3.9 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăGDPRBugetul Institutului "C.C. Iliescu" din Capitală este de 87 de lei pentru...

Bugetul Institutului „C.C. Iliescu” din Capitală este de 87 de lei pentru decembrie

Institutul de Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu” mai poate asigura asistenţa medicală de specialitate în cardiologie, chirurgie cardiovasculară şi anestezie terapie intensivă încă cel mult şapte zile, în noiembrie fiind bani numai de salarii, iar pentru decembrie bugetul este de 87 de lei.

Managerul Institutului „C.C. Iliescu” din Capitală, Şerban Bubenek, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX că de luni activitatea unităţii medicale va fi oprită.

„Această situaţie se datorează faptului că în contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu sunt prevăzute niciun fel de sume în bugetul lunilor noiembrie şi decembrie 2011 pentru achiziţionarea de medicamente, materiale sanitare şi consumabile uzuale, reactivi, utilităţi. Spre exemplu, pentru luna noiembrie 2011 sunt prevăzute doar fonduri care acoperă cheltuielile cu salariile, iar pentru luna decembrie 2011 bugetul total aprobat al institutiei este de 87 de lei”, a precizat managerul Institutului „C.C. Iliescu”.

Potrivit lui Bubenek, deşi de la semnarea „cu mare întârziere”, în 30 iunie, a contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a semnalat în repetate rânduri necesitatea suplimentării fondurilor pentru spitale, rezultatul a fost doar „schimbarea regulilor în timpul jocului”, adică modificarea de două ori în cinci luni a practicilor de codificare, adică aşa cumoscuta plată pe caz rezolvat.

„În loc să fie ameliorată finanţarea pe baze reale şi obiective, au fost modificate de două ori în cinci luni practicile de codificare. Menţionăm că aceleaşi date obiective din care reiese faptul că instituţia noastră acoperă cea mai mare parte a urgenţelor medico-chirurgicale în domeniul cardiovascular la nivel naţional au stat la baza deciziei prompte şi justificate a Ministerului Sănătăţii de a suplimenta recent fondurile programelor naţionale de sănătate, destinate achiziţionarii doar de materiale sanitare specifice, rezolvând astfel problema care ţinea de MS”, a precizat Şerban Bubenek.

Medicul este convins că situaţia din Institutul „C.C. Iliescu” nu este singulară.

„Suntem convinşi că situaţia din Institutul «C.C. Iliescu» nu este singulară, întrucât, dacă ar fi aşa, ar fi grav, deoarece s-ar pune problema finanţării preferenţiale pe criterii netransparente. Angajaţii institutului solicită rezolvarea cu maximă prioritate a acestei probleme de interes naţional”, a conchis conf. dr. Şerban Bubenek.

Cele mai citite

Hezbollah a lovit cu drone câteva „ţinte militare sensibile” la Tel Aviv

Hezbollahul libanez a declarat că a lansat marţi seară drone asupra "unor ţinte militare sensibile" la Tel Aviv, după atacuri israeliene mortale la Beirut...

Studiu: Românii, tot mai conștienți de necesitatea adaptării la schimbările climatice

Mai mult de 80% dintre români recunosc că trebuie să-și schimbe stilul de viață pentru a face față efectelor schimbărilor climatice, conform sondajului anual...

TikTok, reacție la îngrijorările CNA privind alegerile din România

Un purtător de cuvânt al platformei digitale TikTok a respins acuzațiile formulate de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) din România, care susține că algoritmii...
Ultima oră
Pe aceeași temă