Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Victoria Baltag, ințiatoarea proiectului Experimentul Pitești: Nu se dorește dezgroparea adevărului

Într-un interviu acordat pentru „România Liberă“, Victoria Baltag, primul regizor care a initiat realizarea unui film de lung-metraj artistic despre Experimentul Pitești vorbeşte despre „chinurile facerii“ filmului şi despre ce a inspirat-o.

Share

Catinca Giosanu 0 comentarii

Actualizat: 06.01.2020 - 19:54

Filmul este realizat în memoriam studenților care au pătimit la Pitești. Victoria Baltag a început să gândească proiectul în 2011, a filmat în 2015 și acum se află în post-producție, aproape de finalizare.

Pentru a ajunge pe marile ecrane, filmul independent „Experimentul Pitești”, despre fenomenul reeducării comuniste prin tortură, solicită sprijinul românilor pentru a putea fi finalizat.

Victoria Baltag este regizor de film. A absolvit un MA în film, istorie și televiziune la Universtiatea din Birmingham, UK, cu distincția merit. Are o facultate în Sociologie, una în Jurnalism, ambele la Universitatea din București. În 2010 a terminat un MSc în management și Marketing Internațional la Academia de studii Economică din București. Anul acesta, Universitatea din Birmingham a facut-o mentor pentru studenții universității. Studiază un doctorat în film, este asistent universitar, jurnalist, blogger, trainer, antreprenor, host entrepreneur pentru Erasmus for Young Entreprenerus, platformă finanțată de către Uniunea Europeană. Este primul regizor care a inițiat realizarea unui film de lung-metraj artistic despre Experimentul Pitești, un subiect mai puțin cunoscut și care face parte din istoria noastră. Filmul este realizat în memoriam tuturor studenților care au pătimit la Pitești. A început să gândească proiectul în 2011, a filmat în 2015 și acum se află în post-producție, aproape de finalizare. Victoria Baltag este primul regizor din România care aproape a reușit să realizeze un film artistic de lung-metraj cu fonduri din donații prin campanii de strângere de fonduri. În 2013 a primit Premul de Popularitate cu unul dintre documentarele sale, ''Credință și foc'', distincție oferită de LSE Research Festival, Londra. În 2018 a fost invitată de către Universitatea Pace din New York să țină un seminar despre producția de film în România și periplul realizării filmului despre Experimentul Pitești. Pentru aceleași subiecte, este invitată în februarie, 2020 la Universitățile din Pittsburg și Indiana, în SUA. Pentru realizările ei antreprenoriale a primit în 2018 Premiul de Excelență în Afaceri Cinematografice oferit de Acquisition Internațional, Marea Britanie și Premiul pentru Cea mai Inovativă Companie Cinematografică din S-E Europei în 2019.

Cum comentaţi importanța unui astfel de film pentru istoria și cultura României?

La 30 de ani de la căderea comunismului, numărul exact al victimelor Experimentului Pitești  nu este nici până astăzi cunoscut. Unii deținuți erau îngropați în ciment și corpurile acestora nu au fost niciodată găsite, pe de o parte, pe de altă parte, familiile multora dintre aceștia  nu știau unde le-a dispărut copilul, soțul sau fratele/sora  și nici nu aveau voie să întrebe. Rudele celor decedați au trecut prin acești 30 de ani  de la căderea comunismului, cu mare rană în suflet. O rană care nu s-a închis niciodată, căci ei simt că nu s-a făcut dreptate, că nu au fost identificați și condamnați cei gășiți vinovați. Cu un efort început acum 8 ani, ne-am propus să aducem în atenția publicului o parte dintre evenimentele petrecute atunci. Este un film artistic, cu o componentă puternică de documentare. Timp de trei ani am discutat cu victime, cu familiile acestora, cu istorici, cu reprezentanți ai Institutului de  Cercetare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Experimentul Pitești nu a fost un simplu accident. A fost un efort programatic de distrugere, prin tortură fizică și emoțională. Experimentul Pitești trebuie să fie în manuale, pe ecrane, în muzee, pentru a ne asigura că istoria nu se repetă și că vinovații sunt, chiar și la zeci de ani distanță, măcar identificați, dacă nu trași la răspundere. Le mulțumim tuturor celor care ne-au susținut până acum și le mulțumim în avans românilor care aleg să spună un ÎMI PARE RĂU simbolic și să doneze pentru ca Experimentul Pitești-Filmul să ajungă pe ecrane și să ofere un mic ajutor în cunoașterea istoriei și ororilor comunismului.

Ce v-a determinat să realizați acest film de lung-metraj?

