Fumătorii care vor să scape de acest viciu nu mai primesc gratuit medicamentele anti-fumat. Decizia a fost luată de Ministerul Sănătăţii, care a alocat anul acesta pentru programul Stop fumat doar 200.000 de lei.
Asta deşi fumătorii aduc în fiecare an la bugetul de stat un miliard şi jumătate de lei. Dar când vine vorba despre bani pe programe de reabilitare, statul dă din umeri.
Mai mult, de şapte ani de când a fost introdusă, din taxa pe viciu, fumătorii români au cotizat cu suma de 7,5 miliarde de lei, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, citate de B1 TV.
Cei care doresc să renunţe însă la fumat nu nu parte de prea mult sprijin din partea statului, pentru că bugetul de austeritate de la minister a afectat şi programul STOP FUMAT.
„Nu mai putem da gratuit medicamentele anti-fumat încă din luna aprilie. Anul acesta, Ministerul Sănătăţii ne-a alocat doar 200.000 de lei, spre deosebire de două milioane de lei, cât a fost bugetul anul trecut. Din aceşti bani nu putem plăti decât personalul implicat în acest program„, a declarat dr. Magdalena Ciobanu, Institutul de Pneumologie „Marius Nasta”.
Pe de altă parte ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu afirmă că nu există fonduri.
„Sunt atât de puţini bani pe care nu îi poţi întinde prin toate programele. Asta e, din păcate. Programul de stomatologie şi cel STOP FUMAT au fost vădite anul acesta.. Suntem criticaţi că nu dăm bani. Noi dăm cât avem, când nu mai avem, de unde să dăm?„, a precizat Nicolăescu.
În România există 4,5 milioane de fumători. Un român moare la fiecare 15 minute din cauza fumatului, iar numărul deceselor este în creştere, în lume la fiecare opt secunde înregistrându-se un astfel de eveniment, arată statisticile Societăţii Română de Pneumologie.