Ministerul a publicat lista la o zi după ce preşedintele Klaus Iohannis a criticat dur ritmul lent cu care se desfăşoară proiectele de infrastructură rutieră, inclusiv din cauza întârzierii cu care se emit acordurile de mediu.
Pe lista publicată de minister se regăsesc şi tronsoanele Lugoj – Deva şi Sibiu – Piteşti, la care a făcut referire, joi, preşedintele Klaus Iohannis.
”În mod normal, de aici guvernanţii ar fi trebuit să înveţe ceva, dar, surpriză, nu. Tronsonul 1 Piteşti – Curtea de Argeş şi tronsonul 5 au intrat în procedură de licitaţie, ce credeţi?, fără acord de mediu. Acum, sigur, speranţa este să nu fie probleme şi să fie luat acordul pe parcurs. Dar dacă păţim ca pe Deva-Lugoj şi stăm cinci ani ca să rezolvăm probleme care ar fi putut fi uşor evitate dacă s-ar fi făcut respectivul studiu în timp util”, a declarat, joi, preşedintele.
Ministerul a precizat că aceste lucrări beneficiază de o atenţie specială din partea tuturor ministerelor şi a altor instituţii şi, în consecinţă, procedura eliberării acordurilor de mediu se face cu celeritate, în condiţiile legii, sub monitorizarea directă a preşedintelui ANPM şi a ministrului mediului.
Publicăm lista completă, trimisă de Ministerul Mediului, a acordurilor de mediu pentru proiectele de infrastructură rutieră:
• Autostrada Braşov–Oradea, sector Ogra– Borş (Acord de mediu nr. 5/16.06.2004), data începerii procedurii EIA/EA 19.05.2016; s-a emis acordul de mediu nr. 5/06.11.2017
• Tronson de autostradă Lugoj – Deva de la km 0+000 – km 100+014 şi drum de legătură de la autostradă la varianta de ocolire a Municipiului Lugoj de la km 0+000 – la km 10+518 (Acord de mediu nr. 7/09.09.2010, revizuit în 24.12.2013, revizuit şi finalizat în 09.12.2016)
• Construire Autostradă Bucureşti–Braşov privind modificările propuse pe Sectorul 1a 2 Bucureşti – Moara Vlăsiei Tronsonul cuprins între Km 0+000 – Km 3+325, Nod Centura Bucureşti Km 6+500 şi Nod Moara Vlăsiei Km 19+500 (Acord de mediu nr. 01/20.03.2007, revizuit prin Decizia Etapei de Încadrare nr.11/19.10.2016), data începerii procedurii EIA/EA 13.07.2017; s-a emis Decizia etapei de încadrare nr. 11/19.10.2016 – document final.
• Autostrada Sibiu – Piteşti – km 122, km 122+500, km 122+950, km 123, data începerii procedurii EIA/EA 27.12.2017; s-a depus studiul de evaluare adecvată în data de 16.05.2018.
• Autostrada Târgu Mureş – Iaşi, data începerii procedurii EIA/EA 21.06.2013; s-a respins prin Decizia nr. 21/28.09.2015. Motivul respingerii: nedepunerea raportului privind impactul asupra mediului şi studiul de evaluare adecvată în termen de 2 ani.
• Modernizare DN 73 Piteşti – Câmpulung – Braşov, km 13+800 – km 42 +850 şi km 54+050-km128 +250, data începerii procedurii EIA/EA 26.02.2016; s-a emis decizia etapei de încadrare nr. 19/09.12.2014 , rev. 13.10.2017– document final
• Reabilitare DN66 Bumbeşti Jiu – Petroşani km 93+500 – Km 126+000, data începerii procedurii EIA/EA 24.02.2015 ; stadiul reglementării – finalizat prin Decizia etapei de încadrare nr.223/09.10.2017.
• Modernizarea centurii rutiere a Municipiului Bucureşti între A1-DN7 şi DN2-A2 şi lărgire la 4 benzi a centurii Bucureşti – Sud între A1 şi A2 (km 23+600 – km 55+250), data începerii procedurii EIA/EA 07.11.2017; s-a delegat competenţa pentru derularea procedurii la APM Bucureşti.
