Berbecii și leii se află în vizorul lui Cupidon în luna februarie. Gemenii și taurii sunt de neoprit în plan profesional, iar fecioarele obțin ceea ce și-au dorit până acum. Află dacă este cazul să iei decizii importante, în funcție de zodie.
Berbec
În luna februarie, romantismul este la el acasă pentru berbeci. Uranus aduce surprize romantice, împăcare și fericire. Nativii singuri își vor găsi jumătatea, întrucât Uranus va fi un adevărat Cupidon. Nativii acestei zodii vor avea parte de hazard fericit în această lună. Toate lucrurile se vor aranja de la sine, astfel încât aceștia să fie fericiți.
O cină romantică într-un restaurant de lux, alături de o persoană specială, o invitație la o petrecere extraordinară, o călătorie într-o destinație exotică îi pot surprinde pe nativi. Cei care au parteneri își vor întări relațiile.
Mercur este retrograd în casa prieteniei, ceea ce înseamnă că nativii nu vor lega prietenii noi. Însă, se vor întâlni cu vechi prieteni și vor petrece momente minunate alături de aceștia.
După 18 februarie, prietenii vor juca un rol foarte important în viața nativilor acestei zodii.
În zona profesională, persoanele din zodia berbec nu trebuie să se grăbească să ia decizii. În problemele importante, este bine să se consulte cu un avocat.
Marte va aduce amintiri și emoții puternice pentru acești nativi. Luna februarie va fi potrivită pentru introspecție. Berbecii vor decide, cu ajutorul familiei și a prietenilor, ce schimbări să facă în viața personală.
În plan profesional, succesul este garantat. O promovare sau o mărire de salariu sunt probabile.
Taur
Succesul profesional pe care l-au avut nativii în ultima lună va continua pe tot parcursul lunii februarie. Taurii vor avea parte de pace și armonie, datorită oportunităților de carieră sau a promovărilor și aprecierii la locul de muncă.
Această lună este cea mai importantă din an pentru cariera nativilor. Așa că nu este momentul să facă pași înapoi.
Viața socială va fi foarte satisfăcătoare pentru tauri. Vor avea parte de prieteni vechi și noi, dar și de numeroase momente de relaxare și de distracție alături de aceștia.
De asemenea, conexiunile stabilite cu oameni noi vor aduce oportunități de muncă și șanse de avansare pe plan profesional.
În viața personală, taurii vor fi extrem de norocoși. Cei care își caută o nouă locuință vor găsi una pe placul lor, la un preț neașteptat de bun.
Ziua de 23 va fi dificilă pentru nativii acestei zodii. Ar fi bine ca negocierile financiare să fie amânate. Taurii vor trebui să fie obiectivi și să ia decizii cu grijă, astfel încât să nu le regrete.
Din 25 și 26, norocul și armonia vor reveni pentru tauri. În plus, sfârșitul lunii vine cu romantism din plin. Însă, nativii trebuie să se concentreze pe carieră în această lună. Relațiile amoroase pot fi lăsate pentru luna martie.
Gemeni
Astrele s-au aliniat pentru nativii acestei zodii. Gemenii vor fi de neoprit în plan profesional în luna februarie. Progresul lor va fi fantastic și nu vor exista obstacole pentru acești nativi. Singura regulă pentru acești nativi va fi să nu rateze oportunitățile extraordinare de care vor avea parte. Astfel, este posibil să fie apreciați de colegi, să primească premii și măriri de salariu.
Nativii acestei zodii vor călători mult pe parcursul lunii, în interes profesional. Deși va fi obositor, vor exista și surprize plăcute în timpul acestor călătorii.
Gemenii vor trebui să fie foarte atenți să nu piardă bunuri ca telefonul mobil, ochelarii de vedere sau de soare, portofelul, cartea de credit sau orice altceva.
Cei care s-au născut în 21 iunie vor avea parte de cel mai mare progres în carieră.
Weekendul din 21-22 februarie va aduce surprize romantice și momente pline de magie, alături de partener sau de o persoană nouă.
Nativii vor avea o zi dificilă în relația de cuplu, în 25 februarie. Vor trebui să rămână calmi și toleranți, astfel încât să își păstreze armonia în relația cu persoana iubită.
Până în 25, vor exista oportunități de apariție la TV, pe Internet, pe coperta unei reviste sau a unei cărți.
Rac
Luna februarie va aduce distracție și bunăstare financiară pentru nativii în rac. Principala lor preocupare va fi pentru bani.
Este posibil ca nativii să discute despre taxe, comisioane, bonusuri, oferte de vacanță și alte aspecte financiare. Realizarea documentelor va lua destul de mult timp, iar nativii vor putea deveni stresați de acest lucru.
