Preşedintele Taiwanului, Ma Ying-jeou, a dat startul sâmbătă unui campionat naţional de slăbit, care îşi propune ca naţiunea să scăpe în total de 600 de tone de grăsime, potrivit NewsIn.
În 2009, preşedintele însuşi a reuşit să slăbească 11 kilograme în două luni, ajungând de la 82 de kilograme la 71 de kilograme.
„Luam două treimi din cantitatea pe care obişnuiam să o iau pentru fiecare înghiţitură, mestecam de 35 de ori, ceea ce a ajutat la digestie şi a prelungit durata mesei”, a relatat preşedintele în scrisoarea săptămânală adresată naţiunii.
Potrivit programului naţional lansat sâmbătă, persoanele interesate să participe la campionat se pot înregistra la Biroul pentru Promovarea Sănătăţii. De asemenea, şcolile şi firmele se pot alătura campaniei stabilind ţinte colective pentru pierderea în greutate.
Preşedintele spune că face exerciţii zilnice de gimnastică şi şi-a luat un cântar pentru a-şi verifica zilnic greutatea. Potrivit consilierilor, Ma evită acum mâncarea prăjită şi băuturile alcoolice, preferând legume fierte la gustare.