7.7 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăGDPRColesterolul, controlat de creier?

Colesterolul, controlat de creier?

Nivelul colesterolului care circulă în sânge este, în parte, reglat de creier, arată un studiu recent, realizat pe cobai. Până acum se credea că acesta depindea doar de ceea ce consumăm şi de ficat, relatează BBC. Însă un studiu publicat în jurnalul Nature Neuroscience a scos la iveală faptul că un hormon secretat de creier, responsabil cu senzaţia de foame, acţionează ca şi o „telecomandă” pentru colesterolul care circulă în organism. Prea mult colesterol face ca arterele să devină rigide, mărind riscul de criză cardiacă.

Cercetarea, realizată de o echipă de cercetători de la Universitatea din Cincinnati, a arătat că un nivel mare al hormonului numit grelina, cel care răspunde de senzaţia de foame, face ca şi nivelul colesterolului să crească. Potrivit ziare.com, descoperirea deschide calea către noi metode de tratament care să controleze nivelul colesterolului, ceea ce este cu siguranţă o veste bună pentru persoanele cu probleme de circulaţie a sângelui sau cardiace.

Cele mai citite

Cum să te îmbraci în straturi pentru a arăta modern în toamnă și iarnă?

Sezonul rece aduce cu sine nu doar temperaturi scăzute, ci și oportunitatea de a experimenta cu moda prin ținute stratificate. Tehnica layering-ului este nu doar...

Edi Iordănescu își continuă cariera în străinătate. „Nu se pune problema să antrenez în România!”

Fostul selecționer al României exclude o revenire în Superligă, anunțând că este aproape de a semna cu o echipă din afara țării. Edward Iordănescu, liber...

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a crescut. România, lider pentru a noua lună consecutiv

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a crescut în luna noiembrie la 2,5%, de la 2,3% în octombrie, potrivit datelor publicate de Eurostat....
Ultima oră
Pe aceeași temă