Februarie aduce o călătorie de serviciu neașteptată pentru raci, dar aceasta se va dovedi a fi plăcută.
Până în 20 sau 23 februarie, toate eforturile în plan profesional vor fi răsplătite. Weekendul va fi unul deosebit, fie că va fi petrecut acasă, la munte sau la mare.
Racii vor întâlni persoane speciale în prima jumătate a lunii. Se vor putea lega și relații amoroase.
Leu
Nativii îndrăgostiți se vor gândi la începerea unei relații stabile sau chiar la căsnicie. Foarte mulți își vor duce relația la următorul nivel, se vor muta cu partenerii sau se vor logodi până la Sfântul Valentin.
Pentru leii singuri vor exista oportunități de a dezvolta relații cu experți în diverse domenii, care îi vor ajuta să avanseze în plan profesional.
Deciziile importante vor trebui luate după data de 11 februarie, altfel vor aduce regrete.
În plan profesional, nativii vor dobândi aprecierea colegilor și respectul pe care îl merită la locul de muncă, pentru ideile inovatoare și pentru creativitatea și profesionalismul lor.
După data de 19, leii vor face călătorii de plăcere, pentru a se deconecta de lucrurile care le-au provocat stres.
Fecioară
Luna februarie va fi o perioadă plină de surprize, distracție și romantism pentru nativii acestei zodii.
Fecioarele vor dezvălui, din greșeală, secrete pe care le-au păstrat cu grijă, dar lucrurile se vor aranja bine datorită acestora.
Nativii vor primi vești bune în plan profesional, eventual în urma unui interviu de angajare. Acest lucru le va face bine fecioarelor, care erau îngrijorate pentru că nu aveau un loc de muncă. Nativii vor fi motivați datorită angajării și vor lucra cu plăcere.
O sesiune de terapie cu un psiholog, o operație planificată sau un demers prin care se încearcă reparația sau ameliorarea unui aspect din viața personală, se vor încheia cu succes.
Nativii se vor concentra pe activitatea fizică pentru a se revitaliza. Vor merge la sală, la nutriționist, sau vor face orice altă activitate care le va da energie și le va îmbunătăți stima de sine.
Februarie va aduce securitate financiară pentru nativii acestei zodii, dar și numeroase responsabilități. Fecioarele vor trebui să facă eforturi de organizare, întrucât nu își vor permite să piardă numere de telefon, adrese de e-mail sau alte detalii.
Sfârșitul lunii va aduce o mărire de salariu pentru nativii care și-au concentrat toate forțele pentru îndeplinirea sarcinilor la locul de muncă.
Relațiile cu partenerii vor fi extrem de armonioase pentru acești nativi. Deși vor fi foarte ocupați în plan profesional, vor găsi liniște și confort lângă cei dragi.
Balanță
Februarie va fi o lună de relaxare pentru nativii din balanță. După o lună plină de responsabilități, sarcini dificile și stres la locul de muncă, balanțele se vor bucura de momente de răsfăț și distracție.
Nativii vor putea primi invitații la nunți, aniversări, evenimente de caritate, evenimente sportive, conferințe, spectacole, sau la alte evenimente. Cercul de prieteni se va lărgi. Între noile persoane, s-ar putea afla și un posibil partener de viață.
O dorință puternică, în plan spiritual sau material, se va îndeplini în această lună, după mult timp de așteptare.
Artiștii acestei zodii vor avea parte de oportunități excelente de expunere a lucrărilor și se vor întâlni cu oameni care le vor oferi oportunități în plan profesional.
După data de 18 februarie, balanțele vor fi primi foarte multe sarcini plăcute la locul de muncă.
Cupidon a stabilit ca țintă nativii singuri ai acestei zodii. Balanțele care au deja parteneri, se vor concentra foarte mult pe relațiile cu aceștia. Planurile de nuntă vor apărea pentru cei care au relații de lungă durată.
Scorpion
Scorpionii vor excela, în luna februarie, atât în carieră, în viața de familie, cât și în relațiile amoroase.
Succesul nativilor în scorpion este garantat, în luna februarie, la locul de muncă. Aceștia vor fi premiați și admirați de colegi. De asemenea, rezultatele muncii lor vor putea atrage atenția presei.
Ghinionul în plan personal se va risipi în luna februarie. Nereușitele de până acum vor fi reparate. Va apărea un alt apartament sau o altă casă de închiriat sau de cumpărat, o altă ofertă pentru o mașină sau alte investiții pe care nativii doresc să le facă.
