2.1 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăEconomieVinul fals din Bulgaria amenință sănătatea consumatorilor

Vinul fals din Bulgaria amenință sănătatea consumatorilor

Sărbătorile pascale, când vânzările de alimente și băuturi cresc spectaculos, au reprezentat un bun prilej pentru unii ”întreprinzători ”de a scoate la vânzare fel de fel de “chilipiruri” cu care să-i ademenească pe cei cu venituri mici.

Un astfel de produs a fost vinul, care a putut fi găsit prin piețe, târguri sau chiar la marginea drumului, la prețuri absolut modice. Mulți dintre cei care au cumpărat vin cu 2 sau 3 lei litrul nu s-au întrebat, probabil, ce cumpără și nici dacă licoarea respectivă este bună pentru consum.

În urma controalelor vizând calitatea și conformitatea vinurilor, Ministerul Agriculturii a depistat în depozitele unor distribuitori din județele Buzău, Galați și Neamț unele loturi provenite din Bulgaria, care s-au dovedit a fi falsuri. “Pentru identificarea unor eventuale  fraude, probele au fost trimise pentru efectuarea de analize izotopice, specifice identificării prezenţei apei exogene, respectiv a prezenţei alcoolului etilic de altă natură decât cel obţinut prin fermentarea naturală a strugurilor.

Probele au fost analizate de către Laboratorul de Spectrometrie de Masă, Cromatografie şi Fizica Ionilor din cadrul Institutului Naţional  de Cercetare – Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare Cluj Napoca. Rezultatele au confirmat prezența apei exogene și a alcoolului de altă origine decât cel provenit din fermentația mustului de struguri (vin pichet) ceea ce reprezintă elementele infracțiunii de falsificare a vinurilor, conform Legii viei și vinului 164/2015”, a anunțat MADR.

Amenzi și sesizare penală

Inspectorii MADR au dispus retragerea de la comercializare a 29.174 litri de vin falsificat și au aplicat amenzi în valoare de 80.000 lei. Totodată, au sesizat Agenția Națională de Administrare Fiscală, precum și IGPR – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, în vederea efectuării  cercetărilor de specialitate.

“În baza protocolului de cooperare și a Planului  comun de acțiune între MADR și ANAF pentru verificarea legalității desfășurării activităților de producție și comercializare în domeniile produselor viticole, se monitorizează toate loturile de vin de masă provenite din Bulgaria”, a precizat MADR.

Controale și la producătorii locali 

Inspectorii MADR au demarat controale la majoritatea producătorilor locali, dar și la distribuitorii de vin importat din UE, de dinainte de Paște. Scopul acțiunilor a fost asigurarea consumatorilor în privința autenticității și conformității vinului românesc. Au fost prelevate și trimise la analize 316 de probe către Laboratorul Central pentru Controlul Calității și Igienei Vinului Valea Călugărească. Analizele au relevat că toate vinurile românești au fost conforme, însă unele loturi de vin produs și îmbuteliat în Bulgaria au fost neconforme.

Ca urmare, acestea au fost interzise la comercializare și returnate furnizorului din țara vecină, a precizat ministerul.

“Neconformitate nu înseamnă fals. Poate fi vorba de o etichetare necorespunzătoare”, ne-a declarat Ovidiu Gheorghe, președintele Patronatului Viei și Vinului (ONIV). El consideră că MADR ar trebui să verifice și calitatea vinurilor care se vând în cârciumi și birturi la prețuri incredibil de mici și care, de multe ori, pun în pericol sănătatea celor care le consumă. Ovidiu Gheorghe a precizat că întreaga răspundere pentru vinurile vrac care provin din comerțul intracomunitar aparține îmbuteliatorilor, care au obligația să facă analize izotopice înainte de a le pune în vânzare. Așadar, și vinurile aduse din Bulgaria se fac prin comerț intracomunitar, deci verificarea acestora este în sarcina îmbuteliatorilor.

“Întreaga producție de vinuri autohtone se caracterizează prin calitate și diversitate, iar autenticitatea și naturalețea sunt elemente garantate de producătorii români, constatate de către specialiști în domeniu, dar și certificate prin distincțiile oferite vinului românesc la concursurile organizate pe plan național sau internațional”, precizează MADR.

Cum „miroși“ un vin fals

Vinurile false pot fi depistate doar în urma analizelor specifice, însă consumatorii ar trebui să se ghideze după câteva elemente de bază atunci când sunt tentați să cumpere de altundeva decât din magazine.

Primul element care trebuie să le dea de gândit este prețul. Un litru de vin de calitate nu poate costa cât unul de apă, întrucât producătorii au costuri mari cu plantațiile de viță de vie, cât și cu instalațiile de producție și de depozitare. Un alt element de care consumatorii trebuie să țină seama este eticheta produsului și locul de comercializare.

Specialiștii afirmă că vinurile contrafăcute conțin produse periculoase pentru sănătate precum coloranți și arome sintetice care nu se utilizează în alimentație.   

Cele mai citite

Dua Lipa și Callum Turner s-au logodit în timpul sărbătorilor de Crăciun

Dua Lipa și Callum Turner s-au logodit în timpul sărbătorilor de Crăciun, confirmând zvonurile care circulau despre relația lor. Dua Lipa și Callum Turner...

Procurorul general al Israelului solicită anchetarea soției lui Benjamin Netanyahu

Procurorul general al Israelului, Gali Baharav-Miara, a solicitat joi deschiderea unei anchete în cazul soției prim-ministrului Benjamin Netanyahu, Sara Netanyahu, în urma unor acuzații...

Programul de guvernare: 10 măsuri esențiale pentru sprijinirea firmelor

Guvernul propune un program de modernizare economică sustenabilă pentru România, axat pe sprijinirea firmelor, reducerea birocrației și accelerarea digitalizării. Potrivit unei analize Termene.ro, obiectivul...
Ultima oră
Pe aceeași temă