9.3 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăEconomieRomânia, al doilea cel mai mare partener din Europa al firmelor de...

România, al doilea cel mai mare partener din Europa al firmelor de construcție din Italia

Potrivit ANCE – Asociația Italiană a Societăților de Construcție, România reprezintă a doua piață ca valoare a colaborărilor la nivel european, după Franța, cu o valoare de peste 2 miliarde de euro a contractelor încheiate cu societăți de construcții din Italia, multe dintre care au deschis deja filiale pe plan local. În acest context, pe data de 8 noiembrie 2022, se va desfășura la București conferința Italy & Romania – Building together, unde delegația italiană, alcătuită din 25 de societăți care activează în sectorul construcțiilor și proiectării, evaluează noile oportunități de colaborare cu firme românești.

Industria italiană a construcțiilor s-a dovedit, în acești ani, deosebit de dinamică, înregistrând o creștere semnificativă a profitului obținut în străinătate, chiar și pe piețe tot mai competitive.  Pe de altă parte, piața românească este promițătoare și promovează proiecte publice și private de amploare, cu o disponibilitate foarte mare de absorbție a fondurilor comunitare, care vor deveni, prin elaborarea viitoarelor proiecte, din ce în ce mai relevante în următorii ani.

„Italia și România și-au direcționat o parte semnificativă din resursele care le-au fost atribuite în cadrul PNRR către sectorul infrastructură, la care au adăugat și resurse din bugetele proprii. A construi împreună este dovada unei perspective comune de dezvoltare, care are ca valoare principală conectivitatea. Suntem convinși că expertiza consolidată, capacitatea tehnologică și inovația societăților italiene vor constitui, și în următorii ani, baza succesului lor în România și, de aceea, suntem mândri să le readucem în atenția acestei piețe, printr-un eveniment dedicat”, a declarat Ambasadorul Italiei în România, Excelența Sa Alfredo Durante Mangoni.

Delegația italiană, alcătuită din 25 de societăți care activează în sectorul construcțiilor și proiectării, va fi condusă de Vincenzo Ercole SALAZAR SARSFIEL – Coordonatorul pentru promovarea în străinătate a sectorului infrastructuri și mari proiecte din cadrul Ministerului Italian pentru Afaceri Externe și Cooperare Internațională, de Gaetano VECCHIO – Vicepreședintele Comitetului pentru Lucrări în Străinătate și Președintele Grupului IMM Internațional ANCE – Asociația Italiană a Societăților de Construcție și Roberto CARPANETO, Vicepreședintele OICE – Asociația Organizațiilor Italiene de Inginerie, Arhitectură și Consiliere Tehnico-Economică și Board Member al Federației Europeană Asociaților Naționale de Inginerie (EFCA).

În program sunt prevăzute intervenții din partea reprezentanților români și italieni, atât la nivel instituțional, cât și comercial, cu obiectivul principal de a consolida posibilitățile de colaborare și de schimb de know-how între societățile românești și cele italiene din sectorul infrastructurii, precum și de a oferi societăților participante din Peninsulă un tablou complet referitor la proiectele de infrastructură programate în România, în special la cele finanțate de UE și susținute de organizații financiare internaționale.

”Ne întoarcem în România după 4 ani, împreună cu o delegație extrem de calificată de societăți de construcții și inginerie, cu obiectivul de a consolida prezența noastră în această țară și de a fructifica oportunitățile oferite prin PNRR care, cu un buget de 29,2 miliarde de euro, dintre care 60%-70% este destinat realizării de noi rețele de infrastructură, poate reprezenta o ocazie binevenită pentru punerea în lumină a valorilor noastre.

Intenționăm să jucăm un rol de prim nivel, prin delegații din ce în ce mai numeroase și parteneriate cu societăți românești, în viitoarele proceduri de licitație unde sunt solicitate calificări tehnice și economice complexe”, a declarat Gaetano Vecchio, Vicepreședintele Comitetului pentru Lucrări în Străinătate și Președintele Grupului IMM Internațional din cadrul ANCE

România este un partener comercial de mare interes și pentru societățile italiene active în sectorul industriei electrotehnice și electronice, reprezentată de Federația ANIE, furnizor de tehnologii pe principalele piețe de infrastructură pentru energie, construcții, transporturi și industrie.  În anul 2021, exporturile de electrotehnică și electronică în România au depășit 850 milioane de euro. După scăderea de 8% înregistrată în anul 2020 și datorată, în principal, crizei sanitare Covid-19, anul 2021 a reprezentat o revenire integrală a exporturilor din acest sector către România (+19% comparativ cu 2020), depășind nivelul anterior pandemiei. Mai precis, 74% din tehnologiile ANIE exportate în România aparțin sectorului electrotehnică (dintre acestea, circa 300 milioane de euro sunt destinate pieței de infrastructură a energiei), în timp ce 26% către electronicii.

Totodată, potrivit OICE – Asociația Organizațiilor Italiene de Inginerie, Arhitectură și Consiliere Tehnico-Economică,  România reprezintă pentru societățile italiene de inginerie și consiliere o piață de mare interes. Producția italiană în piața Europei de Est este de 18% din totalul dezvoltat în afara granițelor, cu o valoare totală în 2022 de aproape 2 miliarde de euro, în materie de servicii. România este primul stat care absoarbe, individual, peste 30% din totalul din regiune. Activitățile din România se concentrează pe sectoarele: infrastructura transporturilor, instalații, energie, water, arhitectură.

„Suntem foarte bucuroși să însoțim la București cele 15 societăți de inginerie și arhitectură, dintre care unele sunt deja active în România, prin parteneri locali. Sunt plăcut impresionat de relațiile extraordinare cu asociația noastră omoloagă, ARIC, membră alături de OICE a EFCA (Federația Europeană a Asociaților Naționale de Inginerie): în context european colaborăm, de exemplu, în cadrul Support Group for Ukraine, pentru a susține viitoarele activități în Italia și România, care reprezintă cel mai importat partener strategic în acest context. MoU pe care îl vom semna, va consolida cooperarea dintre societățile italiene și cele românești, pentru a participa împreună la licitațiile de achiziție a Băncilor Multilaterale, la cele promovate de Uniunea Europeană sau la cele de la nivel național și regional”, a declarat Roberto Carpaneto, Vicepreședintele OICE pentru internaționalizare.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Adrian Câciu: „Nu avem downgrade de rating. Orice altă afirmație este fake-news”

Ratingul de țară al României a fost confirmat de Agenția Fitch la nivelul „BBB-”, fără o retrogradare, însă perspectiva a fost schimbată de la...

De ce să incluzi nucile braziliene în dieta ta zilnică: beneficii, valori nutritive și rețete delicioase

Nucile braziliene sunt adesea privite ca o gustare premium, însă puțini cunosc adevăratul potențial pe care aceste mici comori naturale îl aduc în alimentația...

Pași importanți pentru a-ți dezvolta afacerea în primii ani

Lansarea unei afaceri este un moment plin de emoție, dar și de provocări. Primii ani sunt cruciali și pot determina viitorul afacerii tale. Chiar...
Ultima oră
Pe aceeași temă