Edmund Burke spunea că „Pentru ca Răul să triumfe este suficient ca cei buni să nu facă nimic”. Noi, un grup de tineri, am ales să facem ceva în acest sens.  Mai mult decât atât, ca să evităm să repetăm răul din trecut, cred că trebuie să ne cunoaștem  istoria și să învățăm din ea. Iată ca noi, prin sacrificii și resurse proprii, am început să facem un prim film despre un subiect negăsit în manualele școlare. Noi am luat inițiativă, am demonstrat că putem să finalizăm proiectul.

Filmul este un piedestal în calea uitării acestor crâncene, abominabile momente, un stâlp de pornire în cunoașterea istoriei adevarate și un semn de comemorare, respect și doleanțe aduse tinerilor care au pătimit în închisorile comuniste. Proiectul nostru este într-un fel un mod de a spune ”ÎMI PARE RĂU” fiindcă ai suferit ca noi să fim liberi astăzi’’.

Cu un ÎMI PARE RĂU toți suntem datori.  Așadar, campania noastră capătă sens creând acest ”ÎMI PARE RĂU” simbolic pe care noi ca oameni, ca țară, ca umanitate, îl adresăm celor care și-au văzut destinul, demnitatea, familia, viitorul năruite în cel mai cumplit mod cu putință.

Pentru cei care nu cunosc încă filmul, descrieți puțin istoria începerii lui.

Am început proiectul în 2011, în urma participării la Universitatea de Vară despre Crimele Comunismului, inițiativă organizată de către Institutul de Cercetare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. În 2014 am trimis un Comunicat de Presă jurnaliștilor din România și am anunțat începerea acestui proiect: așa am format echipa, așa am invitat actorii la casting. Între timp am înaintat demersurile primirii de finanțare de la diferite instituții, însă multe nici nu ne-au răspuns, iar cele care au răspuns, au refuzat finanțarea într-un mod sau altul. Am început pre-producția din economiile proprii, apoi ale familiei, rudelor, prietenilor. Este un film necesar. În 2015 am început filmările și în urma campaniei de colectare de fonduri de la INDIEGOGO s-a strâns abia 10% din cât aveam noi nevoie, așa că actorii au rămas neplătiți până astăzi. În 2016 aveam filmările gata și de atunci colectăm fonduri pentru post-producție.

Cine v-a sprijinit în ceea ce privește finanțarea acestui lung-metraj artistic independent ?

Sunt sute de oameni care au contribuit  fie cu donații, fie cu servicii, fie cu sfaturi, fie facilitându-ne conexiuni. Mulți au făcut mari eforturi, contribuind cu sume din economiile, din pensiile, din salariile mici ale dumnealor. Aceștia sunt oamenii care ne-au ajutat și vor avea cu toții numele menționat pe genericul filmului nostru, în semn de respect, mulțumire, prețuire.

Înţelegem că proiectul este la final de drum şi că mai aveţi nevoie de ultimele fonduri pentru a-l finaliza. De ce sumă mai aveţi nevoie?

Las câteva invoice-uri aferente a doua etapă de post-producție din cele șase de care avem nevoie (sunentul și colorizarea). Companiile sunt din România și acestea sunt sumele pe care dumnealor le cer (am șters numele pentru nota de confidențialitate).

              


De ce ați ales să folosiți termenul de experiment? De ce nu i-ați spus acţiune, cum a numit-o la un moment dat ofiţerul Sepeanu, o acţiune de disoluţie sau o acţiune de diversiune, cum i-a spus generalul de Securitate Nicolschi?

Titlul filmului nu este încă decis, vom analiza toate variantele și vom decide ce va fi mai bine din punct de vedere al vizibilității. Pentru campaniile de colectare de fonduri am ales însă ”Experimentul Pitești”, fiindcă acesta este termenul cel mai cunoscut în ceea ce privește ororile dintre 1949-1952 de la Pitești.

Ultimele două cărţi despre Piteşti nu produc sub raport metodologic ceva nou, ci sunt în interiorul acestei paradigme. S-ar putea vorbi despre un soi de complicitate mai adâncă a victimelor cu ceea ce s-a întâmplat la Piteşti?

Ce știu este că sunt foarte multe lucruri încă nedescoperite, parte fiindcă s-au distrus dovezile, parte fiindcă este necesară o echipă solidă care să cerceteze minuțios și Statul Român să garanteze financiar pentru această cercetare - încă nu s-a rezolvat această inconveniență a banilor, parte pentru că nu se dorește, poate, dezgroparea adevărului, din difertie motive.

Care este rolul „actorilor” principali în scenariul de la Piteşti?

Cred ca actorii principali sunt cei care erau la putere în acea perioadă și cei care au aprobat sau au închis ochii în momentul în care acele orori se petreceau. Rolul acestora era simplu de înteles: cei care nu puteau fi anihilați noii doctrine, trebuiau distruși.

