4.6 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăEconomiePreţurile globale ale aurului negru ar putea să se majoreze cu până...

Preţurile globale ale aurului negru ar putea să se majoreze cu până la 10 dolari/barilul de petrol

Este vorba despre unităţi majore de producţie a ţiţeiului, din Arabia Saudită, care au obligat regatul din Golf să reducă producţia la jumătate. Atacul a fost revendicat de rebeli Houthi din Yemen, susţinuţi de Teheran.

Analişti şi traderi au declarat că impactul ar putea fi evaluat la un număr cu două cifre. ”Este o mare problemă. De teamă de ce este mai rău, piaţa va deschide în creştere cu 5-10 dolari/baril, duminică seară. Aceasta înseamnă 12 – 25 de cenţi în plus la galonul de benzină”, a spus Andrew Lipow, preşedinte la Lipow Oil Associates, citat de News.ro.

Kevin Book, director pentru cercetări la Clearview Energy, a declarat că impactul va depinde de timpul necesar reparaţiilor, care ar putea dura săptămâni sau luni. „Scenariul nostru de bază, care ia în considerare evaluările publice ale rezervelor strategice de petrol şi capacitatea suplimentară a OPEC, implică un deficit net de circa un milion de barili/zi”, a declarat Book.

„Este o mare problemă. De teamă de ce este mai rău, piaţa va deschide în creştere cu 5-10 dolari/baril.” Andrew Lipow, expert

„Aceasta înseamnă 6 dolari/baril în plus, faţă de nivelul de închidere al petrolului Brent de vineri, de 60 de dolari/baril. Excluzând această compensare şi presupunând că instalaţiile de producţie vor fi închise timp de trei săptămâni, anticipăm o creştere a preţurilor de 10 dolari/baril”, a mai spus expertul.

 

Compensare parţială

Contractele futures ale petrolului american West Texas Intermediate (WTI) au închis vineri în scădere cu 0,4%, la 54,85 dolari/baril, iar cele pentru ţiţeiul Brent au fost în declin cu 0,2%, la 60,25 dolari/baril.

Şeful grupului saudit Aramco, Amin Nasser, a declarat că nimeni nu a fost rănit în atacuri şi echipele de urgenţă au limitat incendiile, ţinând situaţia sub control. “Lucrăm la reluarea producţiei şi vom oferi informaţii referitoare la progrese în aproximativ 48 de ore”, a declarat Nasser.

Ministrul saudit al Energiei, Abdulaziz bin Salman, a declarat că regatul saudit va compensa parţial producţia pierdută din cauza atacurilor cu rezervele deţinute. „Estimez un impact de cel puţin 5 dolari asupra preţurilor, cu potenţial mult mai mare”, a declarat Kyle Cooper, director de cercetări la IAF Advisors.

Cele mai citite

Jair Bolsonaro ar putea fi inculpat pentru participare activă la un proiect de lovitură de stat împotriva succesorului său Lula da Silva

Fostul preşedinte brazilian de extremă-dreapta Jair Bolsonaro "a participat activ" la un proiect de lovitură de stat menită să împiedice revenirea la putere a...

BNR lansează o bancnotă aniversară dedicată Regelui Carol I

Banca Naţională a României (BNR) va pune în circulaţie, pe 1 Decembrie 2024, o bancnotă aniversară destinată colecţionarilor. Aceasta marchează 185 de ani de...

Atenție la e-mailurile false trimise în numele ANAF! Sfaturi pentru contribuabili

Aceste mesaje, care nu sunt emise de ANAF, urmăresc să inducă în eroare contribuabilii și să le compromită datele personale și financiare Agenția Naţională de...
Ultima oră
Pe aceeași temă