3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăGDPRPiatra naturală, materialul vedetă pentru construcţii şi amenajări. A fost conceput un...

Piatra naturală, materialul vedetă pentru construcţii şi amenajări. A fost conceput un Pavilion Expoziţional, un nou univers de inspirație în domeniul amenajărilor

Piatra naturală, un material folosit în construcţii încă din Antichitate datorită rezistenţei sale,  este în prezent una dintre soluţiile cele mai interesante în amenajări, acestea devenind din ce în ce mai frecvente în ultimii ani extinzându-se cu succes şi la interior. De altfel, la ediţia din acest an a Salonului de Mobilă de la Milano, cel mai important eveniment mondial în domeniul mobilierului şi decorului de interior, nu puţine au fost expunerile de mobilier şi decoruri realizate cu piatra naturală, iar una dintre vedetele incontestabile ale expoziţiei a fost marmura. Dacă în trecut era un accesoriu de lux, acum au început să apară tehnologii pentru a prelucra marmura în forme ultra subţiri, deosebite şi complexe.

Trebuie remarcat faptul că piatra naturală este foarte versatilă: astfel, există numeroase soluţii atât pentru amenajările exterioare, cât şi pentru orice funcţiune a locuinţei, atât pentru segmentul de lux, cât şi pentru segmentul economic.

Piatra naturală poate fi prezentă cu efect maxim în zonele statement, dar şi pe pereţi, ca accent – în bucătărie, living, hol, dormitor sau baie –, în interioarele contemporane şi, deasemenea, o locuinţă (casă sau apartament) poate fi înfrumuseţată substanţial cu ajutorul unor piese speciale realizate din piatră naturală, precum: lavoare, trepte şi contratrepte din piatră naturală, pereţi interiori, blaturi de bucătărie sau baie, etc.

În ţara noastră, unde există tradiţie legată de piatra naturală (cariere, folosire în construcţii şi artă, etc.), marea majoritate a companiilor care au ca obiect de activitate piatra naturală au ca preocupare principală numai comercializarea preopriu-zisă a acestui material. Singura excepţie o reprezintă PIATRAONLINE care a pus designul în centrul conceptului de promovare a soluţiilor pe baza pietrei naturale.

Începând din 21 septembrie 2017, ca parte integrantă a aniversării de 10 ani, PIATRAONLINE şi-a  extins showroom-ul cu un nou univers de inspirație sub conceptul unui Pavilion Expozițional. Acesta ocupă o suprafață de 800mp și peste 300 de modele de piatră naturală. Este gândit ca o experiență completă care dezvăluie diferitele povești și personalități ale pietrei.

Printre produsele expuse menționăm marmura, granitul, travertinul, ardezia, limestone, quartit, materiale potrivite pentru amenajările exterioare, dar parțial și pentru cele interioare, oferind o gamă largă de materiale potrivite pentru orice tip de spațiu construit.

Astfel, cel mai mare spațiu expozițional privat din România dedicat pietrei naturale este soluția ideală pentru orice tip de proiect rezidențial sau comercial. Cele peste 300 de modele de piatră naturală sunt unite în patru zone inspirationale din jurul globului, oferind o gamă diversă de produse, dar mai ales idei pentru ca spațiul să devină cu adevărat perfect nevoilor si ideilor tale.

„Nu e suficient să vezi și să atingi piatra naturală, trebuie să înțelegi ce poate deveni.  Pentru noi, acest proiect constituie o necesitate pentru a le putea oferi clienților noștri un adevărat generator de inspirație pentru proiectele lor de amenajare interioară sau exterioară”, menționează Mariana Constantinescu-Brădescu, Managing Partner PIATRAONLINE.

Showroom-ul exterior este conceput ca o galerie de artă, produsele fiind expuse în diferite zone cu influențe în patru stiluri: columbian, mediteranean, tradițional românesc și modern.  Zona labirint este realizată din piatră, sticlă, metal și plante naturale pentru a pune în valoare tot ceea ce înseamnă o amenajare pentru grădină.  A fost amenajat şi un spațiul dedicat pietrelor exotice aduse special din Asia precum şi unul cu servicii de blaturi de bucătărie ready-to-go.

 „Showroom-ul exterior este construit sub conceptul unui sistem modular „smart” care oferă posibilitatea de remodelare în proporție de 90%, păstrând astfel costurile de manevrare și reamenajare eficiente. În domeniul construcțiilor, modificarea materialelor expuse în showroom se face la un interval de aproximativ 2 ani, iar acțiunile de  reamenajare trebuie să se realizeze într-un timp foarte scurt pentru ca publicul să aibă mereu acces la cele mai noi tendințe de pe piața de piatră naturală”, a spus  Eduard Baicu, arhitect şi designer de interior la Phenomena Laboratory, realizatorul proiectului Pavilionului Expozițional, la inaugurarea showroom-ului.

 

 

Cele mai citite

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă