Agricultura din România va primi mai puține fonduri europene în următorul Cadru Financiar Multianual. Din calculele Ministerului Agriculturii este vorba de un miliard de euro ce nu va mai ajunge în dezvoltarea rurală.
„Acum, după deciziile luate la Bruxelles, la un calcul pe care am încercat să-l fac foarte rapid, vom avea pentru acest Program Naţional Strategic, Pilonul I, adică pentru plăţi directe, 13,78 miliarde euro şi pentru Pilonul II – 7,01 miliarde euro pentru dezvoltare rurală, la care se adaugă Next Generation – 0,72 miliarde. Dacă ne uităm, avem cu un miliard de euro mai puţin faţă de alocarea 2014-2020 pentru componenta Pilon II dezvoltare rurală.”, a calculat Adrian Oros, ministrul Agriculturii.
Diminuarea alocărilor bugetare va impune regândirea programelor desfășurate la nivel național pentru Dezvoltare Rurală, unele dintre cele mai afectate fiind Grupurile de Acțiune Locală (GAL-uri).
„Va trebui să fim foarte atenţi la cum elaborăm Programul Naţional Strategic. Acum analizăm, discutăm, cu toate asociaţiile, cu tot ce înseamnă mediu asociativ. Sunt convins că la aceste dezbateri vor participa şi reprezentanţii administraţiei publice locale, dar şi ai GAL-urilor (Grupuri de Acţiune Locală – n. r), în aşa fel încât să vedem cum creionăm Programul Naţional Strategic care se referă la dezvoltare rurală.”, a mai spus Adrian Oros.