Copiii care consumă iaurt măcar de 4 ori pe săptămână îşi micşorează riscul de a se alege cu carii cu aproape un sfert, arată un studiu recent. Concluzia reiese dintr-un studiu realizat în Japonia, publicat în Journal of Dentristy. În cadrul cercetării, oamenii de ştiinţă au vrut să vadă dacă lactatele pot feri copiii de carii şi dacă da, care anume.
În timp ce untul, brânza şi laptele nu au părut să conteze în vreun fel în apariţia cariilor, iaurtul s-a dovedit că are un rol protector, relatează publicaţia Daily Mail, citată de ziare.com. Chiar dacă cercetătorii nu au reuşit să explice de ce iaurtul protejează şi alte lactate sau nu, o ipoteză este aceea că el conţine nişte proteine care sigilează suprafaţa dinţilor, păzindu-i de atacul distructiv al acizilor. Descoperirile cercetătorilor de la Universitatea Fukuoka şi Tokyo vin în sprijinul celor făcute de oamenii de ştiinţă australieni, care au observat că expunerea dinţilor la iaurt îi păzeşte de carii.