„Bugetul de pensii în acest an este pe excedent, ca urmare în principal a unei măsuri adoptate în anii trecuţi şi anume acel transfer de contribuţii de la angajator la angajat şi iată că astăzi putem spune că avem un plus de 0,2% din PIB, un element extrem de important. Măsura trecerii contribuţiilor a fost, după cum spuneam, măsura care a avut efectul determinant în această schimbare efectivă de situaţii, de la un deficit în anii trecuţi până la 18 miliarde de lei astăzi s-a ajuns la momentul la care avem excedent. Spuneam şi anul trecut că Pilonul I de pensii poate fi chiar dus către o zonă pe care ni-o dorim cu toţii şi mai ales cei care urmează să intre în pensie, din care să se facă investiţii, astfel încât să devină foarte atractiv”, a spus Teodorovici.
Potrivit datelor prezentate de şeful de la Finanţe, deficitul la bugetul de pensii a fost în anul 2016 de 1,95 din PIB, în 2017 de 1,6 din PIB, în 2018 de 0,5% din PIB, în timp ce pentru anul acesta bugetul de pensii are un excedent de 0,2% din PIB.
Guvernul a aprobat în şedinţa de vineri proiectele privind Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019, acestea urmând să fie trimise către Parlament.
Proiectul de buget pe 2019 este fundamentat pe o creştere economică de 5,5%, ceea ce înseamnă o valoare a Produsului Intern Brut de 1.022,5 miliarde lei, un salariu mediu brut de 5.163 lei, iar numărul de salariaţi din economie va ajunge la 5,282 milioane.
Ministrul de Finanţe a menţionat că deficitul bugetar a fost stabilit la 2,55% din PIB, care poate fi menţinut printr-un efort comun al echipei guvernamentale.