După o noapte în care nu ai dormit suficient este normal să caşti şi să te simţi obosită. Însă, sunt cazuri în care deşi dormi suficient, te simţi epuizată, ai o stare permanentă de somnolenţă şi nu reuşeşti să te aduni. Există câteva cauze ale oboselii pe care nu le luăm în calcul:
1. Lipsa vitaminei B12
Corpul tău are nevoie de vitamina B12 pentru buna funcţionare a neuronilor şi pentru a produce celule roşii. Carenţa de B12 scade nivelul de oxigen din sânge, lăsând senzaţia de oboseală. Este bine de ştiut ca vitamina B12 o poţi procura din carne. Aşadar dacă eşti vegetariană, nu ar fi rău să îţi iei suplimente.
2. Anemia
Una dintre motivele medicale cele mai commune responsabile pentru senzaţia de oboseală cronică este anemia. Îţi simţi muşchii grei şi nu ai chef de nimic? Nu ar strica să îţi faci nişte analize.
3. Postură incorectă
Dacă lucrezi la birou şi petreci mult timp în faţa calculatorului, ridică-te şi întinde-te la intervale de o oră. O postură incorectă nu permite o bună circulaţie a sângelui către creier, reducând nivelul de oxigen cu până la 30%. Astfel ajungi să te simţi obosită şi somnolentă.
4. Afecţiuni ale inimii
Dacă ai dificultăţi în a face activităţi obişnuite (curăţarea casei, gătit, plimbare) care până în prezent nu îţi ridicau probleme, poate este un semn că ar trebui să consuţi un medic cardiolog. El îţi poate prescrie un regim alimentar şi un tratament adecvat.
5. Nu ai un program de somn
Ştim cât de importante sunt orele de somn şi mai ştim că este recomandat să dormi între 7-9 ore de somn pe noapte. Bineînţeles, corpul fiecăruia este diferit şi are un ritm diferit. Însă, obişnuieşte-te să te bagi în pat la o anumită oră deoarece oscilaţiile în ceea ce priveşte somnul pot cauza stări permanente de oboseală.