5.4 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăGDPRChirurgia Spitalului de Urgenţă Constanţa a fost reabilitată

Chirurgia Spitalului de Urgenţă Constanţa a fost reabilitată

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa a inaugurat săptămâna aceasta secţia de Chirurgie II. Aceasta a fost dotată cu 28 de paturi, care vin în completarea celor 75 deja existente la Chirurgie I. La acest moment, secţia este coordonată de directorul medical al unităţii sanitare, dr. Mihnea Avram şi are în componenţă alţi medici veniţi tocmai de la Spitalul Floreasca din Bucureşti.

Aici, datorită dotărilor de ultimă generaţie, cadrele medicale vor putea aplica de acum înainte bolnavilor tehnici moderne şi vor putea efectua operaţii care nu s-au mai făcut până acum la Constanţa. Directorul SCJU, dr. Dan Căpăţână este convins că noua echipă va contribui la creşterea actului medical, iar beneficiarii serviciilor nu vor mai fi nevoiţi pe viitor să meargă în altă parte pentru a-şi rezolva problemele de sănătate.

„Deocamdată, operaţiile se fac în săli diferite pentru că se lucrează la reabilitarea sălilor de operaţie, dar curând vom finaliza şi aceste lucrări, plus că vom avea în vedere dezvoltarea chirurgiei laparoscopice şi în judeţul nostru“, a arătat dr. Căpăţână.

Renovarea întregii secţii a costat 1,3 milioane lei, bani proveniţi de la Consiliul Judeţean Constanţa. De ce încă o secţie de Chirurgie? Directorul medical al unităţii sanitare, dr. Mihnea Avram spune că o secţie de Chirurgie nu era suficientă, mai ales că nivelul operaţiilor şi gradul de complexitate trebuie ridicate în permanenţă, aşa că s-au investit bani în aparate noi, pentru a putea face orice fel de operaţii şi la Constanţa.

„Vom dezvolta tehnici chirurgicale moderne ca-n ţară. el susţine că la acest moment sunt pregătiţi pentru absolut orice tip de intervenţii ce ar putea apărea, iar după  ce vor vedea secţia, bolnavii nu vor mai dori să plece la Bucureşti. „Avem aici condiţii la fel de bune ca cele din alte spitale mari din ţară. Pe secţie avem aparate moderne de electro-sigilare vasculară, toate de ultimă generaţie, iar cu ajutorul acestora nu va mai fi nevoie să coasem pacienţii, pentru că totul merge mult mai repede. Practic, avem posibilitatea de a sigila vase mult mai mari decât în chirurgia practicată până acum şi putem efectua operaţii mai sofisticate, mai rapide, plus că pot fi operate zone anatomice mai dificil de abordat prin chirurgia clasică“, a precizat el.

Sterilizare de lux

Un alt proiect pe care vrea să le facă Spitalul de Urgenţă anul acesta, cu ajutorul Ministerului Sănătăţii este reabilitarea staţiei de sterilizare, veche de peste 20 de ani şi care este depăşită din punct de vedere tehnic, moral şi al circuitelor.

„Vrem să facem o sterilizare care înseamnă nu numai reabilitarea zonei în care se produce sterilizarea, cât şi achiziţionarea de echipamente integrate, de a putea face managementul instrumentelor şi desigur, de a şti de câte ori a fost st un instrument, dacă într-o trusă se află mai multe sau mai puţine decât e necesar etc“, a mai declarat directorul SCJU.

În acest caz, valoarea proiectului ajunge la suma de 2,2 milioane de euro.  Până la o sterilizare de patru stele, conducerea spitalului s-a gândit să reamenajeze şi să transforme parcarea din dotare într-una cu plată. În prezent, aceasta are  240 de locuri, iar accesul autoturismelor se va putea face şi pe bază de abonamente, preţurile urmând să fie stabilite luna aceasta. Măsura adoptată de conducerea spitalului vizează creşterea veniturilor unităţii sanitare.

Cele mai citite

Inspector RAR, trimis în judecată pentru multiple infracțiuni de corupție

Rețeaua facilita, contra cost, atestarea falsă a efectuării inspecțiilor tehnice periodice (ITP) pentru vehicule care nu erau prezente în stațiile de inspecție Procurorii Direcției Naționale...

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...

Atracții turistice care-și închid porțile în 2025

Unele muzee, situri naturale și hoteluri și-au luat rămas bun pentru totdeauna în acest an, cum ar fi emblematicul club parizian Chez Michou Călătoria globală...
Ultima oră
Pe aceeași temă