Patru medici tineri, cu specializări diferite, pasionaţi de meseria lor, vorbesc despre motivele care i-au determinat să refuze salariile mari din străinătate în favoarea sistemului medical românesc.
Aproape 2.800 de medici români au cerut anul trecut eliberarea certificatelor care le permit să lucreze în spitale din străinătate, iar 98% din ei au şi plecat. Numărul total al medicilor plecaţi în străinătate de când am intrat în UE este de peste 8.000. „Este foarte mult pentru o ţară cu cei mai puţini medici la mia de locuitori. Avem 1,9 medici la o mie de locuitori, faţă de 4,5, media în Uniunea Europeană. În Bulgaria sunt 2,1 medici la mia de locuitori”, afirmă Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Medicilor din România. Acesta mai spune că majoritatea celor care pleacă sunt medici specialişti cu vârsta între 30 şi 45 de ani. Există însă şi medici ce fac parte din această categorie de vârstă şi care preferă să-şi facă meseria în ţară. Am stat de vorbă cu patru dintre ei pentru a le afla motivele.
________________________________________________________________________
Laura Mateescu: „Schimbările apar doar dacă fiecare dintre noi face ceva”
Laura Mateescu este medic specialist în psihiatria copilului şi adolescentului la Spitalul Obregia din Bucureşti şi asistent universitar la UMF „Carol Davila”. A refuzat oferte de serviciu la spitale din Danemarca, Anglia, Franţa, Suedia şi a preferat să rămână în România pentru că mai are multe lucruri de făcut în profesia ei. „Psihiatria de copii are nevoie să fie ajutată să se construiască la nivel de oraş şi de ţară. Instituţiile care trebuie să susţină familia şi copiii, aşa cum sunt centrele de sănătate mintală, doar 14 la număr în toată ţara, spitalele, grădiniţele, şcolile şi structurile Ministerului Educaţiei nu sunt organizate la nivel de ţară”, spune medicul în vârstă de 37 de ani. Obiectivul ei profesional este creşterea nivelului de conştientizare şi de instruire în ceea ce priveşte sănătatea mintală a copiilor cu vârsta de până la 3 ani, perioadă în care copilul se dezvoltă din punct de vedere organic şi psihologic. „Multe dintre problemele pe care copiii le dezvoltă sunt consecinţa modalităţilor defectuoase de relaţionare în familie. Am o serie de planuri de accesare de fonduri care să ajute la atingerea acestui obiectiv. Persoanele-ţintă vor fi medicii de familie, pediatrii, neonatologii, educatorii şi părinţii”, spune Laura Mateescu. Motivaţiile personale nu lipsesc nici în cazul ei. Soţul, cele două fetiţe şi bunicii au făcut ca decizia de a rămâne în ţară să fie fără echivoc.
„Nu trebuie să stăm să ne întrebăm ce ne dă Guvernul”
Salariul pe jumătate de normă de la spital şi cel de la facultate nu i-ar fi permis medicului să-şi întreţină familia. „Comparativ cu salariul mediu pe economie şi volumul de muncă, venitul lunar mi se pare prea mic. Soţul meu lucrează într-o multinaţională şi, sincer vorbind, dacă n-ar fi fost aşa nu ne-am fi descurcat”, mărturiseşte specialistul. Despre banii primiţi de la pacienţi, medicul spune că uneori acceptă, alteori, nu. Uneori i-e ruşine să ia pentru că sunt pacienţi pe care-i cunoaşte de mult timp. „De multe ori, resursele lor financiare sunt atât de limitate, încât mi-e imposibil să iau de la ei. Situaţia e extrem de penibilă şi când refuz, şi când iau. Oamenii insistă şi nu înţeleg de ce refuz”, spune medicul.
Una din satisfacţiile profesionale cele mai mari pe care Laura Mateescu le are este atunci când pacienţilor ei le merge bine. „Cred că în fiecare zi reuşesc să străbat un micron în plus din drumul către o schimbare în psihiatria românească. Schimbările apar doar dacă fiecare dintre noi face ceva practic. Nu trebuie să stăm să ne uităm pe fereastră şi să ne întrebăm ce ne dă Guvernul”,
spune medicul.
