5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăGDPRMS: Avocatul Poporului produce confuzie în rândul populaţiei privind vaccinurile

MS: Avocatul Poporului produce confuzie în rândul populaţiei privind vaccinurile

Ministerul Sănătăţii consideră că o parte dintre informaţiile privind vaccinurile produse de Institutul „Cantacuzino”, care au fost transmise de Avocatul Poporului, sunt inexacte şi produc confuzie în rândul populaţiei, în condiţiile în care doar gripalul este de strategie şi siguranţă naţională, scrie Mediafax.

„Numai vaccinul gripal din producţia ultimilor ani reprezintă un interes de strategie şi siguranţă naţională, restul produselor reprezentând remedii terapeutice”, precizează Ministerul Sănătăţii (MS), într-un comunicat în replică la afirmaţia Avocatului Poporului (AP), potrivit căreia neproducerea unor vaccinuri reprezintă o încălcare gravă a dreptului fundamental la sănătate şi afectează într-o anumită măsură siguranţa naţională a României.

„De mai multe luni de zile, în cadrul instituţiei Avocatul Poporului se desfăşoară o anchetă proprie referitoare la neproducerea unor vaccinuri (stafilococic D – în diluţii – produs original românesc, folosit în tratamentul infecţiilor stafilococice, antigripal, antituberculos, polidin, cantastim, antidifterie, antitetanic), de către Institutul Cantacuzino, ceea ce în opinia noastră reprezintă o încălcare gravă a dreptului fundamental la sănătate, prevăzut de art. 34 din Constituţie şi o afectare într-o anumită măsură a siguranţei naţionale a României”, se arată într-un comunicat de presă al AP.

Potrivit Avocatului Poporului, această situaţie are ca efect pericolul producerii unor epidemii ale căror efecte nu ar putea fi înlăturate în lipsa vaccinurilor.

„Ceea ce pare grav este faptul că Institutul Cantacuzino ar fi beneficiat de fonduri care puteau fi utilizate pentru dezvoltarea procedurilor de producere a vaccinurilor”, a precizat AP.

Avocatul Poporului a mai spus că a solicitat de aproximativ două săptămâni informaţiile necesare, însă nu a primit niciun răspuns de la Institutul „Cantacuzino”.

Ministerul Sănătăţii a iniţiat, încă de la începutul acestei luni, consultări largi privind viitorul Institutului Cantacuzino. „Se caută soluţii, în primul rând, prin consiliere şi expertiză pentru echilibrarea economico-financiară a instituţiei şi relansarea producţiei de vaccin gripal şi antituberculoză (BCG), având în vedere că instituţia nu se află în subordinea Ministerului Sănătăţii nici din punct de vedere economic şi nici sub aspectul managementului producţiei”, au precizat reprezentanţii ministerului.

Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie si Imunologie „Cantacuzino”, este un producător autonom, cu gestiune financiară şi economică independentă, care are ca obiect de activitate producţia de vaccinuri şi activitate de cercetare-dezvoltare.

Cele mai citite

SUA: Băncile mari dau în judecată Rezerva Federală pentru teste de rezistență controversate

Marți, băncile importante și grupurile de afaceri au intentat un proces împotriva Rezervei Federale (Fed), acuzând că testele anuale de rezistență aplicate marilor instituții...

Interes major pentru Autostrada Litoralului: 11 companii în competiție pentru contractul de miliarde

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat că lucrările vor fi realizate la standarde europene, proiectul fiind finanțat din fonduri europene și de la bugetul...

2025, un an dificil pentru recrutare: alegerea între angajați performanți și salarii mai mici

Anul 2025 se preconizează a fi unul complicat pe piața muncii, cu provocări majore pentru firmele de recrutare. Negocierea pachetelor salariale devine tot mai dificilă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă