4.9 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăEconomieRomânii nu renunță la vacanțe. Mulți își fac asigurări dinainte

Românii nu renunță la vacanțe. Mulți își fac asigurări dinainte

Sătui să tot aștepte sfârșitul pandemiei, mulți români se riscă și pleacă în vacanțe în străinătate. Doar că în afară de pandemie, multe destinații exotice au probleme cu inundațiile și incendiile. O variantă ar fi asigurarea călătoriei.

 

Numărul turiștilor români care au părăsit țara în primele 7 luni ale acestui an este de aproximativ 5 milioane, e drept mai puțin ca înainte de pandemie. Destinațiile preferate ale românilor sunt mai nou lovite de incendii, vorbim despre: Italia, Grecia, Turcia sau de inundații, cum au fost în: Germania, Elveția și Austria. Pentru că dorința este mare de a vizita noi locații sau de a reveni în destinații de suflet, mulți turiști au început să-și cumpere asigurări de călătorie. Potrivit celei mai recente statistici ASF, asigurările au crescut anul acesta cu 7-8 procente față de anul trecut.

Specialiștii recomandă turiștilor români să urmărească website-ul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), secțiunea ”Sfaturi de călătorie”, unde este prezentată situația tuturor țărilor și cerințele fiecăreia, în timp real pentru a nu avea o vacanță cu peripeții. Chiar și în contextul în care autoritățile fac actualizări frecvente, mulți turiști se riscă și pleacă bazându-se pe asigurările de călătorie, însă nici acestea nu fac miracole, întrucât trebuie să fie alese în funcție de nevoile fiecăruia și nimic nu e gratis, vrei mai mult, plătești mai mult.

Sunt polițe care au preț de pornire pentru o vacanță de la de la 25 de lei până și la câteva sute lei. ,,Diferența de cost este în funcție de durată, dar și de teritorialitate. Noi mai discutăm și la ce anume se folosește. Facem asigurări pentru turiști, dar ele sunt bune pentru cei care pleacă la studii sau la lucru în străinatate, în primă fază.”, ne-a explicat Bogdan Orescovici, broker de aigurare.

 

Un lucru esențial este că asigurările nu se fac retroactiv, asta în cazul în care ați dat de o belea și vreți să scăpați repede, nu aveți această posibilitate, însă pentru cei care au ghinionul să fie implicați într-o nenorocire, ei au șanse să fie despăgubiți.

,,Dacă sunteți suprinși cu mașina între localități și pățiți ceva, o arsură, un accident, ele sunt încadrate în această poliță de asigurare. Nu contează evenimentul, ci circumstanța. Noaptea a ars hotelul, ați fost surprinși de flăcări și ați suferit niște arsuri, toate aceste accidente ele sunt despăgubite la final.”, mai spune Orescovici.

 

Polițele de călătorie vă asigură: cheltuieli medicale ocazionate de asistența medicală în caz de: îmbolnăvire subită, deces ca urmare a îmbolnăvirii subite, transportul asiguratului la un spital, repatrierea corpului neînsuflețit, acoperire pentru bagaje (pierdere, distrugere, întârziere mai mare de 12 ore). Suma despăgubirilor este în funcție de opțiunea asiguratului, destinația și scopul călătoriei și poate fi de: 5.000 euro, 10.000 euro, 30.000 euro și 50.000 euro. Cheltuielile medicale efectuate pentru o afecțiuni preexistente/ boli cronice sunt despăgubite în limita a 500 euro. În schimb, în majoritatea polițelor nu sunt asigurate: cheltuieli medicale în caz de război, terorism epidemie /pandemie, cu excepția acoperirii acordate pentru călătoriile în Europa, în scop turistic. Nu se acoperă cheltuielile cu cazarea în urma carantinei impuse de autorități sau din cauza diagnosticării cu COVID-19. Participarea asiguratului la competiții sportive profesionale sau semiprofesionale și la antrenamentele oficiale. Tratamente pentru cancer, cu excepția celor menite exclusiv să calmeze dureri acute și să salveze viața asiguratului în limita a 1.000 euro. În cazul consumului de droguri și alcool sau în cazul sinuciderii sau a tentativei de sinucidere nu se acordă nicio despăgubire. Cu alte cuvinte, mulți turiști care pleacă din țară preferă să dea câteva zeci de lei în schimbul unei despăgubiri de mii de euro, însă toate aceste polițe sunt contracte care trebuie respectate. Experții încurajează polițele de călătorie mai ales dacă mergeți în destinații în care vă aventurați să faceți sporturi extreme.

Cele mai citite

Termenul limită pentru amnistia fiscală este 19 decembrie

Contribuabilii sunt sfătuiți să respecte cu strictețe termenul limită pentru a beneficia de facilități fiscale Persoanele fizice și firmele care vor să beneficieze de amnistia...

Termenul limită pentru amnistia fiscală este 19 decembrie

Contribuabilii sunt sfătuiți să respecte cu strictețe termenul limită pentru a beneficia de facilități fiscale Persoanele fizice și firmele care vor să beneficieze de amnistia...

Percheziții de amploare în 13 județe, într-un dosar de trafic de migranți și crimă organizată

Migranții, recrutați și pregătiți în Turcia, erau transportați în România prin Bulgaria Polițiștii desfășoară 69 de percheziții domiciliare în 13 județe și în București, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă