În ciuda performanţelor economice, exploataţia agricolă „Insula Mare a Brăilei” este cunoscută românilor mai degrabă prin prisma scandalurilor politice în care a fost implicată. Aflată astăzi în administrarea controversatului om de afaceri Culiţă Tărâţă, ferma dintre cele două braţe ale Dunării scoate producţii record şi încheie afaceri cu firme din toată lumea.
Citeşte aici partea a doua (cea urâtă) a poveştii Insulei Mari a Brăilei: „Partidele politice şi afaceriştii care s-au bătut pentru insula de 4 miliarde de euro. VEZI cine-i „norocosul” politician transpartinic care a pus mâna pe ea”
MOŞTENIREA COMUNISTĂ
Îndiguită şi desecată cu investiţii şi eforturi enorme în anii ‘60-‘70, insula prezintă două atuuri majore faţă de alte ferme. Întâi de toate este înconjurată din toate părţile de apă dulce: „Suntem binecuvântaţi. Dunărea e Nilul nostru. Nu este loc în insulă unde să nu ai acces la apă atât pentru irigaţii, cât şi pentru transport. La recoltat încărcăm producţia pe barje şi o livrăm la costuri de 10 ori mai mici decât pe uscat”, explică Lucian Buzdugan, directorul general al Insulei Mari a Brăilei.
Al doilea atu este sistemul de irigaţii. Insula Mare a Brăilei (IMB) este singurul loc din România unde din ogor răsar hidranţi cu apă proaspătă sub presiune. Uriaşul sistem de irigaţii constă dintr-o serie de „râuri artificiale” impermeabilizate cu dale de beton, prin care pe vreme secetoasă se pompează apă din Dunăre, care mai apoi curge gravitaţional către centrul insulei.
Apa este apoi preluată de nişte staţii de pompare mai mici, care o introduc sub presiune într-o uriaşă reţea subterană de tuburi de azbociment cu o lungime de 1.322 km. Conductele comunică cu suprafaţa prin hidranţi, în medie câte 4 pe fiecare hectar.
La aceşti hidranţi, în epoca socialistă erau conectate „celebrele” instalaţii de stropit din aluminiu, care au fost furate după revoluţie, ca în toate regiunile irigate ale României. În schimb, reţeaua de conducte subterane, deşi parţial a fost vandalizată, a rămas în bună măsură funcţională după ‘90.
PLOAIE DIRIJATĂ PE COMPUTER
În prezent, deşi sistemul de irigaţii funcţionează doar pe 70% din IMB, aceasta reprezintă de departe cea mai mare suprafaţă irigată din România. Pentru udare se folosesc 250 de pivoţi, instalaţii al căror braţ de stropire se învârte în jurul unui ax asemenea unei limbi de ceas gigantice, care poate atinge şi 500 de metri lungime.
Privit din aer, spectacolul ploii artificiale e copleşitor, insula părând un ceas enorm care are sute de cadrane gigantice, cu limbile îndreptate fiecare în altă direcţie şi care se învârte fiecare în ritmul ei, durata unui ciclu de rotaţie complet fiind de ordinul zilelor. Cadranele „ceasului agricol” au diferite mărimi, nuanţe şi culori, în funcţie de locul de amplasare a instalaţiilor rotative de stropit: „în lanuri de grâu, în câmpuri de soia sau porumb”.
Acolo unde cultura şi-a primit doza de ploaie artificială, culoarea plantelor este mai închisă şi mai intensă comparativ cu nuanţa mai pală a „feliei” din ogor care n-a fost încă stropită cu picături de apă din Dunăre. Deşi toate instalaţiile de irigat sunt controlate de computer, când asculţi de aproape răpăiala blândă a stropilor pe frunzele de porumb, uiţi pentru o clipă că-i doar o ploaie artificială.
Impactul irigaţiilor în producţie e covârşitor, după cum explică directorul general al IMB: „La porumb, într-un an cu secetă eu fac în plus între 3 şi 4 tone la hectar pe un teren irigat, comparativ cu unul neirigat. Banii din surplusul de producţie dintr-un singur an acoperă în totalitate costul instalaţiilor de stropit.
Păi cine-şi mai recuperează pe pământul ăsta investiţia într-un singur an? Sistemul de irigaţii e cea mai eficientă investiţie care se poate face în agricultură”. Acest calcul e valabil doar în Insula Mare a Brăilei, care e împânzită cu o infrastructură complexă de hidranţi, restul agricultorilor României fiind nevoiţi să investească sume uriaşe pentru a aduce apa la margine de ogor.
CELE MAI PUTERNICE TRACTOARE DIN LUME
Deşi în 2001, când a concesionat insula pentru 20 de ani, Culiţă Tărâţă era deja un agricultor experimentat, care lucra peste 10.000 ha în judeţul Neamţ, achiziţia insulei a depăşit cu mult posibilităţile lui de a lucra pământul. A fost nevoie de eforturi logistice extraordinare şi cheltuieli pe măsură, pentru a ţine în mână cea mai mare fermă din Europa:
„Am pornit activitatea în insulă cu sute de tractoare închiriate de la diverşi, pentru că atunci când am venit aici n-aveam flotila asta în buzunar s-o punem pe masă. A trebuit să demarăm treaba cu utilaje închiriate de pe tot cuprinsul României. De la Botoşani până la Turnu Severin, veneau firme care arau, discuiau, semănau, recoltau şi transportau pentru noi”, îşi aminteşte directorul insulei, agronomul Lucian Buzdugan.
