2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăEconomieMiniştrii şi parlamentarii, singurii bugetari cărora le va creşte salariul de la...

Miniştrii şi parlamentarii, singurii bugetari cărora le va creşte salariul de la la 1 ianuarie

Începând cu 1 ianuarie 2019, doar indemnizaţiile parlamentarilor şi ale membrilor guvernului se vor majora, ca efect al creşterii salariului minim pe economie, atrag atenţia reprezentanţii CNS „Cartel Alfa”.

„Spre exemplu, indemnizaţia domnului ministru Teodorovici va fi mai mare cu 1.890 lei pe lună, iar indemnizaţia de bază a unui parlamentar creşte cu cel puţin 1.620 lei lunar. Aleşii noştri şi numiţii lor (persoanele din conducerea autorităţilor publice) reprezintă singura categorie de bugetari cărora salariul le creşte automat, cu fiecare creştere a salariului minim. Este o discriminare faţă de ceilalţi salariaţi bugetari, pe care am reclamat-o şi la adoptarea legii, însă consensul transpartinic în ceea ce priveşte privilegiile au blocat orice recurs constituţional”, a declarat Bogdan Hossu, liderul CNS „Cartel Alfa”, într-un comunicat. În opinia sa, prin adoptarea OUG nr. 144/2018,Guvernul demonstrează încă o dată că nu se gândeşte la cetăţeni, ci numai la aleşi. Ordonanţa, adoptată în timpul sărbătorilor şi fără nicio consultare prealabilă cu partenerii sociali, cuprinde măsuri de îngheţare a drepturilor celorlalte categorii de personal bugetar.

„Adoptarea unor acte normative privind soarta salariaţilor cu ignorarea regulilor dialogului social este deja un obicei al guvernului care creează numai efecte negative. Din nou, decidenţii care se pare că au muncit numai în birou, creează o anomalie discriminatorie: condiţiile de muncă nu sunt legate de situaţia bugetară ci de mediul şi situaţia concretă de la locul de muncă. Dacă există constrângeri bugetare, atunci prima măsură trebuie să fie eliminarea privilegiilor, a pensiilor speciale abuzive, plafonarea indemnizaţiilor speciale şi nu tăierea din veniturile salariaţilor care lucrează în ture ca să acopere deficitul masiv de personal sau în condiţii de muncă stresante, periculoase şi riscante”, a subliniat Hossu.

Liderul de sindicat mai arată că o altă discrepanţă extrem de gravă pe piaţa muncii din România este determinată de blocarea negocierilor colective prin efectele Legii 62 a dialogului social, nemodificată din 2011 în ciuda angajamentelor repetate şi solicitărilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi ale Comisiei Europene: „ Astfel, în timp ce, iată, salariile aleşilor se măresc automat prin grilă, odată cu creşterea salariului minim, în sectorul privat, lipsa contractelor colective şi a coeficienţilor de ierarhizare trage spre salariul minim alte zeci de mii de lucrători calificaţi şi cu experienţă, aşa cum s-a întâmplat în fiecare an de la adoptarea Legii 62, ajungând ca mai mult de jumătate dintre lucrătorii din România să fie plătiţi la minim”.

Potrivit „Cartel Alfa”, îngheţarea punctului de pensie până în septembrie 2019 şi adoptarea unei legi a pensiilor care va genera discriminări între salariaţii care au contribuit diferit dar vor avea pensii identice, distrugerea Pilonului II de pensii sunt alte motive de nemulţumire în rândul salariaţilor şi pensionarilor.

„Guvernul, prin lipsa totală de dialog social, prin dispreţul faţă de lege şi faţă de cetăţeni este direct responsabil de viitoarele conflicte sociale. O parte dintre federaţiile membre ale Confederaţiei Naţionale Sindicale “Cartel ALFA” au demarat deja procesul de consultare internă în vederea organizării unor forme de protest la începutul anului 2019 şi procesul se va amplifica, având în vedere nemulţumirile profunde ale membrilor noştri din aproape toate domeniile de activitate”, se precizează în comunicatul semnat de Bogdan Hossu.

Cele mai citite

Donald Trump revine cu declarații provocatoare și sugerează posibilitatea anexării Canadei

În timp ce președintele Joe Biden a transmis un mesaj clasic de Crăciun, subliniind valorile „libertății, iubirii, bunătății și compasiunii”, Donald Trump a ales...

Avertizare Salvamont: Risc ridicat de avalanșe în Munții Făgăraș și Bucegi

Riscul actual de avalanșă este însemnat și poate crește în următoarele zile, din cauza ninsorilor suplimentare prognozate Salvamont Brașov avertizează că, în această perioadă, riscul...

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă