3.3 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăGDPRMenopauza timpurie dublează riscul de maladii cardiace

Menopauza timpurie dublează riscul de maladii cardiace

Femeile care se confruntă timpuriu cu primele simptome ale menopauzei, înaintea vârstei de 46 de ani, prezintă un risc dublu de declanşare a maladiilor cardiace şi a atacurilor vasculare, potrivit unui studiu recent efectuat de cercetătorii americani şi citat de Mediafax. Riscul a fost acelaşi şi în cazul femeilor care au urmat terapii hormonale înlocuitoare, prescrise de medicii lor pentru a preveni declanşarea maladiilor cardiace, au precizat cercetătorii americani, în cadrul unei conferinţe organizate de Endocrine Society, luni, în oraşul american San Diego.

„Este important de ştiut că menopauza timpurie reprezintă un factor potenţial de risc pentru maladiile cardiovasculare , principala cauză de deces pentru femeile din Statele Unite ale Americii”, a declarat medicul Melissa Wellons de la Universitatea Alabama din oraşul american Birmingham, coordonatoarea studiului. „Ele pot face însă anumite eforturi pentru a-şi îmbunătăţi factorii de risc modificabili, precum concentraţia de colesterol şi presiunea arterială, prin practicarea unor exerciţii fizice şi printr-o alimentaţie sănătoasă”, a adăugat Wellons.

În opinia autoarei studiului, medicii ar trebui să le întrebe pe toate pacientele lor despre vârsta la care acestea au cunoscut primele simptome ale menopauzei. Vârsta medie de instalare a menopauzei este de 51 de ani. Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 2.500 de femei cu vârste cuprinse între 45 şi 84 de ani. Aproape 28% dintre acestea au raportat simptome de menopauză timpurie; 448 dintre aceste voluntare (18%) au avut o menopauză considerată normală, iar 10% dintre ele au ajuns în mod forţat la menopauză, în urma unor operaţii de extirpare a ovarelor.

Niciuna dintre voluntare nu a suferit infarcte, atacuri cerebrale, anghină pectorală şi intervenţii de tipul bypass înainte împlinirii vârstei de 55 de ani. Însă după această vârstă, femeile afectate de menopauza timpurie , declanşată înainte de vârsta de 46 de ani, au fost mult mai expuse în faţa acelor afecţiuni, riscul de declanşare a maladiilor amintite fiind de peste două ori mai mare (6%) comparativ cu femeile cu o menopauză considerată normală (2,6%).

Cele mai citite

Călin Georgescu proclamă „falimentul partidelor” după rezultatul alegerilor parlamentare

Candidatul independent la prezidenţiale, Călin Georgescu, a îndemnat, luni, politicienii să investească în oameni, în "poporul real", el declarând şi că rezultatele de la...

Donald Trump amenință teroriștii palestinieni: „preţul de plătit va fi teribil”

Preşedintele ales al SUA Donald Trump a avertizat luni că "preţul de plătit va fi teribil" pentru grupurile palestiniene din Fâşia Gaza dacă ostaticii...

Călin Georgescu proclamă „falimentul partidelor” după rezultatul alegerilor parlamentare

Candidatul independent la prezidenţiale, Călin Georgescu, a îndemnat, luni, politicienii să investească în oameni, în "poporul real", el declarând şi că rezultatele de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă