8.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăGDPRInstinctul matern a salvat un copil de diagnosticul greşit al doctorilor

Instinctul matern a salvat un copil de diagnosticul greşit al doctorilor

Hotărârea unei mame şi a mătuşii sale a salvat viaţa unui copil după ce el „s-a ascuns” în timpul unei ecografii. Când în locul fiului lui Amy-Lou Howard, Edward, a apărut pe ecran un gol în pântecele acesteia, doctorii i-au spus femeii – pentru prima dată însărcinată – să avorteze, diagnosticând o sarcină extrauterină, relatează Daily Mail.

Sarcina extrauterină are loc atunci când fetusul se dezvoltă în afara uterului şi este fatală în majoritatea cazurilor. De aceea, doctorii au vrut să îi facă o injecţie lui Amy-Lou, pentru a elimina fetusul din oviducte. Mătuşa ei, Louise, care era în acel moment la spital a insistat ca pruncului să i se mai dea o şansă. Ea şi-a dat seama că e posibil ca Edward să „se joace de-a v-aţi ascunselea”, deoarece şi ei i s-a întâmplat acelaşi lucru la prima sarcină.

Domnişoara Howard a ignorat sfatul medicilor şi, o săptămână mai târziu, o altă ecografie a demonstrat că, de fapt, copilul se dezvolta normal. „Era cel mai mic punct pe care l-am văzut vreodată. Trebuia să se fi ascuns, de parcă se juca. Mătuşa mea făcea chimioterapie pentru cancer la sân şi era în acelaşi spital cu mine la prima ecografie. Eram devastată când am văzut un gol în locul copilului meu. Mi s-a spus că o sarcină extrauterină m-ar putea omorî sau lăsa infertilă, deoarece dacă fetusul se dezvoltă mai mult, oviductele mele ar putea pocni. Mă bucur că mătuşa mea era cu mine. Fără ea, aş fi urmat sfatul medicilor. ” Acum, Amy-Lou are un fiu sănătos de nouă luni.

Din păcate, mătuşa lui Amy-Lou nu a apucat să îl cunoască pe Edward. Ea pierdut în lupta cu cancerul cu doar şapte săptămâni înainte de naşterea lui. „Eram atât de aproape. Îşi dorea atât de mult să îl vadă. Era ca o a doua mamă. Fără ea, Edward nu ar fi trăit astăzi. Asta demonstrează că doctorii nu au mereu dreptate, dar intuiţia unei mame e mereu corectă,” spune tânăra mămică.

În mod surprinzător, Amy, în vârstă de 19 ani, a rămas însărcinată după ce i s-a făcut un implant contraceptiv. Nivelul hormonilor din corpul ei a împiedicat, probabil, implantul să funcţioneze. Anul trecut, în aprilie, ea s-a plâns de dureri abdominale, iar partenerul ei, Dan Mulligan, de 20 de ani, a dus-o la spitalul din Norfolk şi Norwich.

Doctorii au eliminat posibilitatea unei sarcini când prima ecografie a arătat un uter gol. Ei au pus crampele în seama colonului spastic. Dar mama lui Amy, care era sigură că fiica ei e însărcinată, i-a cerut fiicei ei să mai facă un test. De data aceasta, testul era pozitiv. Iar mătuşa lui Amy i-a salvat viaţa pruncului, cerând o altă ecografie, când medicii au diagnosticat o sarcină extrauterină.

„Eu şi Dan iubim copiii. Suntem împreună de şase ani, dar nu eram pregătiţi să avem o familie. Nici nu stăteam împreună. Făcusem implantul şi totuşi eram însărcinată. A fost un şoc. Am ştiut imediat că vreau să îl păstrez. Pentru Dan, a fost puţin greu la început, dar mereu m-a sprijinit. E un tată grozav,” spune Amy. 

„Eram la muncă atunci când Amy a primit vestea unei sarcini extrauterine şi m-a sunat. Am plecat imediat spre spital. Plângea. Credea că va pierde copilul până ce mătuşa ei le-a spus doctorilor să mai aştepte o ecografie,” adaugă Dan. „Este miracolul nostru. Evident, era dat să fie cu noi. Nu-mi imaginez viaţa fără el.”

Un purtător de cuvânt al spitalului a declarat că sarcina extrauterină necesită foarte multă atenţie deoarece e foarte periculoasă. Totuşi, dacă e depistată la începutul sarcinii, se poate aştepta şi evoluţia fetusului poate fi ţinută sub observaţie, pentru a fi un lucru sigur.”În mod normal, pacientele apelează la pastile sau chirurgie care să evite ruptura oviductelor. Pot trece săptămâni de la un test de sarcină pozitiv până la o ecografie concludentă. De aceea e de aşteptat ca în primele săptămâni, o ecografie să fie inutilă. În astfel de situaţii, ne bazăm pe analize repetate care indică nivelul hormonilor legaţi de sarcină în sânge. De multe ori, fetusul „se ascunde” şi apare la o ecografie ulterioară. În cazul lui Amy, mă bucur să spun că a dus la capăt o sarcină perfect normală şi are un copil sănătos.” adaugă purtătorul de cuvânt.

Cele mai citite

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...

Adrian Câciu: „Nu avem downgrade de rating. Orice altă afirmație este fake-news”

Ratingul de țară al României a fost confirmat de Agenția Fitch la nivelul „BBB-”, fără o retrogradare, însă perspectiva a fost schimbată de la...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă