7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăGDPRBacteria E.coli a făcut zece morţi în Germania

Bacteria E.coli a făcut zece morţi în Germania

În Germania, numărul celor care au murit din cauza infecţiei cu E.coli, bacterie care se găseşte în castraveţi contaminaţi, a ajuns la zece, relatează BBC, potrivit NewsIn.

Castraveţii ar fi fost importaţi din Spania şi sute de persoane s-au îmbolnăvit.

Oficialii din Cehia au spus că este posibil ca ţara să fi importat castraveţi contaminaţi, ca şi Austria, Ungaria şi Luxemburg. Praga a subliniat că sistemul UE de avertizare rapidă a informat-o despre un import de castraveţi contaminaţi în Cehia.

Forma agresivă de E.coli poate duce la cedarea rinichilor şi afectează sistemul nervos central.

Majoritatea cazurilor s-au înregistrat în zona Hamburg.

Cazuri au fos raportate şi în Suedia, Danemarca, Olanda şi la britanici care au călătorit în Germania.

Un expert de la Universitatea Munster a avertizat că problema este departe de a se fi finalizat. „Este posibil să apară infecţii secundare. Ele pot fi evitate însă, de aceea trebuie să facem tot ce putem pentru o igienă personală mai bună”, a explicat el.

Cele mai citite

Familia Regală petrece Crăciunul în mijlocul românilor la Săvârșin

Majestatea Sa Margareta a oferit, ca în fiecare an, daruri de Crăciun săvârșinenilor aflați în nevoie sau în suferință. Majestatea Sa a fost...

Biletul de metrou s-ar scumpi considerabil de la 1 ianuarie 2025

Metrorex intenționează să majoreze tarifele pentru călătoriile cu metroul începând cu 1 ianuarie 2025, potrivit unui proiect publicat de Ministerul Transporturilor. Această ajustare ar...

Meta pregătește ochelari inteligenți cu ecrane: Lansare așteptată în 2025

Meta, în parteneriat cu Ray-Ban, va lansa anul viitor ochelari inteligenți echipați cu ecrane mici, conform unui raport publicat de Financial Times. Aceste ecrane...
Ultima oră
Pe aceeași temă