CV
Medic specialist psihiatrie pediatrică la Spitalul Obregia
Asistent universitar UMF „Carol Davila”
Doctorand în cotutelă la Universitatea din Turku, Finlanda, UMF „Carol Davila”.
Membru fondator al Asociaţiei Române de Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului şi Profesii Asociate şi al Asociaţiei Copiilor cu Dizabilităţi „Norocel”
________________________________________________________________________
Cristian Vlădan: „Aparatura din cărţi, acum şi la noi”
Cristian Vlădan este medic rezident chirurgie oro-maxilo-facială la Spitalul „Prof. Dr. D. Theodorescu” din Bucureşti şi asistent universitar la UMF „Carol Davila”. Medicul de 37 de ani spune că a decis să rămână în România pentru că a găsit în spitalul la care lucrează tot ce ar fi întâlnit la orice clinică de specialitate din Europa. „Au început să se mişte lucrurile din punct de vedere tehnic şi la noi. Aparatura despre care citeam în cărţi acum câţiva ani se găseşte acum şi în spitalul nostru. Am colegi mai mari care au plecat să lucreze în străinătate şi suntem perfect compatibili cu ce e acolo. Ideea de a face bine semenilor şi faptul că şi românii trebuie să beneficieze de servicii medicale mă motivează de asemenea”, spune medicul care şi-a propus să ajungă să ştie măcar jumătate din câte ştiu cei de la care a învăţat meserie. Familia, iubita şi prietenii au avut, şi ei, un rol important în decizia de a refuza oferte de serviciu în Italia sau Grecia.
Merge cu metroul, iar vacanţele şi le face în ţară
Satisfacţiile materiale sunt nesemnificative pentru Cristian Vlădan, dar spune că atunci când şi-a ales meseria nu banii au fost targetul, ci pasiunea pentru chirurgie. Despre şpăgi medicul spune că nici nu se pune pro-blema. „Ne confruntăm cu o patologie malignă la nişte pacienţi care nu-şi permit nici transportul până în Bucureşti. Deci, ce bacşiş să ne dea nouă? Ca să mă descurc, mai apelez la familie şi nu am pretenţii foarte mari. Unii se plâng că merg cu metroul sau că nu merg la schi în Austria. Pe mine nu mă interesează lucrurile astea. În timpul liber merg la munte, citesc sau mă uit la televizor”, spune Vlădan.
CV
Medic rezident chirurgie oro-maxilo-facială
Asistent UMF „Carol Davila”
________________________________________________________________________
Mihai Vasile: Dorinţa de a păstra statutul din România
Familia şi siguranţa că le va putea asigura viitorul celor doi copii dacă va munci mai mult au fost motive importante pentru ca medicul specialist neurolog Mihai Vasile să rămână în ţară. Aici se poate bucura de sprijinul bunicilor dornici să ajute la creşterea nepoţeilor de 4 şi 8 ani şi tot aici se simte „acasă”, un aspect important pentru cei care se mută într-o ţară străină. „Experienţa vizitelor în străinătate nu întotdeauna a evidenţiat un statut deosebit al medicului în acea ţară: program la fel de încărcat, nivel de pregătire profesională nonsuperior celui din România şi tratament similar în unele afecţiuni neurologice”, spune medicul de 37 de ani, neurolog la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi asistent universitar la UMF „Carol Davila”.
Dorinţa de a-şi păstra statutul socio-profesional la care a ajuns în ţară şi satisfacţia pe care o are când se implică în proiecte „de pionierat” în neurologia românească lărgesc lista argumentelor pentru care a refuzat, fără regrete ulterioare, oferte de muncă în Norvegia sau Franţa. „Tot un argument profesional este şi căldura pe care o simţi de la semenii tăi bolnavi cărora le alini suferinţa şi care te înconjoară uneori. Eu am terminat specialitatea medicală pe care mi-am dorit-o şi sunt mândru atât de modelul de dascăl familial, adică părinţii mei, cât şi de cel din cadrul catedrei de nerologie”, spune Mihai Vasile.
