1.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăEconomieMinisterul Mediului anunţă grave nereguli la Direcţia Silvică Mureş

Ministerul Mediului anunţă grave nereguli la Direcţia Silvică Mureş

Grave nereguli la Direcţia Silvică Mureş!Ministrului Mediului a găsit peste 6.000 de metri cubi de lemn tăiaţi ilegal, însemnând un prejudiciu de peste 2 milioane de lei.

”Peste 6.000 de metri cubi de lemn tăiaţi ilegal au fost descoperiţi în urma controalelor efectuate în cadrul Direcţiei Silvice Mureş. Valoarea prejudiciului este de peste 2 milioane de lei. Începând cu luna august, Corpul de Control al Ministrului, cu sprijinul inspectorilor gărzilor forestiere, a efectuat verificări amănunţite la Direcţia Silvică Mureş, ca urmare a sesizărilor primite privind nereguli în activitatea acestei direcţii silvice”, a informat ministerul într-un comunicat.

Controalele au vizat activitatea întregii Direcţii Silvice Mureş, precum şi a celor zece ocoale silvice din subordinea acesteia.

”Concluziile raportului de control scot la iveală mai multe ilegalităţi de la unele ocoale silvice verificate în judeţul Mureş. Astfel, au fost aplicate 48 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 301.000 lei, şi au fost constatate 28 de infracţiuni. De asemenea, au fost descoperite 4.706 cioate nejustificate, cu o valoare a  materialului lemnos tăiat ilegal de 1,5 milioane de lei”, precizează ministerul.

Valoarea celor peste 2.800 de mc confiscaţi este de 600.000 de lei.

„Având în vedere deficienţele majore constatate de echipa de control din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor privind activitatea Direcţiei Silvice Mureş şi a ocoalelor silvice din subordine, considerăm că managementul la nivelul Direcţiei Silvice Mureş şi al ocoalelor silvice Gurghiu, Fâncel, Sovata este unul defectuos. Încă de la preluarea mandatului de ministru mi-am propus o schimbare de mentalitate şi atitudine în cadrul instituţiilor din subordinea ministerului, iar cine nu acţionează în interes public sau încalcă legea să răspundă de îndată pentru faptele sale. Misiunea noastră pentru destructurarea reţelelor de tăieri şi transport ilegal de material lemnos capătă consistenţă şi nimeni nu va rămâne nepedepsit. Suntem angajaţi prin toate metodele pentru a-i descoperi şi pedepsi pe cei care se află în spatele reţelelor de tăieri neautorizate şi transport ilegal de material lemnos”, a declarat ministrul Mediului, apelor şi pădurilor, Costel Alexe.

Raportul de control va fi trimis către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării de cercetări specifice care să stabilească dacă aspectele prezentate constituie infracţiuni silvice, precum şi alte tipuri de infracţiuni: fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals sau fals informatic. De asemenea, ministrul Costel Alexe va dispune Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva să analizeze aspectele prezentate în raport şi să ia măsurile legale care se impun faţă de persoanele responsabile pentru deficienţele constatate. În plus, Garda Forestieră Braşov va continua acţiunile de control în fondul forestier naţional administrat de Direcţia Silvică Mureş.

”Totodată, în perioada imediat următoare, Comisia de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră din cadrul MMAP va proceda la retragerea certificatelor de atestare ale celor 10 agenţi economici care au participat la tăierile ilegale de lemn, în pădurile administrate de Direcţia Silvică Mureş”, mai arată ministerul.

Cele mai citite

Tensiuni între Colegiul Medicilor și CNAS: Actele adiționale pentru 2025, sub semnul întrebării

Medicii cer publicarea bugetului pentru anul viitor și asigurarea unor negocieri transparente Colegiul Medicilor din România (CMR) a transmis o solicitare oficială către Casa Națională...

BCE aproape de ținta de inflație: Christine Lagarde avertizează asupra riscurilor din sectorul serviciilor

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat că zona euro este "foarte aproape" de a atinge ținta de inflație pe termen mediu,...

Noul lider al Siriei promite centralizarea armamentului sub controlul statului

Ahmed al-Shareh, noul lider al Siriei, a anunțat că toate armele din țară vor fi plasate sub controlul statului, marcând un pas semnificativ în...
Ultima oră
Pe aceeași temă