Banca Națională a României va lansa spre finalul lui 2021 prima bancnotă pe care apare chipul unei femei. Pe bancnota în valoare de 20 de lei, va fi ilustrată Ecaterina Teodoroiu, a anunțat europarlamentarul Corina Crețu.
„Am aflat cu bucurie faptul că în această toamnă – să sperăm, după multe amânări – Banca Națională a României va lansa prima bancnotă cu portretul unei femei reprezentative pentru istoria țării. Cu această ocazie, România va marca un moment important în încurajarea afirmării femeilor și în recunoașterea contribuției substanțiale pe care au avut-o în diferite momente ale istoriei”, a scris Corina Crețu, pe Facebook.
Decizia a fost luată de Consiliul de Administrație al BNR din iulie 2019, însă amânată din cauza pandemiei de coronavirus.