• Autostrada de centură Bucureşti km 0+00 – km 100+900, data începerii procedurii EIA/EA 12.05.2017, urmează depunerea completărilor solicitate de ANPM prin adresa nr.1/1565/VT/30.05.2017.
• Autostrada Sebeş – Turda (Acord de mediu RO – ANPM / nr.01 / 30.06.2009, revizuit în data de 31.10.2013, revizuit în data de 26.11.2015), data începerii procedurii EIA/EA 08.11.2017; s-a emis Decizia etapei de încadrare nr.1 din 08.01.2018 – document final.
• Reabilitare DN 17D Beclean-Cârlibaba, s-a delegat competenţa pentru derularea procedurii la APM Bistriţa – Năsăud; APM Bistriţa – Năsăud a emis decizia etapei de încadrare nr. 640/18.10.2016– document final.
• Modernizare DN 28B Târgu Frumos – Botoşani, km 0+000 – 76+758, data începerii procedurii EIA/EA 13.02.2017; s- a emis decizia etapei de încadrare nr. 221/29.09.2017 – document final.
• Modernizare DN 71 Bâldana – Târgovişte – Sinaia, s-a delegat competenţa la APM Dâmboviţa prin Decizia nr.156/31.05.2017; s-a emis acordul de mediu nr.2/15.05.2018 – document final.
• Regiunea Nord – Est – Axa rutieră strategică 2: Botoşani – Iaşi, data începerii procedurii EIA/EA 11.05.2017; s-a delegat competenţa la APM Botoşani prin Decizia nr.178/23.06.2017; APM Botoşani a emis Decizia etapei de încadrare nr.115/07.07.2017 – document final.
• “Modernizarea DN 67B Scoarţa – Piteşti, km 0+000-km 188+200”, data începerii procedurii EIA/EA 08.02.2018; s-a delegat competenţa la APM Vâlcea prin Decizia nr.24/03.05.2018.
• Stabilizare şi consolidare versanţi DN 57 km 4+093 – km 93+000, data începerii procedurii EIA/EA 07.01.2018; urmează depunerea memoriului de prezentare.
• Proiect ”Modernizare DN5 Bucureşti – Adunaţii Copăceni, sector km 7+573 – km 19+220”, data începerii procedurii EIA/EA 27.04.2018.
• “Pasaj suprateran pe DJ602 Centura Bucureşti-Domneşti”, data începerii procedurii EIA /EA 02.04.2018; s-a delegat competenţa la APM Bucureşti prin decizia nr.13/03.04.2018.
• “Elaborare studiu de fezabilitate şi obţinerea autorizaţiei de construire pentru centru de întreţinere şi coordonare autostradă A3 km 30+600 şi a punctului de sprijin autostrada A3 km 66+500 – obiectul centru de înfiinţare şi coordonare autostrada A3 km 30+600” propus a fi amplasat pe teritoriul comunei Snagov, judeţul Ilfov; Notificare de modificare a proiectului „Autostrada Bucureşti – Braşov”; data începerii procedurii EIA/EA 22.05.2017; s-a delegat competenţa la APM Ilfov prin Decizia nr.228/19.10.2017; s-au solicitat completări care au fost comunicate beneficiarului prin îndrumar. Nu s-au depus completările. După depunerea completărilor proiectul va fi reanalizat.
• “Proiectare şi execuţie parcări de scurtă durată şi spaţii de servicii Autostrada Bucureşti – Braşov, Secţiunea Bucureşti-Ploieşti” propus a fi amplasat pe teritoriul comunele Gruiu şi Moara Vlăsiei, judeţul Ilfov; Notificare de modificare a proiectului „Autostrada Bucureşti – Braşov”; data începerii procedurii EIA/EA 15.06.2017; s-a delegat competenţa la APM Ilfov; s-au solicitat completări care au fost comunicate beneficiarului prin îndrumar. Nu s-au depus completările. După depunerea completărilor proiectul va fi reanalizat.