Cercetătorii au descoperit că există un virus al îngrăşării, a cărui acţiune duce la obezitate. 4 din 5 copii infectaţi cu acest adenovirus sunt obezi, potrivit unui studiu citat de ziarul The Independent.
Cercetătorii au găsit urmele unei noi boli pe care au denumit-o „infectobesity” (infectarea cu obezitate), o formă de obezitate care se transmite de la persoană la persoană, ca o infecţie. Agentul responsabil este un tip de adenovirus, iar unii dintre ei pot provoca răceala obişnuită. A fost etichetat drept „virusul îngrăşării”.
Există mai mult de 50 de tipuri de adenovirusuri despre care se ştie că infectează oamenii, dar unul singur, adenovirusul 36, a fost legat de obezitatea umană.
Copiii care sunt infectaţi cu adenovirusul 36 sunt predispuşi la îngrăşare, este concluzia unui studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea din California, San Diego. În testele efectuate asupra a 124 de copii cu vârste până la 18 ani, virusul a fost prezent la mai mult de 20% din cei care erau obezi, în comparaţie cu mai puţin de 6%, în cazul celorlalţi. 4 din 5 copii erau obezi, printre cei infectaţi cu adenovirusul 36.
Copii care aveau virusul cântăreau, în medie, cu aproximativ 25 de kilograme mai mult decât cei care nu erau infectaţi. Copiii obezi reprezentau jumătate din total. Din ei, cei care erau infectaţi cu adenovirusul cântăreau cu 18 kilograme mai mult decât ceilalţi.
” Excesul în greutate este o grijă majoră la orice vârstă, dar în mod special la copii”, consideră coordonatorul studiului, Jeffrey Schwimmer, profesor asociat la o clinică de pediatrie.
Obezitatea poate fi un indicator pentru alte probleme de sănătate, cum ar fi cele de inimă, ficat şi diabet. O creştere în greutate între 18 şi 25 de kilograme este mai mult decât suficientă pentru maximizarea acestor riscuri.
„Munca noastră ne ajută să arătăm că greutatea corporală este o problemă complexă. Este timpul să nu mai căutăm vinovaţi, ci să dezvoltăm un nivel de înţelegere care va sprijini mai bine eforturile noastre în prevenirea şi tratarea obezităţii. Aceste informaţii oferă credibilitate ideii că o infecţie poate fi una din cauze sau poate contribui la obezitate”, spune dr. Schwimmer.
Obezitatea din cauze virale, observată în anii ’80 pe pui
Ideea unei cauze virale pentru obezitate a fost adusă în discuţie pentru prima dată în urmă cu zece ani, de către Nikhil Dhurandhar, în prezent, profesor la centrul de cercetare Pennington Biomedical, în Lousiana. A observat că puii de găină care au murit în timpul unei epidemii de gripă din India din anii ’80, epidemie cauzată de un adenovirus, erau mai degrabă bine făcuţi decât slabi sau chiar subnutriţi, aşa cum s-ar fi crezut.
Studii amănunţite demonstrează că unul din cinci oameni obezi prezintă semne de infecţie cu adenovirus şi au avut, în medie, cu 14 kilograme mai mult decât oamenii care nu au fost niciodată infectaţi.
Scepticii argumentează că virusurile nu au fost legate niciodată de o boală pe termen lung, cum este obezitatea. Dr. Dhurandhar spune însă că probele pe care le are sunt cât se poate de clare şi se observă mai ales în locurile unde obezitatea s-a întins ca un incendiu uriaş dinspre est spre vest, în ultimii 20 de ani.
Cum acţionează virusul
Studiile de laborator arată că virusul infectează celulele grase incomplet dezvoltate, făcându-le să se înmulţească şi să crească mai repede. „Acesta poate fi mecanimsul în care se dezvoltă obezitatea, dar mai trebuie făcute cercetări”, spune profesorul Schwimmer.
„Aceasta este o cercetare fascinantă care începe să prindă contur după o observaţie efectuată pe pui în urmă cu zece ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Forumului Naţional al Obezităţii din Marea Britanie, Tam Fry.
Obezitatea are mai mulţi factori- nu există o singură cauză. Genele predispuse la obezitate şi trecutul familiei sunt o componentă foarte importantă. Mai este şi publicitatea agresivă pe care şi-o fac fast-food-urile.