2 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăEconomieRomânia, rambursare de 373 milioane euro de către Comisia Europeană în cadrul...

România, rambursare de 373 milioane euro de către Comisia Europeană în cadrul POIM

Potrivit Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, sumele sunt structurate după cum urmează:

– o declarație de cheltuieli cu valoarea totală eligibilă de 1,38 miliarde lei, echivalentul a aprox. 283 milioane euro (din care fonduri provenite din Fondul de Coeziune plătite în cuantum de 1,17 miliarde lei).

– o declarație de cheltuieli cu valoarea totală eligibilă de 440,9 milioane lei echivalentul a aprox. 90 milioane euro (din care fonduri FEDR plătite în cuantum de 384,5 milioane lei.)

Sumele reprezintă cheltuieli eligibile efectuate din fonduri europene în cadrul proiectelor de infrastructură mare, derulate de beneficiarii POIM pentru perioada Decembrie 2020 – Februarie 2021.

Cele mai semnificative rambursări au vizat infrastructură de transport, cu proiecte precum:

– Drumul expres Craiova-Pitești, pentru care s-au rambursat aprox. 625 milioane lei;

– Reabilitarea liniei de cale ferată Frontiera Curtici-Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan European pentru circulația trenurilor cu viteza max. de 160 km/h, tronsonul 2 km. 614-Gurasada și tronsonul 3 Gurasada-Simeria, pentru care s-au rambursat aprox. 157 milioane lei;

– Varianta de ocolire Bacău, pentru care s-au rambursat aprox. 115 milioane lei.

Rambursări importante au fost operate și pentru dezvoltarea infrastructurii de apă, astfel:

–  Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a SC RAJA SA Constanța, în perioada 2014-2020, pentru care au fost rambursate aproape 33 milioane lei;

– Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județele Cluj și Sălaj în perioada 2014-2020, cu peste 22 milioane lei rambursate.

– Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Galați, în perioada 2014-2020, pentru care au fost rambursate peste 12 milioane lei.

Reamintim că, în urma modificării Regulamentului CE 1303/2013, Comisia Europeană va aplica rata de cofinanțare de 100% pentru anul contabil curent.

În baza sumelor decontate beneficiarilor, Autoritatea de Management realizează declarații de cheltuieli pe care le transmite ulterior Autorității de Certificare și Plată, din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, aceasta fiind o etapă importantă în finalizarea procesului de rambursare a banilor investiți prin proiecte europene.

Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM 2014-2020) răspunde provocărilor de dezvoltare identificate la nivel național în ceea ce priveşte infrastructura şi resursele, având o alocare din fonduri UE de 8,64 miliarde euro.

Până în prezent, Comisia Europeană a rambursat României 3,02 miliarde euro în actuala perioadă de programare pentru proiecte de dezvoltare a infrastructurii de transport, mediu, energie şi prevenirea riscurilor la standarde europene.

Cele mai citite

Tranzacția E.ON Energie România – MVM, în vizorul autorităților române

Ministrul Energiei asigură că interesele naționale vor fi prioritare Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM nu...

Federația Sanitas: Guvernul a acceptat parțial solicitările sindicale; sporurile pentru weekend și sărbători legale, menținute în 2025

Reprezentanții Federației Sanitas au anunțat, sâmbătă, că Guvernul a acceptat o parte dintre revendicările sindicale, în urma ședinței Consiliului Național Tripartit, desfășurată pe 28...

Premierul Benjamin Netanyahu va fi supus unei operaţii de prostată, în plin conflict cu Hamas

Netanyahu a fost diagnosticat cu o infecţie urinară, cauzată de o hipertrofie benignă de prostată Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani,...
Ultima oră
Pe aceeași temă