Zece ani mai târziu Insula Mare a Brăilei dispune de peste 100 de combine şi 55 de tractoare de 300 CP pentru lucrările agricole. La recoltat, rodul pământului e atât de mult, încât insula devine un furnicar uriaş. 160 de tractoare fac câte 3 curse pe zi între lanuri şi porturi, trăgând după ele remorci încărcate cu 20 de tone de grâne. În total, zece barje transportă zilnic pe Dunăre producţia de pe insulă. Grâul care nu mai încape pe barje e încărcat în „silobags”, nişte mega-saci din polietilenă cu capacitatea de 250 de tone, care seamănă cu balene eşuate pe sol.
Deşi e cea mai mare fermă din Europa, din 2012 cele 55.000 de hectare ale insulei vor fi lucrate de numai 11 tractoare, faţă de 55 în prezent. E vorba de monştrii Case Steiger, cele mai puternice tractoare din lume, având 670 cai putere fiecare, care au preţuri comparabile cu ale limuzinelor Rolls Royce. Super-tractoarele vor genera o economie de 25% la combustibil, iar numărul tractoriştilor se va reduce de la 110 la 22.
„Aratul”, o practică învechită
În IMB se testează cele mai noi tehnologii agricole la nivel mondial, „aratul” şi „discuitul” fiind înlocuite cu o singură operaţiune, numită „lucrare agricolă de bază”, realizată cu ajutorul unui utilaj prototip, care nu se mai foloseşte nicăieri altundeva în Europa.
În agricultura clasică se efectuează prea multe treceri cu tractorul peste ogor, ceea ce duce la tasarea pământului sub roţi, care devine foarte greu de străpuns de către rădăcinile plantelor, care nu mai au acces la nutrienţi. Prin noua metodă de lucru a pământului, în loc de 3 treceri cu tractorul se face una singură, pentru reducerea tasării şi o diminuare cu încă 25% a consumului de combustibil la hectar.
Motivul pentru care în insulă se renunţă la arat e că spărgând solul în bulgări şi mărunţindu-l, lama plugului şi discuitul duc la distrugerea capilarităţii evaporarea rapidă a apei din sol, încât plantele ajung să „sufere” de sete: „Apa pentru irigaţii e scumpă pentru că-i o apă muncită. Păstrarea apei în sol aduce economii de 50 euro la hectar, fiindcă în felul ăsta irigăm mai puţin”.
Probiotice pentru sol
În insulă se folosesc jumătate din dozele de îngrăşământ folosite de fermierii din Europa cu producţii comparabile. Lucian Buzdugan explică secretul: „Introducem în pământ puţin îngrăşământ imediat după recolat, pentru activarea microorganismelor care se hrănesc cu rădăcinile plantelor moarte. În urma descompunerilor, solul se îmbogăţeşte puternic în nutrienţi naturali, având nevoie să i se administreze mai puţin îngrăşământ chimic. În plus, la semănat introducem în sol împreună cu sămânţa şi o doză de îngrăşământ «starter», pentru ca în zona unde germinează planta să fie şi azot şi fosfor, răsărirea să fie explozivă şi plăntuţa să plece puternic în aer. În plus începem să folosim îngrăşăminte cu eliberare controlată a azotului, care fac ca planta să aibă acces la nutrienţi în toate fazele de creştere. Îngrăşămintele nu le mai aplicăm la suprafaţa solului, ci le introducem la anumite adâncimi în pământ, corespunzând fazelor cele mai importante de vegetaţie, pentru ca rădăcinile să le poată găsi atunci când au mai mare nevoie de ele”.
În cazul grâului, Lucian Buzdugan a început să facă economii inclusiv la sămânţă: „Agronomii ierbicidează buruienile iau din masa de hrană pe care ar trebui s-o consume grâul. Când semănăm 800 de boabe pe metrul pătrat, s-a constatat că jumătate din plante nu fac spice, dar stau la masă cu grâul roditor şi-i fură din mâncare. Imaginaţi-vă ce grad de îmburuienare am, dacă jumătate din plantele dintr-un câmp sunt sterile. Semănând de 3 ori mai puţine boabe, nu mai apar plante sterile, fiindcă hrana e suficientă pentru o creştere armonioasă”.
ROD ANUAL DE 65 MILIOANE EURO
Insula deţine 2,2% din suprafaţa agricolă a României, însă dă 4% din producţia agricolă a ţării. Producţia fermei, 330.000 tone, e atât de mare încât poate asigura consumul de pâine de peste an al Clujului şi Timişoarei luate la un loc. Producţia, în cel mai bun sezon agricol, a fost de 7.000 kg de grâu şi de 13.500 kg de porumb la hectar. Însă acestea sunt valorile medii pe toată exploataţia.
Fiindcă IMB e împărţită în 28 de ferme independente cu raportări separate, există porţiuni de insulă unde producţia a urcat până la 16.000 kg de porumb şi 8.100 kg de grâu la hectar. Cea mai mare parte a producţiei merge la export, însă nu direct, ci e cumpărată de companii multinaţionale din Elveţia, Germania, SUA, Canada, lideri mondiali în domeniul comerţului cu grâne.
Lucian Buzdugan, creierul care face să funcţioneze Insula Mare a Brăilei, crede că agricultura e puterea latentă a României: „Românii au lăsat pârloagă anul trecut 3 milioane de hectare, adică o suprafaţă de mărimea Danemarcei. Unde în lume mai e o ţară unde nu se cultivă?
Până şi la bulgari se cultivă tot pământul. Dacă România ar obţine producţia pe care o obţinem noi în insulă pe toată suprafaţa ei agricolă, am avea 60 milioane de tone de produse agricole, din care noi consumăm doar 20. Ne-ar rămâne 40 pentru export. Atunci România ar fi o ţară puternică care ar reprezenta pericol pentru Europa”.
