2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăGDPRDescoperă elixirul vieţii

Descoperă elixirul vieţii

Toţi ne-am dori să trăim o veşnicie pentru a fi alături de cei dragi sau pentru a ne bucura de frumuseţile mărunte ale vieţii. Vestea bună este că depinde de noi să avem o viaţă cât mai lungă, fericită şi plină de evenimente de neuitat. Noi decidem cum alegem să ne trăim momentele din viaţă.

Fii pozitivă

Ai auzit-o de multe ori dar să sţii că studiile de la Universitatea Yale au descoperit că persoanele pozitive trăiesc mai mult. Emoţiile negative precum ostilitatea, răutatea şi egoismul au consecinţe asupra sănătăţii noastre, în special asupra inimii, relatează dr. Stephen Post. Pe lângă acest aspect, femeile cu o dispoziţie bună au mai puţine probleme cu inima decât femeile pesimiste. Aşadar, fii mai pozitiv, încearcă activităţi noi, ieşi cu prietenii, fii mai energic.

2. Fii voluntar

The Buck Institute for Age Research raportează că persoanele care sunt voluntare la mai multe organizaţii au o un risc mai scăzut cu 44% de mortalitate faţă de cele care nu fac niciun fel de muncă caritabilă. Acest procentaj este comparabil cu exerciţiile pe care le facem de 4 ori pe săptămână, afirmă dr. Post. În conluzie, înscrie-te într-un grup de voluntari şi ajută oamenii pe cât de mult posibil.

3. Alege persoanele cu care să socializezi

MacArthur Study of Successful Aging relatează că oamenii cu legături sociale strânse sunt mai sănătoase. Este esenţial să avem relaţii benefice şi de lungă durată deoarece prieteniile solide ne pot întări sistemul imunitar. Căsnicia este cea mai importantă relaţie: studiile arată că oamenii căsătoriţi trăiesc mai mult timp, cam cu 4 ani în plus în cazul femeilor şi 10 ani în cel al  bărbaţilor, raportează cercetătorii de la Universitatea din Chicago.. Aşa că, următoarea dată când iubitului tău îi este frică de mariaj, îi poţi prezenta statisticile.

4. Menţine-ţi creierul tânăr

Antrenează-ţi creierul prin acumularea diferitelor informaţii sau exerciţii. Oamenii de ştiinţă au descoperit că cititul unei cărţi, stimulează părţi ale creierului responsabil pentru limbaj, memorie şi înţelegere.

 

Cele mai citite

Sporuri și zile de repaus, dacă lucrezi în weekend

Aceste drepturi sunt obligatorii și includ atât un spor salarial, cât și repaus săptămânal de 48 de ore consecutive Angajații care desfășoară activități în weekend...

Rezidențiat 2024: Peste 10.000 de candidați, în cursa pentru un viitor în medicină

Locurile și posturile scoase la concurs vizează specializări esențiale, cu accent pe deficitul de personal din anumite arii Peste 10.000 de absolvenți de medicină, medicină...

Sporuri și zile de repaus, dacă lucrezi în weekend

Aceste drepturi sunt obligatorii și includ atât un spor salarial, cât și repaus săptămânal de 48 de ore consecutive Angajații care desfășoară activități în weekend...
Ultima oră
Pe aceeași temă