Dr. Sam Parnia, de la Centrul Medical Cornell, unul dintre cei mai renumiti experti in studiul mortii, a explicat revistei "Time" principalele directii de cercetare ale ultimului studiu pe care l-a lansat saptamana trecuta. Timp de trei ani, impreuna cu echipa sa de specialisti, dr Parnia va incerca sa dezlege misterul in plan biologic al asa-numitelor "experiente aproape de moarte" (NDE – near death experience"). Studiul, intitulat AWARE ("constiinta in timpul resuscitarii"), va fi realizat cu sprijinul a 25 de centre medicale din Europa, Canada si Statele Unite si va fi efectuat pe un lot de 1.500 de supravietuiri ai unor atacuri de cord.
Revista "Time" l-a intervievat pe dr. Sam Parnia in legatura cu originile acestui proiect stiintific, asteptarile, suspiciunile si diferentele care exista intre minte si creier.
Time: Ce tip de metode veti folosi in cadrul acestui proiect pentru a verifica autenticitatea relatarilor persoanelor care pretind ca au trait o "experienta a mortii"?
Dr. Sam Parnia: Cand inima unui om inceteaza sa mai bata, sangele nu mai circula in creier. Acest lucru se intampla de regula in timpul a 10 secunde – activitatea cerebrala inceteaza, daca va puteti imagina. Si totusi, paradoxal, intre 10 si 20% dintre persoanele care sunt resuscitate si se reintorc la viata dupa acea experienta – care poate sa dureze de la cateva minute pana la o ora, sa zicem – relateaza impresii si fapte care presupun conditionat existenta constiintei. Deci, intrebarea in aceasta ecuatie se rezuma la "A fi sau a nu fi reale aceste relatari? Sunt ele doar un fel de iluzii?"
In acest context de ambiguitate si irelevanta, singura metoda prin care putem avea o certitudine este sa plasam mai multe imagini vizibile doar din tavan, deoarece subiectii nostri sustin ca experientele traite de ei au fost inregistrate de sus, de deasupra incaperii in care se aflau in momentul resuscitarii. Deci, in momentul in care 200 sau 300 de pacienti declarati morti din punct de vedere clinic care vor fi totusi capabili sa se intoarca la viata si sa ne povesteasca ce faceam in timpul "calatoriei lor intre viata si moarte" si, plus, sa descrie cu exactitate imaginile plasate de noi deasupra incaperii, doar in acel moment vor putea confirma cu certitudine ca, in sens medical, constiinta continua sa existe, chiar daca activitatea cerebrala s-a intrerupt.
Time: Cum se raporteaza acest proiect la perceptia comuna a societatii asupra mortii?
Dr. Sam Parnia: De regula, oamenii percep moartea ca pe un moment: esti fie mort, fie viu. Aceasta este definitia sociala pe care o avem la indemana. Insa, definitia clinica a mortii este mai complexa. O folosim in clipa in care inima inceteaza sa mai bata, activitatea plamanilor se opreste si, ca o consecinta, creierul in sine nu mai functioneza nici el. Cand doctorii fixeaza o lanterna mica in pupilele cuiva este pentru a demonstra ca nu exista reflexe. Reflexul ocular este mediat de trunchiul cerebral si este un indiciu al activitatii creierului. In acest moment, de regula, se pronunta decesul pacientului. In urma cu 50 de ani, oamenii erau declarati decedati si atat. Nimeni nu mai supravietuia acestui moment.
Time: Cum poate influenta tehnica perceptia comuna ca moartea este un moment?
Dr. Sam Parnia: In zilele noastre, progresul tehnologic a luat o asemenea amploare incat, iata, putem readuce oamenii la viata. Concret, in laboratoare se dezvolta anumite medicamente capabile sa incetineasca ritmul procesului de degradare a activitatii cerebrale si chiar al mortii.
Imaginati-va ca ne intoarcem in timp, in urma cu 10 ani; avem un pacient a carui inima a incetat sa bata si ii administram acest miraculos medicament… Si efectul este la fel de miraculos: incepe sa se incetineasca treptat procesul distructiv, ba chiar sa devina in totalitate reversibil. Cu siguranta, odata cu progresul medicinei, vom aveam si mai multe probleme etice de rezolvat.
Dar ce se intampla in realitate cu acel pacient? Ce se petrece cu adevarat? Deoarece fluxul sanguin se diminueaza treptat, celule intra intr-un fel de frenezie a supravietuirii. Si in decurs de aproximativ cinci minute incep sa se deterioreze. Dupa o ora, procesul distructiv este atat de avansat incat, chiar daca se produce resuscitarea cardiaca – inima incepe sa pompeze din nou sange in artere – pacientul nu mai poate fi salvat in totalitate, deoarece celulele organismului sau s-au schimbat foarte mult. Acest proces ireversibil va continua si in cateva zile corpul incepe sa se descompuna. Deci nu este vorba neaparat de un moment al mortii; este mai degraba un proces care incepe din secunda in care inima se opreste si culmineaza cu distrugerea totala a celulelor.
