5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăEconomieRomânia, loc fruntaș în luna iulie 2022 în rândul țărilor cu bune...

România, loc fruntaș în luna iulie 2022 în rândul țărilor cu bune recenzii online făcute de turiști

România ocupă locul 4 în clasamentul din luna iulie 2022 al ţărilor cu cele mai bune recenzii online oferite de către turiști, potrivit unei postări pe Facebook a Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului.

Conform sursei citate, evaluarea a fost realizată în cadrul parteneriatul dintre Comisia Europeană pentru Turism (CET) şi TCI Research, pe baza recenziilor (rating & review) formulate de vizitatori, inventariate din mai mult de 25 de surse, printre care menţionăm TripAdvisor, Google Reviews, Facebook, Expedia şi Booking. Concret, au fost vizate cele mai populare 200 de hoteluri şi atracţii de turistice din fiecare ţară membră CET, dar şi din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord şi Suedia, potrivit agerpres.ro.

România a ajuns în iulie 2022 pe locul 4 la acele recenzii online oferite de turiști, Muntenegru, Polonia şi Italia fiind pe primele poziții

Primele trei poziţii au fost ocupate de Muntenegru, Polonia şi Italia. După România, în clasament urmează Grecia, Serbia, Republica Cehă, Croaţia, Spania şi Slovacia.

România este membră CET alături de alte 34 organizaţii de turism din Europa. Parteneriatul încheiat cu TCI Research are scopul de a monitoriza Pulsul Europei, prin platforma TRAVELSAT Pulse.

Triumful turismului din Grecia și decăderea turismului românesc

Ce se întâmplă azi cu turismul românesc este un element școală al eșecului unui stat. În timp ce Grecia raportează cifre record de turiști, la noi sunt hoteluri goale. Eram pe o insula din Mareea Egee, când premierul Kyriakos Mitsotakis s-a întâlnit cu „Ciucă al nostru,” pentru a discuta despre “internodalul” de transport gaz, altul decât rusesc. Din comunicarea oficială nu reiese nimic legat de turism, cea mai mare industrie elenă.

Scandalul plajelor de pe litoralul românesc, al parcărilor cu suprataxare, al zecilor de controale ale statului în unitățile hoteliere și restaurante, anunțurile alarmiste din media, legate de creșterile de prețuri, au alungat până și turiștii români.

Recentele falimente anunțate de posesorii de hoteluri plutitoare din Delta Dunării, acolo unde turismul a scăzut cu 40%, reprezintă încă o piesă din falimentul statului. Ospitalitatea lipovenilor și preparatele lor culinare, unice în lume, au fost făcută praf de noua legislație, care impune case de marcat și pensiunilor cu zero margarete.

Desantul echipajelor „noi suntem statul”

O armată de agenți ai statului s-a năpustit asupra mediului privat de pe litoral. Iar media cazonă pare că reacționează mai mult pe baza bugetelor de promovare ale Turciei, Bulgariei și Greciei, decât a realității. Zeci de jurnaliști cu epoleți sunt în stare să măcăne ziua întreagă despre prețul de 100 de lei, impus de un operator privat la Mamaia, ca să descurajeze venirea celor care nu sunt cazați la hotelul respectiv, dar știrea, potrivit căreia, șapte stațiuni nu percep nicio taxă de parcare, e neelocventă.

Thassos e full de români

Cererea pentru vacanţe pe litoralul românesc a scăzut în acest an cu aproximativ 30%, iar cea mai mare scădere este în stațiunea Mamaia, conform datelor furnizate de operatori. În timp ce autoritățile turistice din Grecia anunță că Thassos e full de români.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Economia României: Creștere modestă în 2025, dar optimism pe termen lung

Incertitudinea politică, deficitul bugetar scăpat de sub control și slăbiciunile structurale ale economiei vor continua să afecteze România. Cu toate acestea, impactul ar putea...

Economia României: Creștere modestă în 2025, dar optimism pe termen lung

Incertitudinea politică, deficitul bugetar scăpat de sub control și slăbiciunile structurale ale economiei vor continua să afecteze România. Cu toate acestea, impactul ar putea...

Incendiu puternic în Piața Matache din Capitală: Avertizare RO-ALERT pentru populație

Sâmbătă dimineață, un incendiu de proporții a cuprins mai multe magazine din Piața Matache, situată pe strada Cameliei, Sectorul 1 al Capitalei. Din cauza...
Ultima oră
Pe aceeași temă