Medicul spune că acceptă uneori „atenţii” de la pacienţi, în funcţie de veniturile acestora şi de complexitatea intervenţiei medicale de care au beneficiat. „Sunt pacienţi care vor să-ţi mulţumească la sfârşit şi dacă insistă accept. Dacă vor să-mi dea ceva la început, ca să fie siguri că vor fi ajutaţi, nu accept şi încerc să-i încurajez că pot conta pe ajutorul meu. Asta mă ajută să mă mişc liber şi să iau deciziile medicale în funcţie de ceea ce cred eu că trebuie făcut”, spune medicul.
CV
Medic specialist neurolog la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti
Asistent universitar UMF „Carol Davila”
Secretar al Comisiei de Neurologie din Ministerul Sănătăţii
_______________________________________________________________________
Cristian Surcel: „Ataşamentul faţă de pacienţi”
Cristian Surcel are 35 de ani, este medic specialist urolog la Spitalul Fundeni şi spune că nu s-ar fi putut dezvolta mai bine din punct de vedere profesional în nici un alt spital din Europa. Operează în fiecare zi câte unu sau doi pacienţi şi, în patru ani de când este medic specialist, a făcut peste 1.500 de intervenţii chirurgicale. Într-un spital din străinătate nu crede că ar fi operat mai mult de un pacient la trei zile. „În urologie nu există un centru mai important decât Fundeni la nivel european şi nu există procedură chirurgicală care se face în străinătate şi nu se realizează şi la noi. În fiecare an operăm 300 de pacienţi cu tumori în diverse stadii, în timp ce în orice alt spital european sunt maximum 50 de astfel de operaţii pe an. În Anglia, pacienţii stau şi şase luni pe lista de aşteptare şi, între timp, unii mai şi mor. În România, pacientul se internează azi şi mâine e operat”, explică medicul. Pacienţii veniţi din ţări precum Italia sau Austria să se opereze în România îi întăresc satisfacţia profesională.
12 ore la spital
Cristian Surcel vine la spital la 6 dimineaţa şi pleacă 12 ore mai târziu. Ajuns acasă, citeşte cărţi de specialitate. De când lucrează la Fundeni, n-a avut mai mult de două săptămâni de concediu pe an. „Prefer să plec la o conferinţă două-trei zile decât să stau două-trei săptămâni foarte departe de spital. Sunt oameni pe care i-ai operat şi trebuie să vezi evoluţia lor. Ai satisfacţia unică să-i vezi încântaţi de ce ai făcut pentru ei şi că se gândesc la tine”, spune Surcel. Aspectul financiar este important şi pentru el. „Salariile sunt mici. Dacă munceşti, dacă ai gărzi, dacă participi la studii de cercetare europene, ajungi să supravieţuieşti”, mai spune specialistul. Despre atenţiile primite de la pacienţi, medicul spune că, de regulă, nu acceptă bani: „Investighez la fel toţi pacienţii, indiferent de mediul din care provin. Încă mai cred că meseria asta poate fi făcută şi din inimă, evident, fără să mori de foame. Eu am salariu şi de la spital, şi de la facultate, fără să vreau să par un Mesia. Sunt oameni care ştiu să mulţumească printr-un buchet de flori. În toate ţările europene, medicii primesc de la pacienţi drept cadouri un tablou, o excursie în străinătate, o cravată sau nişte butoni”.
Decizia de a rămâne în România are şi motivaţii cu rădăcini în viaţa personală. „Dacă ţii la familie, la oamenii din jur, ţi-e greu să pleci. Eu sunt alături de băieţelul meu Nicolas, de familie, de prieteni. Unii s-au săturat de anturaj, de ţară, de agresivitatea împotriva medicilor, de mizerie şi de aia au plecat. N-au avut nimic de pierdut. Mulţi pleacă împreună cu familiile şi se despart acolo. Sunt tragedii printre oameni capabili. Eu nu am avut motive să plec”, spune Cristian Surcel.
CV
Medic specialist urolog la Spitalul Fundeni
Asistent universitar la UMF „Carol Davila”
Membru al Asociaţiei Europene de Urologie
2004-2009: Preşedinte la Societatea Română a Rezidenţilor în Urologie
