Merită să îți mai bați capul cu acțiunile listate sau să te tolănești în schimb pe titlurile de stat? Să vedem câteva cifre. Prima emisiune de titluri de stat pentru populație lansată în acest an la începutul verii avea o scadență de 5 ani și o dobândă de 5% pe an. A urmat a doua, cu o scadență mai redusă (3 ani) și o dobândă de 4,5%. A treia se derulează în prezent (se va închide pe 14 decembrie) și propune, de asemenea, o dobândă de 4,5% pe an.
În plus, 1.000 de fericiți participanți, cu o investiție de minimum 500 de lei, își vor putea rotunji dobânda obținută cu un bonus de 5.000 lei de căciulă (pe fondul preocupării că Guvernul nu se va putea încadra în ținta de deficit, Ministerul Finanțelor a inventat câteva motivații suplimentare pentru cei interesați să împrumute statul – o tombolă în acest caz). Trăgând linie, avem un randament de 4,5-5% în funcție de scadență pentru cei care vor să câștige peste inflație (ținta de inflație a BNR pentru 2018 este 3,5%) în condiții de risc zero.
Ce ar fi putut primi în schimb investind la bursă, pe lângă stresul adus de fluctuațiile neprevăzute ale cotațiilor? Până la finalul lunii noiembrie indicele BET avea o apreciere de aproape 10%, iar indicele BET-XT-TR, care urmărește evoluția cotațiilor plus dividendele, urcase cu 14,4% față de finalul lunii decembrie 2017. Cu alte cuvinte, un plasament la bursă aducea de 2-3 ori mai mult în 2018 decât randamentul aferent titlurilor de stat, în funcție de bafta investitorului (dacă politica de dividende a companiei pe care pariase fusese foarte generoasă, precum la companiile de stat din energie).
Să nu uităm însă câteva detalii esențiale. Piețele de capital din lume sunt la finalul unui ciclu de creștere generat de dobânzile menținute foarte jos o bună bucată de vreme. Cu acești bani ieftini s-au putut lua credite pentru speculații, dar și credite pentru retehnologizare, iar companiile au devenit mai productive. Populația s-a împrumutat la rândul său mai mult, iar piețele imobiliare dezvoltate sunt aproape sau peste maximele din 2006-2007.
Cine ne garantează însă că balul nu se va sfârși în 2019 sau 2020? După cum arată experiența marilor recesiuni, bursele tind să anticipeze plonjonul economiei și se corectează cu până la 6 luni mai devreme. Iar în acest caz corecțiile sunt abrupte și se derulează rapid (revenirea este mult mai lentă, vezi de cât au avut nevoie bursele să revină la nivelul din 2007, corecțiile terminându-se în martie 2009). Prin urmare, cine mizează pe faptul că aprecierea prețurilor acțiunilor și randamentele la dividende vor fi mereu așa de tentante suferă de prea mult optimism.
Pe când randamentul de 4,5-5% oferit de titlurile de stat e bătut în cuie. În plus, la o nouă criză financiară, pe fondul adoptării legislației bail-in (în caz de faliment al unei bănci pun umărul și deponenții, nu doar acționarii) în spațiul european, mulți și-ar dori să aibă banii la stat. Sigur, încrederea se pierde și se recâștigă ușor în piețele de capital, dovadă că s-au putut atinge noi maxime la mai puțin de 10 ani de la marea criză din 2007-2008 (nu și în cazul BVB însă). Cu toate astea, cine acceptă cu ușurință emoțiile traversării unei crize cu bani în bursă și cu depozite la bănci cu probleme? Concluzia? Cuvântul de ordine în investiții este diversificarea – plasezi o parte din bani în condiții de risc ridicat pentru a vâna randamente mai mari, dar păstrezi o bună parte și în condiții de risc mimim (de pildă, în certificatele de trezorerie).
Care este ponderea ideală? Depinde de sumele în joc și nu în ultimul rând de vârstă. La 30 de ani nu ai prea multe economii și vrei să câștigi repede pentru că vezi banii ca o scurtătură spre un stil de viață exuberant. La 60 de ani vrei mai mult să conservi ce ai decât să multiplici de câteva ori. Din acest motiv, la fiecare corecție majoră la bursă cele mai șifonate ies generațiile tinere, de 30-40 de ani, iar la coadă la Trezorerie pentru a subscrie titluri de stat vezi mai mult persoane de vârsta a doua și a treia.