In definitiv, intrebarea pe care ne-o punem cu acest studiu este, cum va spuneam, sa dovedim daca intr-adevar exista constiinta in timpul mortii. Se opreste aceasta imediat dupa ce inima inceteaza sa mai bata sau nu? Se opreste in primele doua secunde, in primele doua minute sau cand? Si asta pentru ca stim ca procesul deteriorarii celulelor este unul continuu, care se produce gradual. Sau se opreste dupa 10 minute, dupa o jumatate de ora, dupa o ora? In acest moment nu stim.
Time: Povestiti-ne cum a fost primul interviu cu o persoana care a relatat trairea unei experiente de "iesire a sufletului din trup".
Dr. Sam Parnia: Persoana avea ochii larg deschisi, mirati, si era foarte umila. Din cauza socului emotional dat de astfel de trairi, acest tip de pacienti sunt extrem de sensibili, unii chiar speriati, si nu cauta sa impresioneze sau sa atraga atentia. In multe cazuri, se tem sa povesteasca cuiva experintele traite de teama de a fi ridiculizati sau etichetati drept psihotici. Personal, pana acum am intervievat peste 500 de pacienti in decursul celor 10 ani de activitate in acest domeniu. M-a interesat consistenta experientelor traite de ei, realitatea imaginilor si a trairilor descrise de acestia. Am adoptat si metoda verificarii "incrucisate", din doua-trei surse diferite, a relatarilor acestor pacienti. O parte din aceste informatii le-am colectat intr-un soi de documentar, mai multe studii de caz, pe care le-am publicat in cartea mea "Ce se intampla cand murim?". Si asta pentru ca am dorit ca opinia publica sa cunoasca ambele fete ale adevaralui, daca pot sa ma exprima asa, sa aiba perspective din ambele unghiuri: nu doar cel al pacientului care a trait experienta in sine, dar si a medicului, a specialistului, care are o opinie avizata. De pilda, am discutat cu un cardiolog care mi-a marturisit ca a ramas total dezamarmat, fara nicio explicatie stiintifica, in momentul in care a avut un astfel de pacient. Era atat de contrariat si speriat incat a decis sa nu povesteasca nimanui cazul pacientului sau.
Time: Credeti ca exista o "rezistenta" si lipsa de sustinere pentru astfel de proiecte?
Dr. Sam Parnia: Pentru ca incercam sa impingem in extremis limitele stiintei, lucrand cu concepte si notiuni care nu pot fi acceptate de mentalitatea colectiva, este posibil. Foarte multi oameni au aceasta idee preconceputa, ca "daca murim, murim!" si atat. Moartea este doar un moment si nimic mai mult, esti viu sau mort! Ei bine, aceste acceptiuni nu sunt pe deplin valide din punct de vedere stiintific, dar sunt acceptate in conglomeratul de norme si tabu-uri sociale. In secolul XIX, de exemplu, fizicienii din acea vreme lucrau cu legile newtoniene ale miscarii si erau convinsi ca detin toate raspunsurile la tot ce misca in univers.
Daca privim la realitatea din jurul nostru, intr-adevar, legile fizicii par suficiente pentru a ne explica multe dintre lucrurile cu care avem de-a face. Insa, mai tarziu s-a descoperit ca, daca privim miscarea la niveluri mai mici – dincolo de dimensiunea atomilor – legile lui Newton nu mai sunt aplicabile. Un nou tip de fizica a fost necesar si, iata, am capatat fizica cuantica, care a iscat o serie de controverse (chiar si Einstein se indoia de ea).
Acum, daca ne referim la constiinta, si, colateral la mintea umana, supozitia ca mintea si creierul sunt acelasi lucru functioneaza in majoritatea circumstantelor, deoarece in 99% din aceste circumstante nu putem separa mintea de creier; ele functioneaza in acelasi timp. Cu toate acestea, exista cu siguranta exemple rare – ca de pilda cand creierul se opreste din activitate – si atunci realizam ca aceasta supozitie nu mai este valabila in totalitate. Deci, concluzionand, cred ca este nevoie de o noua stiinta in domeniul cercetarii mortii, la fel cum a fost nevoie de fizica cuantica. Acceleratorul de particule al CERN s-ar putea sa ne duca inapoi la inceputuri pentru a dezlega anumite mistere ale speciei umane. S-ar putea sa ne duca inapoi la primele momente dupa Big Bang, la inceputul inceputurilor.
Cu acest studiu, pe care il conduc, pentru prima data in istoria umanitatii avem oportunitatea (cu sprijinul tehnologiei) de a reusi sa investigam si sa oferim un raspuns exact, stiintific, argumentat, la intrebarea "Ce se intampla cu noi dupa ce murim?" Oare… exista viata dincolo de moarte?
Cititi si Exista viata dincolo de moarte? (I)
