20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăEconomieRomânia are din nou un șantier naval, exodul salariaților continuă

România are din nou un șantier naval, exodul salariaților continuă

Statul român este, din nou, proprietarul unui șantier naval, după ce Ministerul Economiei a ajuns să dețină 51% din cel de la Mangalia.

Coreenii care l-au controlat în ultimii 20 de ani au vândut, statul, care avea 49% din acțiuni, a mai cumpărat 2%, iar restul au fost achiziționate de olandezii de la Damen, care mai dețin un șantier în Galați.

De managementul noii companii se vor ocupa olandezii, care vor prelua și creanța de aproximativ 830 milioane dolari de la coreenii de la Daewoo.

„Creanţa DSME faţă de DMHI, în valoare estimată de aproximativ 830 milioane de dolari SUA (așa după cum urmează să fie certificată la finalizarea raportului de audit solicitat de Damen), este cesionată către Damen în contravaloarea sumei de 10.000 de dolari SUA. Damen se obligă să cesioneze SN 2 Mai SA un procent de 51% din valoarea creanţei (reprezentând aproximativ 423 de milioane de dolari SUA) în schimbul sumei de 5.100 de dolari SUA”, a precizat Ministerul Economiei.

Datoriile se vor converti în acțiuni. „Fiecare din părți va proceda la conversia în acțiuni a creanței sale. Majorarea de capital la societatea mixtă se va face prin achiziționarea a câte o acțiune de către fiecare din părți la valoarea nominală, urmând ca diferența până la valoarea creanțelor să fie considerată primă de capital”, mai precizează Ministerul Economiei.

Un capitol important al negocierilor îl reprezintă soarta angajaților. Este vorba despre peste 2.000 de persoane care lucrează direct pe șantier, dar și despre mii de subcontractori.

„Negocierea contractului de societate mixtă, imediat după finalizarea tranzacției, se va face în condițiile protejării maxime a resursei umane specializate, existente în societate, la data preluării. Nu se vor face restructurări de personal fără acordul părții române și al Damen”, a explicat Ministerul Economiei.

Oamenii își dau zilnic demisia

Lucrurile nu sunt însă atât de simple. Chiar dacă nimeni nu îi va da afară pe angajați, aceștia pleacă singuri.

„Zilnic, trei, patru salariați vin cu fișe de lichidare. Oamenii nu au încredere că în perioada imediat următoare vor crește salariile pentru a-și putea acoperi datoriile. Mulți  nu-și mai pot plăti ratele la bănci, pentru că în ultimii trei ani nu s-au mai aplicat creșteri salariale. S-au acordat numai promovări în grilă, ceea ce înseamnă maximum 20 de lei pe lună. Avem cele mai mici salarii din industria navală din România. Am ajuns să câștigăm la nivelul celor din turism și puțin mai mult decât în industria textilă, deși munca pe șantier este o muncă grea. Nici măcar nu ieșim la pensie mai devreme, ci tot la 65 de ani, pentru că nu ni se mai acordă condiții grele de muncă”, a spus Laurențiu Gobeja, președintele Sindicatului Liber Navalistul din cadrul șantierului.

Salariul unui angajat al șantierului din Mangalia este de circa 1.800 de lei net, poate ajunge la 2.000 de lei dacă face 10-20 de ore suplimentare. Oamenii pleacă în Europa, pe salarii de 4-5 ori mai mari. Personal calificat în domeniu se caută în Germania, Franța, Italia. În nordul Germaniei, la granița cu Olanda, în orașul Papneburg este un mare șantier naval.

„A doua limbă vorbită pe acest șantier este româna. Avem specialiști foarte buni, care sunt căutați în Europa. Pleacă din țară oameni care nu s-ar fi gândit niciodată la acest lucru”, a punctat Gobeja. Fenomenul se întâmplă și pe celelalte șantiere navale din România, chiar și la Galați, deținut tot de Damen, unde salariile sunt, în medie, cu circa 20% mai mari decât la Mangalia. Pentru a suplini plecările, s-au adus sudori din Vietnam și Polonia, plătiți la nivelul salariului mediu brut pe economie.

„Au vrut să ne transforme în asiatici“

Liderul de sindicat a precizat că în Mangalia s-a muncit foarte mult, cei 2.000 de salariați înregistrând peste un milion de ore de muncă anual. 56% din fondul de salarii a fost acordat pentru ore suplimentare.

„Un angajat a muncit 17 ore pe zi, două zile la rând. Coreenii au vrut să ne transforme în asiatici, nu au ținut cont de diferențele culturale. Vom cere acum și negocierea programului de muncă. Vrem să începem mai devreme și o pauză de masă de 30 de minute, ca să avem mai mult timp pentru familii”, spune Laurențiu Gobeja. Ziua de muncă începea în șantierul deținut de coreeni cu un program obligatoriu de gimnastică de înviorare.

În perioada 16-30 aprilie, sindicatul va relua negocierile pentru creșterea salariilor, promovări și pentru programul de muncă.

Cele mai citite

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă