-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăGDPRO pandemie de holeră ameninţă planeta (medicul sanitar-şef al Rusiei)

O pandemie de holeră ameninţă planeta (medicul sanitar-şef al Rusiei)

Situaţia din Haiti, unde holera a făcut peste 2.500 de victime până în prezent, ar putea provoca o pandemie de holeră pe plan mondial, a estimat joi medicul sanitar-şef al Rusiei, Ghennadi Onişcenko, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, în Haiti, holera a dus deja la spitalizarea a circa 58.000 de persoane, în timp ce 335 de cazuri de contaminare s-au înregistrat în Republica Dominicană, ţară vecină cu Haiti, destinaţia preferată a unui număr important de turişti ruşi în fiecare an.

În acest context, medicul sanitar-şef al Rusiei a specificat că aproximativ 18.000 de turişti ruşi, care s-au întors recent din Republica Dominicană au fost supuşi la un examen medical de către specialişti ai Serviciului federal pentru protecţia consumatorului (Rospotrebnadzor) însă niciun caz de contaminare cu holeră nu a fost detectat.

Medicii manifestă îngrijorare nu doar din cauza răspândirii rapide a acestui vibrion holeric periculos, ci şi din cauză că tulpina acestui vibrion holeric rezistă la antibiotice. De aceea, a menţionat responsabilul sanitar rus, măsurile luate în Haiti pentru stoparea holerei nu au dat până acum rezultate tangibile.

O altă ameninţare la adresa sănătăţii omenirii vine din Tadjikistan, unde se înregistrează o epidemie de poliomelită. Numărul bolnavilor de poliomelită a depăşit cifra de 700 , iar boala a secerat deja 26 de vieţi în această fostă republică sovietică din Asia Centrală.

Cele mai citite

UE analizează piețele agricole post-invazie în Ucraina: măsuri urgente pe masa Consiliului Agricultură și Pescuit

Miniștrii Agriculturii pregătesc strategii pentru 2025 la reuniunea Consiliului UE de la Bruxelles Miniștrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la...

UE analizează piețele agricole post-invazie în Ucraina: măsuri urgente pe masa Consiliului Agricultură și Pescuit

Miniștrii Agriculturii pregătesc strategii pentru 2025 la reuniunea Consiliului UE de la Bruxelles Miniștrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la...

Firmele mici, obligate să implementeze SAF-T de la 1 ianuarie. Fără softuri, nu se poate

Pentru companiile mici, aceste softuri reprezintă un demers care presupune costuri suplimentare Începând cu 1 ianuarie 2025, firmele mici din România vor fi obligate să...
Ultima oră
Pe aceeași temă