Ce ne puteți spune despre analogiile evidente între acţiunile violente puse la cale de legionari?

Pentru mine, un artist,  este dureros să-mi amintesc de crimele atât de inimaginabile cum au fost Pogromul de la Iași, sau de evreii măcelariți la abator în 1941… Cred că România ar trebui să își asume aceste momente tragice din istorie, ca și cele de sclavie a rromilor, ca și cele când am vândut pe bani români de etnie germană sau evrei, și multe altele. Sunt niște momente de care trebuie să ne fie rusine, să ni le asumăm și să facem un echilibru între mândria de a fi român și petele negre, care sunt, fără doar și poate, tot ale noastre. Așa învățăm, așa ne dezvoltăm, așa ne transformăm în oameni mai buni. Trecutul nu-l mai putem schimba, viitorul însă da și vom avea un viitor frumos dacă încetăm să trăim în minciună sau să alegem adevărurile pe care le dorim și cele care ne pun pe noi în avantaj.

Când am început campania ”ÎMI PARE RĂU”, mi-a trimis un mesaj un domn că ce îl interesează pe el, că doar nu el  i-a torturat pe cei de la Pitești și că de ce să spună că îi pare rău, că nu are motive și nici nu îi pare rău. Cred că trebuie să umblăm un pic și la acest capitol, nu trebuie să fii implicat direct ca să spui că îți pare rău, este o problemă că noi ne distanțăm repede de responsabilități cu motivația că nu suntem direct implicați. Am mai citit și comentarii unde era scris că așa le trebuie că au fost schingiuiți, că erau intelectuali sau burghezi. Acum, eu nu sunt psiholog, dar  cred că niciun om pe lumea aceasta nu trebuie să fie torturat doar fiindcă a ales să urmeze o facultate sau fiindcă provine dintr-o familie mai instărită. Și cu atât este mai rușinos să ne bucurăm de răul altuia, când oare o să scăpăm de mentalitatea cu ”să moară capra vecinului”?

În opinia dumneavoastră victimele Experimentului Pitești au fost victime până la capăt sau dimpotrivă?

Mi-e greu să mă pronunț. Aici am nevoie nu numai de expertiza unui istoric, ci și de cele ale unui neurolog, psiholog și psihiatru. Personal, cred că vinovații sunt cei care au aprobat și coordonat aceste ”acțiuni”. Firește, și tinerii care au încurajat ”experimentul” au partea lor de vină, însă, la 20 de ani, coborât de pe băncile școlii, electrocutat, bătut, fără apă, fără mâncare, amenințați că familia lor va fi pedepsită, cine mai era conștient de ceea ce săvârșea?

Proiectul filmului despre Experimentul Pitești  se află într-un  ultim efort de strângere de fonduri.

Da, avem de achitat ultimele etape din post-productie și am lansat campania ÎMI PARE RĂU.

O donație = 10 EUR pe https://www.gofundme.com/f/HelpVictoriaFinishTheMovie

Această donație este transpusă într-un îmi pare rău simbolic pe care noi ca oameni, țară, umanitate, îl adresăm celor care și-au văzut destinul, demnitatea, familia, viitorul năruite în cel mai cumplit mod cu putință. Scopul donației e să atragă atenția, să stârnească curiozitate și să creezedorinta pentru a afal trecutul istoric asa cum a fost el. O donație care să spună un ÎMI PARE RĂU fiecărei victime, fie că mai poate sau nu să citească mesajul. E mesajul nostru de respect, e un minim de umanitate prin care să ne asigurăm că istoria nu îi uită, că suferința lor nu rămâne fără sens.

În România, puteți contribui direct prin Bursa Binelui https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Proiecte/Experimentul-pitesti-film  sau direct în contul Asociației Connections România, cu mențiunea "donație pentru filmul Experimentul Pitești". Mai multe detalii puteti afla accesând  www.hermanfilm.com/donatii. Puteți lua legătura cu noi la  0747552721 sau la [email protected], contacte directe ale Victoriei Baltag.

Ce alte proiecte media vă propuneţi să realizaţi în viitor?

Am deja în dezvoltare un alt proiect foarte apropiat de sufletul meu: Reproducerea filmului pierdut al lui Benjamin Fondane: Tararira, un muzical produs în 1936, în Buenos Aires. Benjamin Fondane s-a născut la Iasi, poate prea puțini știu că a lucrat pentru Paramount Pictures și este cunoscut internațional ca ‘nostradamus al cinematografiei interbelice’. Aș vrea ca prin acest film să-l aduc pe Fondane la locul pe care îl merită în istoria națională și internațională.

 

Comentarii