ianuarie 2025,...
Ultima oră
Pe aceeași temă