Scorpionii vor avea parte de cea mai romantică aniversare de Sfântul Valentin, întrucât Venus și Marte sunt aliniate. Nativii care își doresc copii vor avea surprize plăcute la sfârșitul lunii.
După 20 februarie, nativii vor căuta să își facă o schimbare de look, cu o nouă culoare a părului sau o nouă coafură.
De asemenea, scorpionii se vor implica în noi proiecte. Contribuția lor va fi esențială pentru succesul acestora.
Săgetător
După o lună obositoare, cu termene limită de îndeplinit, discuții financiare și sarcini de lucru dificile, februarie va aduce oportunități de relaxare pentru săgetători.
Nativii se vor bucura de timp liber, de relaxare și de călătorii de plăcere în alte orașe sau în stațiuni de lux.
Săgetătorii care vor prefera să rămână acasă, vor avea parte de vizite plăcute a unor prieteni vechi, pe care nu i-au mai văzut demult.
Nativii implicați în procese judiciare vor primi verdicte favorabile.
Sfârșitul lunii va aduce un volum mare de muncă pentru cei care lucrează în domenii ca publicitate, marketing, vânzări sau relații publice.
Săgetătorii vor trebui să aibă grijă să mănânce sănătos și să doarmă suficient de mult, astfel încât să facă față sarcinilor de lucru.
Luna februarie va aduce schimbări inedite în interiorul căminului nativilor. Aceștia vor simți nevoia de a redecora sau de a face reparații în casă. Alții își vor face planuri de schimbare a domiciliului.
În plan familial, vor fi evenimente importante. Se va naște un copil, părinții vor decide să se mute sau altele asemenea.
Relațiile amoroase vor necesita atenție din partea nativilor în săgetător. Aceștia vor trebui să fie răbdători și toleranți cu partenerii sau cu posibilii parteneri.
Weekendul de 21-22 februarie va fi unul bun pentru plănuirea aducerii unui copil pe lume, pentru săgetătorii care își doresc să își întemeieze o familie.
Capricorn
Cele mai bune vești pe care le vor primi capricornii în februarie vor fi legate de bani. Nativii vor primi bani cadou, sponsorizări, măriri de salariu sau premii în bani.
Ziua de 3 februarie va fi perfectă pentru punerea unui bilet la Loto, pentru acești nativi.
După data de 18 februarie, vor fi posibile măriri de salariu.
Nativii vor găsi rezolvări la probleme de familie sau de proprietate. Pentru cei care își doresc să își vândă apartamentul, casa sau mașina, luna februarie va aduce clienții potriviți și sumele dorite.
Capricornii vor face o scurtă călătorie de plăcere la mijlocul lunii, fie la ski, într-un weekend romantic de Sfântul Valentin, în vizită la rude sau la prieteni dragi.
Vărsător
Vărsătorii vor câștiga un prieten bun sau un partener de viață în luna februarie. Fericirea va fi garantată pentru acești nativi.
Sfântul Valentin va aduce vești de logodnă sau nuntă. Vărsătorii căsătoriți se vor bucura de succesul, optimismul, energia pozitivă și protecția partenerilor.
De asemenea, luna februarie va aduce un prilej de construire a unei relații de colaborare profesională cu o persoană competentă. Acest lucru va duce la succesul nativilor la locul de muncă.
Nu vor exista probleme de sănătate sau alte obstacole în calea fericirii acestor nativi.
Singura provocare pentru vărsători va fi acceptarea unui feedback ușor negativ din partea unor persoane, primit, eventual, prin intermediul rețelelor de socializare.
Pentru rezultate maxime, deciziile importante vor trebui luate după data de 11 februarie.
Pești
Peștii vor fi visători în luna februarie și vor avea succes în plan profesional. Vor face planuri de viitor, dar nu le vor împărtăși cu ceilalți.
Nativii vor fi extrem de curajoși și hotărâți la locul de muncă. Își vor impune ideile în forță și vor fi luați în serios de colegi.
Unii dintre nativii acestei zodii își vor asuma responsabilitățile unui post de lider al unui grup. Aceștia vor conduce echipa cu abilitate și vor fi apreciați pentru rezultatele muncii lor.
Peștii vor trebui să fie precauți în privința sănătății în această lună. Orice indiciu că ar exista o neregulă ar trebui să îi trimită la medic.
Luna februarie nu va fi favorabilă jocurilor de noroc. Nativii acestei zodii vor câștiga bani numai prin muncă.
Pe plan sentimental, peștii vor fi mulțumiți în luna februarie. Aceștia vor avea parte de armonie în cuplu, iar cei singuri vor întâlni persoane plăcute, cu care vor putea construi relații speciale.