15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăEconomie„Prima casă“ a frânat prețurile pe piața imobiliară

„Prima casă“ a frânat prețurile pe piața imobiliară

În multe cazuri, proprietarii constată, ulterior, că s-au ales cu altceva decât ceea ce au cumpărat pe hârtie și că drumurile de acces spre noua casă sunt supra-aglomerate sau construite ilegal. Un exemplu binecunoscut în acest sens este cel al locuitorilor din zona Prelungirea Ghencea, care petrec ore în șir în trafic în drum spre muncă și ulterior spre casă, din cauza faptului că există un singur drum de acces, foarte îngust și veșnic supra-aglomerat. Deși în luna iunie a.c., rezidenții care s-au mutat în zonă au organizat al zecelea protest din ultimii cinci ani, situația a rămas neschimbată. 

 

Periferiile Capitalei, pline de șantiere 

Pentru că în zonele centrale nu prea mai există terenuri libere pe care să se ridice complexuri rezidențiale, dezvoltatorii vânează orice oportunitate de teren spre periferiile marilor orașe. Faptul că nu există noi drumuri de acces sau că traficul se supra-aglomerează pe singurele drumuri existente de dinainte de ‘89 nu este luat în calcul nici de constructori, nici de cumpărători. Potrivit unei analize realizate de portalul imobiliare.ro, anul acesta vor fi finalizate nu mai puțin de 80.000 de noi locuinţe în Capitală și în localitățile adiacente. Sursa citată precizează că, din total, 161 de proiecte rezidenţiale se află în judeţul Ilfov, din care 130 se află în construcţie, iar 31 sunt deja finalizate. Astfel, numărul total al unităților locative planificate a fi livrate în cadrul acestor proiecte este de aproape 23.000.

Cele mai multe dintre acestea, 5.000 de apartamente, ar trebui livrate în localitatea Roşu, urmată de Chiajna – 4.386 de apartamente, Bragadiru – 4.003 de locuinţe, Voluntari – 2.503 de unităţi și Popești-Leordeni – 1.887 de locuinţe.

În ceea ce privește casele, localitățile adiacente Capitalei unde se vor construi cele mai multe case sunt Corbeanca – 1.557, Popești-Leordeni – 1.336, Voluntari (794), Otopeni (516) și Bragadiru (367). 

 

Peste 300 de noi proiecte la vânzare, în București 

Deși circulația în Capitală a devenit de mai mulți ani un coșmar, iar transportul în comun este deplorabil în zonele fără metrou, dezvoltatorii profită de orice petec de pământ pe care îl pot cumpăra ca să mai ridice un bloc. Pe străduțele de lângă marile bulevarde, fiecare a construit așa cum a dorit, fără să respecte nici o normă de înălțime sau de distanță față de casele din jur. Nici o autoritate nu i-a deranjat pe acești așa-zis întreprinzători.

Revenit la ansamblurile mari, conform analizei imobiliare.ro, în cel de-al doilea trimestru al anului, în București erau la vânzare 318 proiecte rezidențiale de dimensiuni medii și mari. Dintre acestea, 217 în fază de construcție, iar restul de 101 fuseseră finalizate. Când toate aceste complexuri rezidențiale vor fi finalizate (iar asta se va întâmpla în maximum doi-trei ani) se va înregistra un plus de circa 57.000 de noi locuinţe. Dacă ținem cont de faptul că fiecărui proprietar îi revine cel puțin un autoturism, ne putem imagina cu ușurință cum se va circula în Capitală în doi-trei ani. Nici un primar nu este preocupat, însă, de problema traficului sau a parcărilor și nici de faptul că viața locuitorilor acestui oraș devine de nesuportat din cauza zgomotului, a poluării și a aglomerației. 

 

Prețurile locuințelor, frânate de ROBOR 

Preţurile solicitate pentru locuinţele disponibile spre vânzare în întreaga țară s-au majorat cu circa 1,4% în cel de-al doilea trimestru (T2) al anului, faţă de T1, arată analiza imobiliare.ro. În ultimul an, proprietarii au majorat prețurile cu numai 4,7%, în condiţiile în care, în T2 din 2017, avansul anual al preţurilor ajungea la 13%.

Vectorul care a determinat această frânare este programul Prima casă, care a devenit mai puțin atractiv după ce indicele ROBOR s-a majorat constant, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani. Astfel, proprietarii care și-au cumpărat locuința prin programul sprijinit de stat au ajuns să achite și peste 40% din veniturile lunare pentru rată.

Deși în ultimele trei luni valorile de listare ale apartamentelor au avut o evoluţie ascendentă în toate marile centre regionale, creşterile de preț au fost vizibil mai mici decât în anii precedenţi.

În Bucureşti, vânzătorii au cerut prețuri mai mari cu 2,2% în intervalul aprilie-iunie, până la 1.280 euro/mp. Dintre marile oraşe analizate, Capitala se remarcă prin cea mai mică diferenţă de preţ la 12 luni, respectiv 4,4%.   

Și în Cluj-Napoca, prețul apartamentelor a consemnat una dintre cele mai mici creşteri, respectiv 1,9%, până la 1.510 euro/mp. Cu toate acestea, nivelul actual al preţurilor locuinţelor din oraş este cu circa 14% mai mare decât în urmă cu 12 luni. Cluj-Napoca continuă să fie, totodată, singurul mare centru regional în care apartamentele sunt mai scumpe acum decât în urmă cu zece ani, la o diferenţă de 13,6% faţă de T2 2008.

Dintre reşedinţele de judeţ, cele mai mari creşteri pe segmentul apartamentelor au avut loc în Sfântu Gheorghe (6,3%), Alexandria (6%), Piatra Neamţ (5%), Târgovişte (4,8%) şi Buzău (4,5%). Aceste variaţii au fost vizibil mai temperate decât în primele trei luni ale anului, când Miercurea Ciuc consemna un avans-record, de 17,8% (în ultimele trei luni, în capitala Harghitei a avut loc o creştere de 4,4%). La polul opus, Baia Mare a înregistrat o uşoară scădere (de 0,1%) a aşteptărilor vânzătorilor, lista celor mai mici variaţii de preţ fiind completată de Oradea (un plus de 0,7%), Alba Iulia (+1%), Ploieşti (+1,2%) şi Satu Mare (+1,2%).   

Cele mai citite

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă